Luăm din contribuţiile sociale ale salariaţiilor şi le dăm pensii pensionarilor şi ajutoare de şomaj şomerilor; luăm din contribuţia la asigurările de sănătate ale angajaţilor şi acoperim găurile negre din economia de stat; luăm de la mamele bogate şi le dăm celor sărace; luăm de la firmele private (cât putem) şi mai cârpim ceva pe ici, pe colo; şi aşa mai departe... Cam la această "strategie" se reduce filosofia financiară a guvernanţilor care fac o protecţie socială pe măsura social-democraţiei pompieristice a deciziilor pe care azi le iau şi mâine le schimbă. Din păcate, numărul celor de la care se ia scade în mod dramatic, şi, bineînţeles proporţional creşte numărul celor care ar trebui să primească. Dar de unde? Aşa s-a ajuns în anul 2003 ca numărul celor care dau să se situeze în jurul cifrei de 3,6 milioane de români, care susţin diferenţa de până la 20 de milioane de conaţionali. Un studiu dat recent publicităţii susţine că România este în pragul catastrofei demografice. "Numărul naşterilor din 2000 a fost la un sfert din cel înregistrat în 1990; populaţia României va scădea până în 2010 cu încă o jumătate de milion, iar în 2025, când va ieşi la pensie generaţia decreţeilor lu' Ceauşescu, va avea loc o creştere substanţială a celor asistaţi social, adică raportul dintre populaţia activă şi cea asistată social va atinge un punct de-a dreptul dramatic", se arată în acel studiu, care mai specifică următorul lucru: una din cauzele care au determinat reducerea dramatică a fertilităţii este "costul foarte ridicat" al întemeierii unei familii.
     Poate că aceste cifre statistice au determinat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale să ia decizia de plafonare a indemnizaţiei de mame la maximum 4,2 milioane de lei pe lună pe întreaga perioadă de creştere a copilului (de până la 2 ani). Nu mai discutăm acum maniera adoptată de guvern care a minţit viitoarele "mame chiabure" afirmând că nu va mai plafona această indemnizaţie ca să revină la doar două zile asupra deciziei şi să hotărască doar amânarea intrării în vigoare a acesteia, respectiv de la 1 ianuarie 2004. Iată cum, într-un alt domeniu, cel al creşterii copilului, guvernul social-democrat al lui Năstase doreşte ca toţi bebeluşii României să mănânce la fel, să fie îmbrăcaţi la fel, adică să trăiască la fel, indiferent de contribuţiile pe care mamele lor le-au "vărsat" la bugetul de stat. Motivul invocat de MMSS este că ordonanţa va stimula creşterea demografică în ţara noastră. Cum? Pentru că pentru unele mame cu salariul mult inferior indemnizaţiei de creştere a copilului, cei 4 milioane pe lună pot reprezenta o mică avere. Aşa că mai bine fac copil după copil decât să muncească pentru salariul minim pe economie. Astfel, după venitul minim garantat, de anul viitor vom avea şi "bebeluşul minim garantat". Dar cu ce bani vor mai creşte aceşti copii după ce mamele lor vor reveni la salariul de mizerie avut anterior naşterii copilului? În aceste condiţii, pe termen lung măsura va duce la schimbarea calitativă în rău a populaţiei pentru că mamele cu salarii mai mari se vor gândi de două ori sau chiar de trei ori înainte să mai facă un copil... "A face un copil, este o bucurie în sine" sau "natalitatea este o chestiune prea puţin dependentă de factorul material"... acestea au fost explicaţiile iniţiatorilor acestei ordonanţe. Nu zău! După perioada de alăptare cu dragoste maternă la sân, ce urmează? Bani, bani mulţi pentru o alimentaţie sănătoasă, pentru hăinuţe, pentru educaţie... Asta pentru cei care gândesc în perspectivă, dincolo de perioada "bebeluşului minim garantat!"