Cu câteva zile în urmă, în Parlamentul României, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria bătrânului care, înainte de a se sinucide, i-a scris un bilet de adio doamnei Daniela Bartoş, ministrul Sănătăţii. Cu toate că, după tragedie, doamna ministru a cutreierat toate posturile importante de televiziune, ea n-a făcut nici o referire la gestul cu pricina, deşi calitatea de destinatar al unui asemenea document cutremurător s-ar fi cuvenit s-o oblige la o reacţie oricât de mică. D-na ministru a spus în schimb peste tot că demisia domniei sale n-ar rezolva problemele din domeniul pe care îl conduce. Oricât de multe i s-ar putea imputa în alte privinţe d-nei Bartoş, culmea este că în chestiunea respectivă ea a avut dreptate, chiar dacă n-a pus punctul pe i şi n-a îndrăznit să spună că dezastrul din Sănătate este de fapt o faţetă (cea mai hidoasă) a corupţiei din România. Această greşeală a fost reparată însă de Michael Guest, ambasadorul SUA la Bucureşti, într-un discurs incendiar ţinut la Conferinţa internaţională a donatorilor anticorupţie, găzduită la Palatul Parlamentului din Capitală. Întrucât, în opinia noastră, acel discurs este o lectură obligatorie în egală măsură pentru puterea politică, pentru opoziţie, pentru societatea civilă şi pentru mass-media din ţara noastră, îl reproducem în mare parte. (M.L.M.)
*Acţiuni concrete, nu vorbe
     "D-nă ministru Stănoiu, mă alătur colegilor mei care aplaudă această initiaţivă de a acorda resurse luptei împotriva corupţiei. Vă îndemn din toată inima să nu vă concentraţi pe studii, ci pe proiecte şi acţiuni concrete care vor avea un impact imediat şi practic în viaţa poporului român.
     Deoarece este o conferinţă a donatorilor, plănuisem să vorbesc în această dimineaţă despre cum ambasada SUA va încerca să ajute România în acest domeniu. Dar, după ce m-am frământat un timp, am hotărât să las deoparte aceste planuri. Şi în loc să mă adresez donatorilor din acest auditoriu, am ceva de spus fiecărui român care este aici, şi fiecărui român căruia îi pasă cu adevărat de această ţară. (...) Uneori am îndemnat, şi în public, şi într-un cadru privat, să se ia măsuri ferme împotriva corupţiei. Aproape invariabil, cineva îmi spune: "Domnule ambasador, nu întelegeţi". Ei bine, prieteni, înţeleg, şi înţeleg chiar prea bine.
     Înţeleg de ce oameni de afaceri cu legături în interior - de ambele părţi ale eşichierului politic - nu doresc ca legi noi, ferme, să fie adoptate sau implementate.
     Înţeleg de ce anumite privatizări durează atât de mult - dacă au loc vreodată. Ştiu ce sunt "lichidatorii"; ştiu ce legături au; şi ştiu ce se întâmplă cu conturile lor bancare, şi, din păcate, şi cu comunităţile - atunci când ei cumpără o firmă. Ştiu, de asemenea, ce se întâmplă prea deseori - sau, mai degrabă, ce nu se întâmplă - atunci când cei dinăuntru îi înfrâng pe cei care ar trebui să câştige tranzacţia. Ştiţi şi dvs. acest lucru. Şi este o ruşine pentru această ţară.
     Înţeleg ce forţe împiedică restituirea proprietăţilor către proprietarii lor de drept. Înţeleg de ce anumite procese înaintează atât de încet.
*Medicamentele, cu 50 la sută mai scumpe decât în SUA
     Înţeleg de ce medicamentele pentru bolnavii HIV/SIDA costă spitalele cu cel puţin 50% mai mult decât în Statele Unite. Cred că ştim cu toţii cum se adaugă comisioanele înainte ca medicamentele să ajungă la spitale; dacă vă străduiţi suficient de tare să căutaţi, cred că veţi descoperi cine sunt beneficiarii. Înţeleg cum zeci - probabil chiar sute de mii de dolari sunt cheltuiţi pentru a comanda medicamente nepotrivite pentru HIV/SIDA - dar potrivite pentru alte afecţiuni. Este incompetenţă? Sunt legături strânse? Nu mă pot gândi la alte posibilităţi. Dar ce se întâmplă dacă consecinţa acestui lucru este că nu există suficiente fonduri pentru a satisface nevoile medicale ale acestei ţări - sau chiar în unele cazuri să ţină oamenii în viaţă? Ce veţi face atunci?
     Apropo', nu arunc vina pentru acest lucru pe umerii doamnei ministru Bartoş - am descoperit că este o femeie de onoare, care încearcă cu adevărat să facă reformă în sectorul Sănătăţii. Ştiu precis împotriva cui luptă ea.
     Prieteni, înţeleg toate acestea. Ştiu ce se întâmplă şi de ce. Dar faptul că aceste lucruri se înţeleg nu înseamnă că sunt corecte. Acum, vreau ca să mă fac clar înţeles că nu aşez aceste probleme la uşa guvernului. Cred cu adevărat că acest guvern a făcut mai mult decât oricare alt guvern anterior pentru a întări legi şi instituţii. (...)
*O lăcomie fără margini
     Adevărul este că corupţia nu este o chestiune de centru-dreapta. Este o chestiune legată de lăcomie. Este o problemă a indivizilor cărora le pasă mai mult de ei înşişi, de poziţia lor, de prietenii lor, decât le pasă de dreptate şi justiţie, sau, de fapt, de această ţară. Pentru ei politica nu contează cu adevărat. Ei vor folosi orice partid politic care le convine, sau se vor aşeza la uşa oricui este la putere, sau la uşa oricui în afara puterii, dacă acest lucru este în interesul lor.
     Prieteni, nu trataţi corupţia ca pe un joc politic de zvonuri şi acuzaţii. Nu o trataţi ca pe un berbece de dărâmat ziduri. Şi nu-mi spuneţi mie, aşa cum cel puţin un reprezentant al societăţii civile a spus, în mod ruşinos, că legea anticorupţiei este un pas înapoi. Nu este o lege perfectă, dar este un început bun. Perfectaţi-o, îmbunătăţiţi-o, dar să o folosiţi ca să mergeţi înainte.
*Riscul falimentului moral
     Guvernul şi opoziţia - şi desigur, mass-media - au datoria faţă de poporul român să-şi dea mâna şi să lupte împotriva corupţiei împreună. Dacă nu veţi face acest lucru, corupţia va câştiga, şi această ţară riscă să devină falimentară din punct de vedere moral. De prea multă vreme, cei din interiorul acestei ţări şi-au folosit poziţiile, şi legăturile, şi influenţa pentru a împiedica România să-şi atingă adevăratul potenţial, şi pentru a-i împiedica pe cetăţenii României să-şi împlinească visurile. Acest lucru trebuie să înceteze.
     Acum, vreau să vă cer scuze dacă am fost prea emotiv, dar acest lucru este ceva în care cred cu ardoare. Dacă tinerii din această ţară nu au încredere că vor găsi slujbe pe baza meritului lor, este timpul ca ei să îşi construiască o carieră în altă parte. Dacă cei dinăuntru care sunt bine plasaţi iau bani ce ar trebui să fie folosiţi pentru pavarea drumurilor sau pentru construirea conductelor de apă, iar cetăţenii în vârstă care au trăit în comunism şi trăiesc o tranziţie dificilă nu îşi pot permite să aibă căldură în case, atunci aceşti cetăţeni în vârstă trăiesc într-o ţară care le este străină.
*Lege pentru toţi
     Şi dacă sistemul juridic nu poate face dreptate în mod egal, corect şi imparţial - fie că este pentru un cioban, un zidar sau un politician - atunci acest lucru este de fapt o crimă. (...)
     Probabil că mesajul meu îl percepeţi ca pe unul dur către ţara dumneavoastră. Ei bine, spun toate acestea dintr-o dragoste profundă pentru România şi pentru români. Pe parcursul celor 18 luni pe care le-am petrecut aici, am întâlnit atâţia cetăţeni români minunaţi. Oameni oneşti şi talentaţi, care muncesc din greu şi care sunt gata să dea totul. Oameni care ar merita mult mai mult decât le este oferit atât pentru ei, cât şi pentru copiii lor. (...) Noi suntem ataşaţi ideii de parteneriat cu voi - să investim în această luptă, după cum arată şi programul conferinţei. Într-adevăr, noi chiar cheltuim nişte sume nu tocmai mici pentru a fi de ajutor. Cei mai mulţi dintre noi suntem pregătiţi să cheltuim chiar mai mult. Dar, în schimb, am dori ca toţi românii aflaţi în poziţii de responsabilitate, fie în cadrul guvernului sau al societăţii civile, să investească la rândul lor. Să ia deciziile pe care noi nu le putem lua. (...)
     Nu faceţi toate acestea pentru NATO sau UE. Nu o faceţi pentru a satisface criteriile unui credit de la World Bank. Faceţi-o pentru voi şi pentru copiii voştri. Faceţi-o pentru ţara voastră". (...)