Vorba multă, sărăcia omului! O aserţiune adevărată izvorâtă din ani şi ani de experienţă. Nimeni nu-i contestă valoarea, dar în România zilelor noastre prea puţini sunt cei care, ascultând de îndemnul subînţeles, pun mâna să facă ceva treabă. În primul rând guvernanţii. Aşa s-a întâmplat cu privatizarea, aşa s-a întâmplat cu birocraţia şi lupta anticorupţie, aşa s-a întâmplat cu reforma sistemului de învăţământ, a celui de sănătate, cu restructurarea şi eficientizarea întreprinderilor care se mai află în portofoliul statului, iar rezultatele se văd, se simt, sunt dureroase. Ultimul exemplu de vorbărie ineficientă, vizibilă pentru oricine călătoreşte prin ţară, este oferit de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Petre Lificiu. Vorbărie ineficientă pentru că doar aşa putem înţelege reacţia domniei sale faţă de observaţia ambasadorului Olandei: "Trebuie să conservaţi mediul". Domnul Lificiu nu spune că nu trebuie să conservăm mediul, ci doar că adevărata bătălie pe acest front va începe abia după ce întreg cadrul legislativ necesar în domeniu - nu mai puţin de 100 de legi - va fi adoptat. Ba mai mult, abia după ce el va fi însuşit de cetăţeni, care sunt chemaţi să-l pună în aplicare alături de autorităţi. Până atunci producţia de sticle de plastic de pe câmpurile, lizierele, pădurile, luncile şi asfaltul României va creşte şi ne va aduce numai laude! De felul celei a liderului sindical suedez Tommy Setzman, care cu ironie s-a arătat lămurit de originea sticlelor şi ambalajelor de plastic pe ogoarele patriei noastre. Cât cântăreşte asta pentru imaginea de ansamblu a României? Acea imagine pentru promovarea căreia se cheltuie bani frumoşi din bugetul de stat. Cum poate crede Ministerul Turismului că numai cu facilităţi de cazare şi masă se poate face turism, când gunoaiele te întâmpină la tot pasul?
     Este un adevăr, însă, în spusele domnului Lificiu - cetăţenii trebuie să sprijine autorităţile în eforturile lor. Pentru că poluarea industrială a scăzut constant în România, din păcate nu pentru că s-ar fi făcut mari eforturi în acest sens, ci pur şi simplu pentru că marii poluatori şi-au închis sau redus activitatea. În schimb, cetăţenii, cărora libertatea li se pare că e totuna cu nesimţirea, au început să se înmulţească, iar efectele lor poluatoare au devenit tot mai grave. De ani buni deja pâraiele nu mai zburdă clipocind limpezi din piatră în piatră, ci murdare şi dintr-un ambalaj de plastic în altul. Este nevoie de educaţie, nu numai prin şcoală. Sunt necesare programe aplicate, nu teoretice, acţiuni la nivelul comunităţilor locale sau judeţene, campanii de sensibilizare a populaţiei, inclusiv instruirea ei asupra respectării şi încurajării colectării selective a gunoiului menajer. Pentru că întotdeauna este mai uşor şi mai ieftin să previi decât să repari. Şi oricum la noi s-a stricat deja prea destul. Un model ar putea fi pentru noi un program la nivelul gospodăriilor, al simplilor cetăţeni, derulat în Olanda pentru ecologizarea Rinului. Timp de 12 ani autorităţile din ţările riverane Rinului, dar mai ales din Olanda, au conlucrat între ele şi mai ales cu cetăţenii iar rezultatele acestui efort susţinut şi destul de îndelungat a fost creşterea calităţii Rinului, cu toate efectele economice benefice care au decurs de aici. Un model de legislaţie aplicată pe care-l putem urma, este necesar să-l urmăm, mai ales că în negocierile de aderare la Uniunea Europeană capitolul privind protecţia mediului nu a fost închis şi este, alături de agricultură, unul dintre cele mai grele. Iar timpul ştim că nu are răbdare!