Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Ministerul morţii
      E grav ceea ce spunem, dar aceasta este trista realitate, acestea sunt consecinţele politicii de sănătate pe care o duce de-o vreme încoace guvernul păstorit de Năstase prin ministerul de resort care a restructurat sectorul sanitar până l-a adus în moarte clinică. Mai rabdă omul de frig, de foame, mai suferă că e terfelită demnitatea, onoarea, dar întrece orice măsură să-i încalci dreptul la viaţă. Starea dezastruoasă a spitalelor, a asistenţei sanitare e analoagă cu cea a unui sinistru, de parcă ţara s-ar afla sub bombardament. Din câte ştim războiul se duce în Irak şi nu pe meleagurile noastre mioritice, dar nu e mare diferenţa între noi şi o ţară călcată de blindate. E mai tragic să mori în vreme de pace, decât sub bombardamente. Toţi miniştrii sănătăţii care s-au perindat de la revoluţie încoace s-au dovedit a fi nişte oameni de paie, slabi manageri ai acestui extrem de vital sector al vieţii publice, dar parcă nici unul nu l-a adus în stare de colaps ca cel de acum, autorul unui adevărat genocid.
     Sănătatea e condusă de o aşa manieră încât ministerul nu mai poate fi numit al sănătăţii, ci al... morţii. Mor oamenii, mai ales bolnavii cronici cărora le este interzis accesul la tratamente şi medicamente. Spitalele au mai rămas doar cu numele, deoarece sunt lipsite de hrană şi căldură, actul medical se face la un nivel minimal din lipsa celor mai elementare produse medicale. Se închid spitale, altele îşi reduc drastic numărul de paturi încât siguranţa persoanelor bolnave se află în mare pericol. Te întrebi dacă cei care ne conduc sunt normali şi dacă n-ar trebui consultaţi psihiatric şi vindecaţi de megalomania de care suferă sau mai bine zis neputinţa, lipsa de profesionalism. Auzi trăznaie de tip dâmboviţean, să reduci numărul de paturi când şi aşa România ocupă unul din ultimele locuri la numărul de pacienţi "pe cap" de doctor din Europa. Preţul medicamentelor creşte de la o lună la alta, iar pentru un pat de spital trebuie să plăteşti bani grei. Pentru a completa imaginea dezastruoasă din sănătate, trebuie să adăugăm că din cauza salariilor mici ale personalului medical, membrii acestuia sunt nevoiţi pentru a supravieţui să mai apeleze la punga pacientului. Starea jalnică din sănătate a scos în stradă mii de medici, farmacişti, asistente, pensionari, sprijiniţi de Cartelul ALFA şi alte organizaţii de sănătate care au cerut demisia guvernului. Pe pancartele purtate de demonstranţi se putea citi: "Un pat de spital mai puţin, un mormânt un plus", "Politica ministrului Bartoş - Genocid" sau "Vrem să trăim, nu să murim!". Pe bună dreptate, unii mai mucaliţi au strigat că este nevoie de sănătate, nu de... ouăle premierului. Situaţia disperată i-a adus pe demonstranţi în macabra postură de a purta pancarte pe care stătea scris: "Reţete gratuite - Clopotin, Lopatin şi Cimitirol". Dacă guvernul a fost serios huiduit, nu acelaşi lucru se poate spune despre preşedintele Ion Iliescu care a fost rugat să pună punctul pe i şi să susţină cauza celor din sănătate: "Iliescu ai onoare, nu-i lăsa să ne omoare". Din păcate, preşedintele care a criticat nu o dată aspru cumetria din partidul de guvernământ nu poate face mare lucru. S-a străduit să înmâneze diplome de excelenţă medicilor în vârstă, ceea ce echivalează cu o frecţie la un picior de lemn. În loc să le crească pensiile de mizerie, li s-au dat diplome. Cinismul lui Năstase întrece orice măsură, domnia sa susţinând, chipurile, că are o echipă de profesionişti, de specialişti performanţi şi prin urmare nu este nevoie de o remaniere a guvernului. Da, într-adevăr poate că are dreptate: trebuie schimbată ţara. Să-i lăsăm să guverneze peste corupţi şi birocraţi, peste aplaudacii de partid!
Gheorghe JURCĂ