Prima pagină Ediția din: 17.5.2003
Știri
Pâinea noastră cea de toate zilele va fi mai scumpă
      Majorarea cheltuielilor de producţie, care nu mai permit obţinerea de profit, va fi urmată de creşterea preţului la pâine şi produse de panificaţie, afirmă reprezentanţii firmelor pro­du­că­toa­re. "Va trebui să majorăm preţul la pâine pentru că altfel nu mai putem rezista. Estimăm o creştere de 5-6%, începând cu luna iunie, în condiţiile în care vindem pâinea de 280 de grame cu 2.900 de lei, iar făina se scumpeşte constant", a declarat managerul producătorilor de pâine. El a menţionat că preţul la care este achiziţionat kilogramul de făină a ajuns la 6.500 de lei, ceea ce reprezintă o creştere de circa 1.000 de lei, comparativ cu începutul acestui an.(F.R.)
Lansare de carte
      Luni, 19 mai 2003, va avea loc în amfitetrul Virgil Madgearu al Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia lansarea volumului "Scriitori ardeleni actuali" al criticului şi istoricului literar Ioan Nistor. Cartea este dedicată scriitorilor de la revista "Discobolul": Aurel Pantea, Eugen Curta, Mircea Stâncel, Cornel Nistea, iar invitaţia se adresează tuturor iubitorilor de literatură.

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
În perioada 31 mai - 1 iunie 2003
Zilele municipiului Alba Iulia
      *Pentru organizarea zilelor municipiului Alba Iulia din intervalul 31 mai - 1 iunie, comercianţii care vor să desfăşoare activităţi comerciale sunt rugaţi să se prezinte la sediul Primăriei Alba Iulia, camera 16, pentru discutarea condiţiilor de participare, până în data de 27 mai 2003.
     *Festivitatea se va desfăşura în amfiteatrul şanţurile cetăţii, unde în ziua de 31 mai 2003 vor avea loc demonstraţii de arte marţiale, dansuri de societate, cascadorii cu Lae Dreghici, concursuri distractive, evoluţii ale unor formaţii locale, spectacolul folcloric "Alba inimă de ţară", un spectacol show cu formaţiile SISTEM, HORA, HI-Q, SPITALUL DE URGENŢĂ, discotecă.
     *În ziua de 1 iunie 2003, începând cu ora 12, va avea loc festivitatea de premiere a elevilor olimpici, premierea ascultătorilor fideli Radio Reîntregirea, magie şi iluzionism cu Melini, show confetti, formaţiile CANDY, DESPERADO, E-XIT.
Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.