Iubitorii sportului şi nu numai se mai află şi acum sub puternica impresie produsă de extraordinarul nostru pugilist care este Leonard Doroftei în memorabila întâlnire de pe pământ american, cu Paul Spadafora. Mulţi români s-au trezit duminică cu noaptea în cap ca să-l vadă pe "The Lion", cum este supranumit cel mai bun boxer al tuturor timpurilor, din România. Au avut ce vedea pe ringul "Petersen" din Pittsburg: o încleştare dramatică, stropită cu sânge, căci o luptă în ring înseamnă în primul rând capacitate de concentrare maximă, o maşină de dat pumni, ca şi o tehnică ireproşabilă de a te apăra şi a merge tăvălug spre adversar. Faptul că deznodământul meciului a fost altul decât realitatea din ring a lăsat un gust amar tuturor compatrioţilor acestui băiat cu inimă de leu. Cei trei arbitri, pentru a evita ridicolul şi scandalul, au făcut apel la o utopie, dând o decizie de egalitate între cei doi campioni ai versiunilor WBA şi IBF, în aşa fel încât să nu-l "rănească" pe român şi să-l salveze de la dezastru pe american. De altfel, istoria acestui meci a fost una cu cântec deoarece managerii lui Spadafora au ţinut răspicat şi au reuşit să dispute meciul în oraşul natal al americanului - Pittsburg, în faţa compatrioţilor săi care să-l susţină şi la o adică să influenţeze arbitrii, prin atmosfera explozivă pe care au creat-o în timpul meciului. Prin asta s-a văzut teama americanilor de a boxa pe un alt ring şi de a alcătui un juriu mai obiectiv, care ar fi dat câştig de cauză lui Leonard Doroftei.
     Teribila încleştare de la Pittsburg ca şi maşinaţiunile făcute de aranjeurii acestui meci ne-au demonstrat, dacă mai era cazul, că în sport, ca şi în viaţă în general, nu câştigă întotdeauna cel mai bun, că justiţia, corectitudinea, democraţia sunt de multe ori vorbe goale, că cel mai puternic îşi impune dorinţa. Am fost învăţaţi, ni s-a indus ideea că America este un model de democraţie, ţara cu cea mai dreaptă justiţie din lume. Iată că nu este deloc aşa. Când interesele Americii sunt puse în joc, nu există nimic care să le poată compromite. Am putea remarca totuşi un soi de diplomaţie, o anumită eleganţă de a sfida într-un mod rizibil ceea ce s-a întâmplat în ring, ceea ce au văzut milioane de spectatori, lăsându-i neînvinşi pe mai departe pe cei doi campioni ai categoriei semiuşoare şi amânând astfel deznodământul pentru altă dată. Dacă un astfel de meci s-ar fi disputat pe terenul mocirlos şi fetid al sportului românesc, ce geme de mitici care aranjează totul, poate că Doroftei ar fi fost declarat învins.
     Ar trebui să vorbim mai mult despre marele caracter care este Doroftei. Să subliniem, pentru a câta oară, frumuseţea morală a acestui mare sportiv, adevărata esenţă a spiritului românesc, să vorbim despre modestie, dăruinţă dusă până la sacrificiu, despre voinţă, curaj şi tenacitatea de a-ţi apăra culorile ţării, şansele într-o lume ostilă. Dacă România ar avea măcar un milion de asemenea oameni, ţara asta ar arăta altfel şi ar fi mult mai respectată în lume. Numai un mare campion, dublat de un excepţional caracter ar fi ajuns după ce văzuse toată lumea că fusese mai bun decât adversarul său, să spună că: "În seara aceasta s-a putut vedea box pe televizoare. A fost un meci între campioni. Eu am boxat, restul e treaba arbitrilor". Şi marele nostru campion a ţinut să spună la coborârea din ring: "Să nu răscolim cenuşa, pentru că iese foc", cuvinte spuse de un sportiv cu o mare înţelepciune. Bravo Moşule! Te iubim! Tu eşti adevăratul învingător!