Curier județean
Rugăciunea de azi
    Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea; pururea lauda Lui în gura mea... Ochii tuturor, Doamne, spre Tine nădăjduiesc și Tu le dai lor hrană la bună vreme. Deschizi Tu mâna Ta și saturi pe tot cel viu de bunăvoință. Drept este Domnul în toate căile Sale, și cuvios în toate lucrurile Sale. Aproape este Domnul de toți cei ce-L cheamă pe El, de toți cei ce-L cheamă pe El întru adevăr... Amin!
Ortodox: Sf. Mc. Isidor din Hilos și Sf. Terapont
Catolic: Sf. Matia, Apostol
Greco-catolic: Sf. Mc. Izidor din insula Chios
Meteo
     *ASTĂZI: Încă o zi caniculară, cu temperaturi de +14 grade C în cursul dimineții și de +28, +30 grade C după-amiază. Vântul va sufla slab. Cerul se va înnora spre seară și pot să cadă ploi în aversă, mai ales în zonele de deal și de munte.
     *MÂINE: Conform previziunilor meteorologilor, începând cu această zi vremea se va răci ușor, ploile vor cădea în cantități însemnate, fiind însoțite de descărcări electrice.
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Hoț la 13 ani
      O patrulă a Poliției municipiului Alba Iulia a prins în flagrant delict, luni, 12 mai, un tânăr de 13 ani care i-a furat altuia, în vârstă de 12 ani, suma de 200.000 de lei. Șerban Ovidiu G. (de 13 ani, din Alba Iulia) a fost prins de polițiști după ce victima, Tudor A. (de 12 ani), a alertat o patrulă care era de serviciu în zonă. Prejudiciul a fost recuperat iar tânărul, de 13 ani, va fi cercetat pentru furt. (N.T.)
Conferința Ligii Studenților PSD Alba
      La Casa de Cultură a Sindicatelor, în sala mică, se vor desfășura azi, 14 mai a.c., lucrările Conferinței Ligii Studenților PSD Alba. Liderul studenților pesediști, Flaviu Predescu ne-a informat că întâlnirea are loc de la orele 17,00, iar la finalul acesteia va fi organizat Banchetul studenților social-democrați. (A.D.T.)

Daimler Chrysler dotează Colegiul Tehnic din Cugir
      Printr-o scrisoare adresată Primăriei Cugir, SC Star Transmission SA Cugir face cunoscută decizia concernului german Daimler Chrysler de a trimite în viitorul foarte apropiat încă două mașini-școală pentru Colegiul Tehnic "I. D. Lăzărescu" din localitate. Pe lângă donațiile importante făcute de concernul german colegiului, în curând acesta va mai utila atelierul-școală cu o mașină de frezat și un strung, cu mecanisme de comandă Siemens. (N.T.)
La Cugir
Baraj pe Râul Mare
      La 40 de km în amonte de Cugir, va fi inaugurat azi un baraj de acumulare construit pe Râul Mare. Acțiunea va avea loc în prezența oficialităților locale și județene, dar și a reprezentanților firmei ce a realizat investiția, SC Hidroconstrucția S.A. Sebeș. (A.D.T.)
Loviți de o Dacie
      Luni, 12 mai, la intersecția străzii "9 Mai" cu Calea Moților din Alba Iulia s-a produs un accident rutier soldat cu două victime. Conducând pe strada "9 Mai" o Dacia 1310, Diana Rus, de 22 de ani, din Alba Iulia, studentă, a încercat să intre pe Calea Moților cu o viteză prea mare, a pierdut controlul volanului și a lovit în plin două persoane care se deplasau pe marginea carosabilului. Victor Florea (24 de ani, din Sebeș) și Adam Farcaș (20 de ani, din Alba Iulia) au fost răniți ambii în zona capului, fiind transportați la Spitalul Județean Alba pentru îngrijiri medicale. (N.T.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.