Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tău cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima mea cea necurată şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţenie şi cu umilinţă, să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu împreună cu Tine şi fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc şi în veci să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin!

      Astăzi, 21 mai, drept credincioşii creştini de pretutindeni prăznuiesc pe Sfinţii de Dumnezeu încoronaţi şi întocmai cu apostolii împăraţi Constantin şi maică-sa Elena, cum le zice sfânta noastră Biserică.
     Aceşti sfinţi au trăit tare de demult: în veacul al patrulea după Hristos, acum 1600 şi ceva de ani. Constantin a fost fiu de împărat - Constantie se chema tatăl său. De mic copil, a avut parte de o creştere aleasă, bună - creştere care, mai târziu, şi-a arătat cu prisosinţă binecuvântatele roade. Dacă a murit tatăl său, după cum era firesc, a luat el frâiele împărăţiei. Voia însă să fie împărat un altul, pe nume Maxentie. Acesta s-a şi declarat împărat. Constantin, legiuitul împărat, nu putea îngădui o aşa mişelie, o aşa obrăznicie şi s-a hotărât ca pe calea armelor să pună la punct pe Maxentie. Dumnezeu era de partea lui Constantin. Dovadă: I-a arătat într-o vedenie ce are de făcut ca să învingă pe Maxentie; i-a pus înainte Sfânta Cruce cu îmbărbătătoarele cuvinte: "în acest semn vei învinge". Şi "cu acest semn", într-adevăr a şi biruit pe vrăşmaşul său. După această strălucită întâmplare, Constantin a devenit un mare iubitor şi apărător al celor care nu se lăudau fără numai în Crucea Domnului Hristos. A pus capăt grelelor şi sângeroaselor prigoane, care vreme de 300 de ani au fost îndreptate împotriva creştinilor. De-acum, oricine, fără teamă, putea să se mărturisească creştin. Multe sunt măsurile ce-a luat Constantin prin care el şi-a dovedit ataşament, vie alipire de creştinism, de credinţa creştină. A permis creştinilor să-şi ridice biserici şi însuşi el le-a acordat însemnate ajutoare, dădea voie tuturor celor ai lui Hristos să ajungă în slujbele statului. A poruncit ca toate averile, confiscate de împăraţi în vremea prigoanelor, să fie înapoiate bisericilor. A hotărât ca religie a statului să fie creştinismul şi nu păgânismul. În anul 325, a convocat la Niceea într-un sinod pe 318 sfinţi părinţi, care au condamnat rătăcita învăţătură despre Hristos a lui Arie şi au alcătuit primele 7 articole ale Simbolului credinţei, ale Credeului... Şi multe altele a făcut Constantin spre binele Bisericii lui Hristos.
     La naşterea pornirii spre cele bune a lui Constantin a contribuit într-o mare măsură şi maică-sa, împărăteasa Elena. Aceasta era o femeie tare evlavioasă, mult iubitoare de Iisus Domnul. Îmboldită de râvnă, a purces să caute Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul. Găsind-o printr-o minune, i-a zidit o prea frumoasă biserică pe mormântul Domnului. - Iată, văzut-aţi întrucâtva de ce se numără, printre Sfinţii Împăraţi, Constantin şi Elena şi de ce vrednici sunt ei să fie pomeniţi şi cinstiţi de noi. Mai mult, să ne silim a ne croi viaţa după felul vieţii lor. Să devenim şi noi mult iubitori de legea creştină, de biserică, de învăţăturile şi de rânduielile bisericeşti.
     "Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena..., dintru adâncuri ne rugăm vouă: daţi-ne nouă mângâiere că suntem în necazuri şi puteţi să ne ajutaţi, faceţi cu noi milă...". "Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor noştri!". (Acatist) Hristos a înviat!