Curier județean
Rugăciunea de azi
     Ascultă, Doamne, rugăciunea pe care eu, smeritul, Ţi-o înalţ din inimă curată dar frântă de durere, precum ai ascultat rugăciunea Fiului Tău şi Mântuitorului nostru, Care venind în Betania şi aflând pe prietenul Său Lazăr, S-a întristat cu duhul şi-l plângea în faţa iudeilor, care văzându-l au grăit: "Iată cât îl iubea de mult!". Dă, Doamne, sufletului robului Tău iertare păcatelor câte, ca un om, cu ştiinţă, sau fără ştiinţă, a săvârşit în această viaţă şi-l aşează pe el în cortul drepţilor şi sfinţilor care din veac au plăcut Ţie; că Dumnezeul milei şi al îndurărilor eşti şi binecuvântat în vecii vecilor. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Arătarea semnului Sfintei Cruci la Ierusalim; Sf. Mc. Acachie
Catolic: Sf. Gizela
Greco - catolic: Apariţia semnului cinstitei Cruci pe cerul Ierusalimului
Meteo
     Astăzi: Vremea este extrem de călduroasă, cu mult soare şi cer senin . Maximele zilei ajung până la 28 gC, iar în timpul nopţii temperatura va scădea până la 14 gC.
     Mâine: Timpul frumos se menţine în aceleaşi coordonate meteorologice, iar temperaturile pot ajunge până la 30 gC. Sunt posibile înnorări şi descărcări electrice.
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri

Ajutor de 175 de milioane de lei pentru trei persoane din judeţul Alba din partea DMSS
      Trei persoane din judeţul Alba au avut un mare prilej de bucurie cu ocazia Sfintelor Paşti. Este vorba despre cele care au primit ajutor financiar de la bugetul de stat (MMSS), din fondul "Solidaritatea", prin intermediul DMSS. Suma totală acordată beneficiarilor este de 175 de milioane de lei, şi a fost repartizată după cum urmează: 150 de milioane de lei pentru Nicoleta Roşiu, din Sebeş, o tânără care are nevoie de o proteză pentru o mână afectată de paralizie; 15 milioane de lei pentru Ildiko Nagea, din Aiud, o femeie singură, lipsită de orice sursă de venit, cu doi copii în întreţinere, dintre care unul cu handicap sever; 10 milioane de lei pentru Elvira Lupşan, din Cugir, o văduvă cu patru copii în întreţinere, de asemenea lipsită de venituri. Obţinerea acestor ajutoare financiare a fost posibilă în urma efectuării anchetelor sociale de către Direcţia de asistenţă socială din cadrul DMSS Alba, suma totală a ajutoarelor acordate la nivel naţional de către MMSS, din Fondul "Solidaritatea", cu prilejul Sfintelor Paşti, ridicându-se la 2,478 de miliarde de lei. După cum ne-a declarat d-na Irina Borza, directoarea direcţiei de asistenţă socială a DMSS Alba, până în prezent toate propunerile înaintate la nivelul ministerului de resort pentru astfel de cazuri au fost aprobate. No comment. (I.H.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.