Ultima oră
Știri
Lansare de carte
      Biblioteca municipală "Liviu Rebreanu" Aiud va găzdui miercuri 15 mai, ora 17.00, lansarea volumului "Cuvântul luminii sau lumina cuvântului" avându-l ca autor pe pr. Liviu-Iulian Tarcău. Veniți "pentru a primi un cuvânt de mângâiere, «cuvântul luminii», balsam vindecător al sufletelor noastre". (A.D.)
La Alba Iulia
Se deschide ștrandul municipal
      Caniculă mare, dar iată că de joi, 15 mai, ștrandul din municipiul Alba Iulia va fi deschis. "Oficial, pentru că deja bazinele le-am umplut cu apă și toate reparațiile s-au terminat. M-am conformat somației colegului meu - viceprimarul Rotar, pentru că mi-e frică să nu fiu dat afară din PSD", a declarat ironic viceprimarul Călin Potor. (A.D.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Sunteți un bun gospodar al orașului Cîmpeni, ocupați-vă de urbea d-voastră!
Scrisoare deschisă d-lui Viorel Sicoe, primar al orașului Cîmpeni
      În urma întâlnirii pe care ați avut-o în orașul Cîmpeni cu reprezentanții Academiei Române, v-ați exprimat pe posturile de televiziune "cunoștințele" în domeniul minier, respectiv asupra proiectului Roșia Montană.
     Locuitorii din Roșia Montană nu-și amintesc să vă fi votat ca purtător de cuvânt al comunității. Avem primar ales de noi. De aceea considerăm că această consfătuire de la Cîmpeni referitoare la proiectul Roșia Montană este needificatoare, problema nefiind a urbei dumneavoastră, ci a comunei noastre, unde există destui specialiști în acest domeniu care își pot exprima științific și documentat poziția față de toate aspectele pe care le implică acest proiect de amploare.
     Probabil dumneavoastră ați rămas cu acele concepții de acum 13 ani, când având funcția de culturnic șef al județului, erați în măsură să vă implicați și în activitatea altor localități.
     Ne punem întrebarea dacă dumneavoastră doriți să deveniți lider de opinie în Munții Apuseni, sau poate doar vă place să apăreți "pe sticlă"?.
     Ne punem, de asemenea, o altă întrebare: "De ce ați invitat la discuții doar un singur ONG - Alburnus Maior, care este împotriva investiției?". Dacă vă considerați democrați de ce nu ați invitat și ONG-ul "Pro Roșia Montană" care apără interesele comunității, sprijină investiția și cuprinde peste 80 la sută din populația comunei.
     La consfătuirea de la Cîmpeni au mai fost invitați și alți "mitingiști de profesie", care timp de 6 luni au demonstrat împotriva proiectului "Dracula Parc" de la Sighișoara și terminându-și misiunea, pierzându-și "obiectul muncii" s-au mutat la Roșia Montană, deși nu au nici o tangență cu această localitate, neștiind până acum unde se află pe hartă.
     Domnule primar Sicoe, dumneavoastră vă ocupați cu probleme de mediu? Aflați că în acest sens s-au făcut suficiente cercetări care arată că în zona Roșia Montană există în momentul de față poluare. Apele subterane și cele de suprafață sunt acide, având un PH de 4,5 - deși S.C. Roșia Montană Gold Corporation S.A. nu și-a început încă activitatea de producție. Dacă dumneavoastră ați studiat acest proiect și vă pronunțați în cunoștință de cauză, trebuia să remarcați preocuparea companiei pentru reducerea poluării prin folosirea tehnologiilor moderne, care prevăd utilizarea unui distrugător de cianuri în procesarea minereului, astfel încât concentrația de produse toxice din apele reziduale să fie sub limita admisă.
     Ne miră faptul că nu vă preocupați de poluarea Arieșului care trece prin orașul Cîmpeni. Pe malurile râului pot fi observate deșeuri și reziduri care provin din prelucrarea lemnului și care ajung în apele râului producând colmatări și poluare prin procesul de fermentație și putrefacție.
     Adevăratul dezastru ecologic îl constituie tăierea masivă a pădurilor, care va influența negativ ecosistemul natural al florei și faunei, nu numai în Apuseni ci și în România și Europa. Dovadă reală sunt inundațiile de pe Valea Arieșului, din cauza despăduririlor și colmatării râului cu reziduuri.
     De aceste lucruri ar trebui să vă ocupați împreună cu domnul primar din Horea - Olar, nu de Roșia Montană.
     "Indicațiile" pe care le-ați dat și anume să se amâne acest proiect 10-15 ani, până se vor descoperi noi tehnologii pe placul domniilor voastre, sunt cel puțin ridicole. Poate ar fi "bine" să păstrați oamenii în congelatoare timp de 15 ani până ce veți fi capabili să creați alte locuri de muncă, apoi să-i resuscitați pentru a-și continua existența.
     Am observat totuși că sunteți un bun gospodar al orașului Cîmpeni, și problemele cu care se confruntă urbea dumneavoastră probabil că nu s-au epuizat.
     Ocupați-vă de acestea! Noi vă dorim succes!
ONG "Pro Roșia Montană"
375 membri și 200 simpatizanți din Roșia Montană și localitățile învecinate

Polițiștii de la SEIP au prins una dintre cele mai căutate femei din România
      Polițiștii din cadrul Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei - Biroul Alba Iulia, au prins luni, 12 mai, una dintre cele mai căutate femei din România. Ea se numește Cristina Liliana Vingărzan, are 24 de ani și este din București, sectorul 6. Ea locuia fără forme legale pe Bulevardul Revoluției din Alba Iulia și a fost reținută de polițiști în momentul în care s-a prezentat la ghișeul SEIP pentru a intra în... legalitate. În iunie 2001, Vingărzan a fost prinsă de polițiștii sectorului 3 București, pe numele acesteia existând o sumedenie de reclamații potrivit cărora tânăra a luat sute de mărci de la diferite persoane pentru a le facilita obținerea unor vize de muncă în Anglia. Anterior, Vingărzan a mai fost cercetată de poliția Alba pentru același gen de infracțiune.
     Din iunie 2002, Vingărzan a fost dată în urmărire generală pe țară pentru sustragerea de la urmărirea penală. Aceasta a fost reținută luni, 12 mai, de polițiștii din Alba și urmează să fie trimisă, sub escortă, la București, pentru anchetă.
Nicoleta TOMUȚA

Omorât în bătaie pentru o palmă de pământ
      Gheorghe Todescu (57de ani, din satul Bârzana, comuna Șugag) a fost găsit mort, la domiciliul său luni, 12 mai, dimineața. Potrivit investigațiilor preliminare efectuate de echipa operativă a poliției și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, bărbatul a primit o bătaie soră cu moartea duminică seara, de la doi ciobani din Bârzana: Gheorghe Catelina, de 31 de ani și cumnatul său, Ioan H. (de 27 de ani) în prezent dispărut de la domiciliu. Cearta a pornit, se pare, de la faptul că Todescu a mutat în favoarea lui țărușii care grănițuiau un teren, vecin cu a celor doi ciobani. Se pare că cei doi l-au bătut bine pe Todescu și apoi l-au cărat acasă. Medicul legist a constatat că bărbatul a murit după ce unul dintre agresori s-a urcat cu genunchii pe pieptul lui și l-a strâns de gât, fracturându-i și câteva coaste
     Gheorghe Catelina a fost condus ieri la Parchet unde a fost audiat timp de mai multe ore. Asupra sa și a cumnatului său planează suspiciunea comiteriii infracțiunii de omor. Gheorghe Todescu era căsătorit și avea cinci copii. În cauză, cercetările continuă. (N.T., F.R.)
Un nou fenomen la modă la Alba Iulia
Din cauza taxei de radio și televiziune tot mai mulți pensionari cer să fie debranșați
Oamenii pot să plătească doar contravaloarea facturii la energie electrică
      După ce în această iarnă friguroasă ne-am confruntat cu o avalanșă de albaiulieni care au cerut să fie debranșați de la rețeaua de termoficare, renunțând la apă caldă și căldură, din cauza prețului mare al gigacaloriei, la Alba Iulia a apărut un nou fenomen. Tot mai mulți pensionari au cerut să fie debranșați de la rețeaua de electricitate, pentru că nu sunt de acord cu plata taxei de radio și televiziune. Cum aceasta se percepe o dată cu factura de energie, bătrânii au cerut să plătească doar contravaloarea curentului electric, spunând că pensiile lor sunt prea mici. După ce au renunțat la căldură și chiar la televizoare din cauza taxei de cablu, punându-și aparatele pe dulapuri ca obiecte de decor, acum oamenii sunt obligați să rămână și fără curent electric, deoarece cei care nu-și plătesc factura de electricitate sunt amenințați cu debranșarea. Pe lângă numeroasele sesizări primite la ziar, semnale asemănătoare am primit și de la fostul deputat, Nicolae Popa, care a primit scrisori de la pensionari prin care îl anunță că renunță la electricitate din același motiv.
     Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al SC Electrica SA, Sucursala de Distribuție Alba, d-șoara Mihaela Buda, ne-a informat că de la 1 mai a.c., clienții au posibilitatea de a plăti parțial contravaloarea facturii, adică să-și plătească doar energia electrică, separat de taxa de radio și televiziune.
Florin ROMAN

Execuție la baionetă a opoziției
Amatorismul și umorul PNL - PD
      PSD Alba a sperat că reunificarea coaliției CDR - PD la nivelul județului Alba va imprima acțiunilor opoziției un plus de responsabilitate și credibilitate, presupunând firesc că partidele respective au învățat ceva din lecția oferită de electorat la alegerile din 2000. Am subliniat în permanență că PSD este interesat de reconstrucția pozitivă a clasei politice românești, de existența unei opoziții puternice - reale și nu exhaustiv cârtitoare -, așa cum pretinde exercițiul democrației. Din păcate nu putem decât să dezavuăm amatorismul și neseriozitatea manifestată de liderii locali ai PNL și PD. Constatăm că este imposibil să încropim măcar un dialog politic constructiv, în interesul comunității, cu reprezentanți de "talia" lui Teodor Atanasiu, Mircea Hava, Coriolan Simedru sau Alexandru Pereș.
     Decizia consilierilor PSD din Consiliul local Alba Iulia și a viceprimarului Marius Rotar de a nu mai tolera stilul haotic, neprofesional și deseori abuziv al primarului Mircea Hava a stârnit o adevărată furtună în PD și PNL Alba. Timp de 8 ani nimeni nu i-a pus vreo întrebare lui Mircea Hava, care a beneficiat de o majoritate confortabilă în Consiliul local, și dorința consilierilor noștri de a nu se mai constitui într-o simplă mașină de vot la discreția primarului se pare că l-a descumpănit peste măsură pe acesta. Deși manifestația contra taxelor de parcare a fost amplu susținută de cetățenii municipiului (circa 70 autoturisme s-au încolonat spontan în șirul celor care au pornit acțiunea) celebrii guralivi Alexandru Pereș și Dan Coriolan Simedru s-au grăbit să speculeze că partidul aflat la putere face manifestație împotriva unui partid al opoziției "uitând" că "la putere" în Alba Iulia se află Partidul Democrat în frunte cu președintele Mircea Hava. De altfel, ca întotdeauna, liderii PD și PNL compensează sărăcia argumentației apelând la limbajul-recuzită specific primilor doi-trei ani de după revoluție: PSD lucrează după metode învățate la "Ștefan Gheorghiu", iar unii membri au fost "activiști de frunte ai PCR". Ca și cum PD sau PNL nu colcăie de vechi membri PCR (poate ne spune domnul Pereș ce grad superior a avut tatăl său în organul de represiune ceaușist). Nu de "vânătoare de vrăjitoare" are nevoie astăzi cetățeanul român...
     Constatăm că domnul Teodor Atanasiu s-a debarasat de frică și are chiar umor. Încordându-și minusculii mușchi de partid, domnia sa anunță cu mare tam-tam că va cere demiterea viceprimarului Marius Rotar în semn de solidaritate cu primarul Mircea Hava, al cărui scaun se clatină cu putere. Nu contează că viceprimarul PSD, din dorința de a fi util cetățenilor, a hotărât să se implice serios în activitatea unor departamente cu mari probleme, cum ar fi comisia de fond funciar sau serviciul social. Contează că implicându-se a descoperit disfuncționalități și ilegalități flagrante pe care le-a făcut publice. A devenit astfel indezirabil pentru primarul-autocrat. Încă de la început, deși este economist, Marius Rotar a primit responsabilități mai ales pentru servicii neeconomice, sociale, în timp ce direcțiile economice - cu largi posibilități de "cooperare" - i-au fost repartizate viceprimarului coleg de partid, adică doctorului Călin Potor. Oricine poate să înțeleagă ce "interese" personale și clientelare au stat în spatele acestei decizii și cât de periculos pentru aceste interese a devenit Marius Rotar. Unele hotărâri ale comisiei locale de fond funciar, al cărei președinte este primarul municipiului sunt atât de scandaloase, încât este posibil să facă obiectul unor anchete anticorupție.
     PSD Alba își exprimă întreaga solidaritate cu acțiunea viceprimarului Marius Rotar și a consilierilor PSD de eradicare a ilegalităților evidente în activitatea Primăriei Alba Iulia. Este dreptul cetățenilor municipiului să cunoască pe deplin adevărata față a celui pe care l-au votat cu atâta încredere două mandate, unul după altul. (Biroul de presă al PSD)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.