Prima pagină Ediția din: 5.4.2003
Știri
Va ninge iar
      Începând din această seară, vremea se va răci brusc în majoritatea regiunilor ţării, inclusiv în judeţul Alba. Vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă a anului şi chiar va ninge în zona de munte şi temporar în Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei. Într-o avertizare trimisă în teritoriu, meteorologii susţin că maximele vor fi cuprinse între 0 şi 5 grade Celsius, iar minimele între minus 6 şi zero grade Cesius. Vor cădea precipitaţii însemnate cantitativ, ce se pot transforma în lapoviţă şi ninsoare. Se pare că vremea va fi capricioasă toată luna aprilie.(F.R.)
Octav Cozmâncă la Alba Iulia
      Ministrul Administraţiei Publice, Octav Cozmâncă, va sosi în cursul săptămânii viitoare la Alba Iulia, data exactă nefiind încă stabilită. Scopul acestei vizite este de informare şi de pregătire preliminară a Sărbătorii Naţionale de la 1 Decembrie, când, după cum se cunoaşte vom aniversa 85 de ani de la Marea Unire de la 1918. În acest sens, ministrul Cozmâncă va participa şi la şedinţa Comandamentului constituit special şi va vizita probabil şi o serie de obiective din municipiu. De menţionat faptul că executivul a alocat pentru acest an suma de 200 de miliarde de lei necesară organizării la cele mai înalte standarde a manifestărilor, plus renovarea şi reamenajarea unor clădiri şi spaţii din incinta municipiului.(R.J.)
Un dar sfânt în Postul Paştelui
      Preotul Doru Gheaja şi grupul vocal "Doxologia" ne oferă, cu binecuvântarea ÎPS Andrei, un minunat dar, acum, în sfântul Post al Paştelui. Este vorba de imprimarea unei casete cu cele mai frumoase pricesne, cântări bisericeşti inspirate din tainele şi tradiţiile creştinităţii. Caseta a apărut cu sprijinul unor sponsori generoşi (Vimed şi Construct-Invest Alba Iulia) şi poate fi cumpărată de la magazinele situate lângă Catedrala Episcopală, de la cel de obiecte bisericeşti de pe strada Tudor Vladimirescu, precum şi de la Biserica din Centru, unde slujeşte părintele cu vocea de aur - Doru Gheaja. (A.C.)
O săptămână liberă de Paşti
      Bugetarii vor beneficia de o vacanţă de Paşti de peste o săptămână, între 25 aprilie şi 5 mai. Guvernul a decretat ca libere zilele de 29 şi 30 aprilie şi, respectiv, 2 mai. La acestea se adaugă zilele de 27 şi 28 aprilie, în care se sărbătoresc Paştile, precum şi 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii. Vestea proastă e că zilele libere din perioada respectivă se recuperează în zilele de 5, 12 şi 19 aprilie.(F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
PRIMĂVARĂ EDILITARĂ LA ALBA IULIA
      Repararea străzilor, reabilitarea ca­ro­sa­bi­lu­lui şi asfaltarea străzilor de pământ din oraşul de sus - lucrări prioritare * Lumină pentru 500 de gospodării încă neelectrificate(!) *Pentru com­ple­ta­rea fondurilor băneşti, primăria va lansa în acest an o nouă emisiune de obligaţiuni municipale * Zona Alba Iulia - Miceşti se vrea un cartier cochet
Interviu cu d-l Mircea HAVA, primarul municipiului Alba Iulia
           - Domnule primar, odată cu venirea primăverii se reiau lucrările edilitare. Care sunt priorităţile primăriei albaiuliene?
     - Ca în fiecare an, primăvara se face cu prioritate curăţenia generală. Este un lucru obişnuit nu numai în România, ci peste tot în lume. Nu doar la noi se adună mai multă mizerie peste iarnă. Firma de salubritate lucrează şi suntem mulţumiţi de activitatea ei, străzile (pe care le au ei în grijă) sunt curate, dar avem probleme în alte zone. Rămâne mizerie peste iarnă în tot soiul de cotloane sau locuri mai puţin circulate şi supravegheate, unde dragii noştri concetăţeni aruncă tot felul de resturi pentru că, din comoditate, ca să nu spun din lipsa spiritului civic şi gospodăresc, refuză să le ducă în locurile special amenajate. Asta deşi Alba Iulia are de ani buni multe asemenea locuri. Pentru că dorim să rezolvăm problema în timp scurt, să facem o lucrare de calitate, am decis să angajăm în jur de 30 de deţinuţi de la Penitenciarul Aiud. Repet, este vorba de locurile care nu sunt supuse unei salubrizări continue, cum este de exemplu terenul din spatele zidului fostei Monetării, unde s-au descoperit vestigii ale Castrului roman şi unde peste iarnă şantierul arheologic a devenit o groapă de gunoi, sau zona adiacentă Inspectoratului şcolar judeţean Alba... Şi exemplele ar putea continua, am nominalizat doar două dintre cele aflate în centrul municipiului. Vă puteţi da seama ce este pe la periferie sau prin zonele mai puţin circulate. Noi am mai avut o astfel de acţiune acum doi ani şi cred că toţi cetăţenii au fost mulţumiţi de rezultate. Vreau să mai adaug că cheltuiala este minimă, acesta fiind şi motivul pentru care lucrăm cu deţinuţi. Este vorba de deţinuţi cu bună purtare şi pedepse uşoare, iar prin această acţiune contribuim şi la derularea unui program de resocializare a lor.
     Totuşi marele efort, pentru care nu ne ajung nu cele 8 ore de muncă, ci nici cele 24 ale unei zile, este de a pregăti tot ce înseamnă lucrări de infrastructură. De fapt, am început firesc încă din iarnă, când am alcătuit bugetul, care a fost aprobat de Consiliul local. Acum am ajuns în faza de a da drumul la licitaţii.
     - Care sunt cele mai importante lucrări pe care le veţi ataca în acest an?
     - Să încep cu licitaţiile pentru reparaţii străzi, covoare asfaltice mici... Anul acesta dorim să ne concentrăm mai mult pe pietonal, în primul rând trotuarele de pe Calea Moţilor pe toată lungimea şi în continuare până la Şcoala generală "Vasile Goldiş", cele de pe Bulevardul Horea în continuare cu Bulevardul 1 Decembrie 1918. Tot în acest an vom finaliza pe această arteră şi lucrarea de reabilitare a canalului colector. Va urma firesc reabilitarea carosabilului până la intersecţia cu strada Octavian Goga în faţa Cimitirului Eroilor. Vom redesena această intersecţie, unde va fi un sens giratoriu. Nu vom uita nici aici trotuarele. Avem în atenţie, dacă anul trecut am reuşit asfaltarea tuturor străzilor de pământ din oraşul de jos, să rezolvăm măcar în parte şi oraşul de sus. Vom începe cu pachetul de străzi din spatele pieţei agroalimentare din Cetate, care sunt acum străzi de pământ. Nu cred însă că vom reuşi să finalizăm lucrarea în acest an pentru că sunt probleme financiare.
     Tot în acest an vom reface iluminatul public pentru că, iată, au trecut deja cinci ani de când l-am pus la punct. Nu am avut probleme majore, dar trebuie extins şi trebuie înlocuite becurile a căror durată de viaţă a expirat şi care, chiar dacă nu "au murit" de tot, nu mai dau aceeaşi lumină.
     -Veţi lucra tot cu firma Luxten?
     - Da. În plus în acest an vom face lucrări de electrificare. În municipiul nostru sunt circa 500 de gospodării fără curent electric, chiar dacă nu suntem în vârful muntelui. Am discutat deja problema cu directorul SC Electrica SA. Ei vor face partea de forţă şi alimentare, iar noi pe cea de iluminat public, pentru că aceasta este numai şi numai sarcina noastră. Prima zonă atacată va fi continuarea Căii Moţilor spre Miceşti şi străzile adiacente.
     - Vorbeaţi de piedici financiare în realizarea unor proiecte. Cum credeţi că puteţi face rost de noi fonduri?
     - Vrem ca în acest an să lansăm o nouă emisiune de obligaţiuni municipale. Numai lucrările de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 de care v-am spus, fără canal colector, trec uşor de 10 miliarde de lei. Valoarea va fi de circa 24-25 miliarde de lei. Anul acesta suntem obligaţi să atacăm şi conducta de apă care alimentează Pâclişa, o lucrare de circa 3 miliarde de lei. Tot aici vom începe modernizarea drumului principal pentru care acum se realizează proiectele. De asemenea, la Bărăbanţ vom avea lucrări... Am început cu amenajarea izvorului şi dorim să modernizăm cel puţin două străzi. Va fi greu să decidem care vor fi acestea, dar oricum dintre cele care au deja reţele de apă potabilă şi canalizare. Pe celelalte se vor face lucrări la şanţuri, la rigole pentru a rezolva problema drenării apelor pluviale.
     - Ce ne puteţi spune despre unităţile de învăţământ preuniversitar, care acum se află în grija primăriei?
     - Avem un program ambiţios pentru acest an, un program de separare energetică prin care să rezolvăm problemele de asigurare a căldurii în toate şcolile şi grădiniţele. Sunt câteva pentru care s-au făcut astfel de lucrări şi anul trecut, dar acum dorim să lucrăm la scară mare. Se va face o licitaţie pentru toate. Vom apela, probabil, la un credit furnizor şi sperăm ca până la iarna viitoare să încheiem acest proiect. În paralel vom face şi lucrări de reparaţii, unele capitale, tot în scopul unei mai bune izolări termice şi de reducere a costurilor cu încălzirea.
     - Pentru că am trecut în revistă aproape toate domeniile importante (vizibile) din activitatea primăriei, să ne referim acum la unul unde implicarea autorităţilor locale este din ce în ce mai mare şi mai de dorit, mă refer la sport. Ce se mai aude despre Stadionul Cetate?
     - Sperăm că în cele din urmă Guvernul, Ministerul Tineretului şi Sportului vor înţelege că putem să administrăm mai bine acest stadion. Săptămâna viitoare vom încerca să avem o nouă discuţie cu reprezentanţii MTS, ca să treacă odată în proprietatea noastră, pentru că noi ne pregătim cu anumite chestiuni care înseamnă bani. Nu vrem să primim eventual stadionul în luna august, dau un exemplu, când vom avea deja angajate alte lucrări şi să nu mai avem banii necesari. Pentru că lucrările la stadion sunt şi multe şi costisitoare. Trebuie să avem timp să reorganizăm eventual bugetul, pentru a putea face faţă onorabil. La teren trebuie făcut drenajul, trebuie rezolvată problema minihotelului, a tribunelor... Sunt lucruri care costă miliarde. Din fericire cei care-l administrează acum au mai făcut câte ceva. Vrem să preluăm şi Stadionul Mecanica, dar aici dorim să găsim un parteneriat convenabil.
     - În ultima şedinţă a Consiliului local Alba Iulia a fost prezentat Planul Urbanistic Zonal Alba Iulia - Miceşti, unde se pare că este principala zonă de dezvoltare a municipiului. Cum poate fi el consultat de cetăţeni?
     - Tocmai pentru că este zona de dezvoltare cea mai importantă era normal să facem un PUZ, pentru ca dezvoltarea să respecte nişte criterii, în primul rând de urbanism. El va fi prezentat în câteva zile şi cetăţenilor. Va fi expus la noi, la primărie, şi probabil la Galeriile de artă. Pe toată perioada de expunere, circa 30 de zile, un om al nostru va fi prezent şi va putea da toate lămuririle necesare. El va prelua şi eventualele sugestii. Planul va fi apoi rediscutat în Consiliul local care va da avizul final. Vrem să avem părerea cetăţenilor pentru a nu mai apărea tot felul de discuţii, că avem interese şi aranjamente în zonă. Sigur că nu va putea fi toată lumea mulţumită, mai ales că pentru străzile preconizate cei care au terenuri în zonă trebuie să cedeze puţin din ele, că doar nu le putem face aeriene!
     - Aţi primit deja semnale negative?
     - Au fost câteva scrisori... dar sper că oamenii vor înţelege că, dacă vor acces la proprietăţi, trebuie să colaboreze. La fel şi pentru utilităţi. Eu cred că vor înţelege că în acest fel va creşte valoarea terenurilor pe care le au în zonă. Acolo, din câte se poate vedea deja, se creionează un cartier cochet.
     - Vă mulţumesc şi spor la treabă!
A consemnat Anca DINICĂ

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.