Ultima oră
Știri
Și copiii luptă împotriva fumatului
      Asociația " AS 2001" Alba Iulia în parteneriat cu școala generală Bărăbanț desfășoară astăzi de la ora 18,00 o serie de activități dedicate Zilei Mondiale fără Fumat. DSP Alba a susținut această manifestare punând la dispoziție broșuri, pliante și tricouri inscripționate cu sloganul "Moda e fără... tutun", ne-a informat Adriana Mioara Todorean. (F.R.)
Ferme familiale
      Președintele PUR Alba, Nicolae Popa se pronunță pentru înființarea fermelor familiale co­mer­ci­a­le și acordarea de fonduri asociațiilor de tineri care vor să dezvolte afaceri în sectorul agricol. El a adăugat că finanțarea populării acestor ferme se poate face prin programul SAPARD sau prin credite cu dobândă subvenționată de stat. Pentru încurajarea pro­duc­ți­ei de lapte, PUR propune înființarea unei rețele funcționale de preluare a laptelui, întrucât peste 90 la sută din vaci se găsesc în gospodăriile private. (F.R.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Atac stihial la adresa lui Mircea Hava
"Consilierii PD-PNL-PNȚCD, orchestrați de Hava, au refuzat să anuleze taxa de parcare" *"A repartizat 5 locuințe funcționarilor din primărie în detrimentul altor tineri" * "Hava trebuie să lase locul altuia, mult mai competent"
      Mihai Babițchi, Dorin Sandea și Marius Rotar au continuat ieri cu intensitate sporită atacurile îndreptate împotriva primarului municipiului Mircea Hava, reprezentanții PSD considerând că acesta trebuie îndepărtat din funcție cu ocazia viitoarelor alegeri deoarece nu mai întrunește calitățile unui lider de anvergură a unei administrații locale. "Faptul că Hava a fost recepționat până acum pozitiv de populația municipiului se datorează exclusiv situației că absolut nimeni până acum nu a îndrăznit să-l ia la întrebări într-o problemă sau alta. De-a lungul timpului primarul miza pe oboseala, plictiseala sau neștiința consilierilor, dându-le să voteze fel și fel de hotârâri în spatele cărora se pot ascunde cazuri grave de corupție. Un exemplu elocvent privind activitatea «marelui gospodar» este mizeria existentă în aproape toate colțurile orașului, drumurile și trotoarele execrabile, existența barăcilor în plin centrul municipiului ca să nu mai vorbesc de lipsa unui stații de autobuz în zona denumită pompos Piața Consiliul Europei, sute de călători călcând zilnic iarba din zonă și aruncând cu tot felul de gunoaie. Ce să mai spun de faptul că există o sumedenie de clădiri pe raza municipiului care nici măcar nu au fost verificate dacă au sau nu autorizație de construcție și câte și mai câte altele. E clar că nu se mai poate continua așa și Hava trebuie să lase locul altora cu mult mai pricepuți", a concluzionat Mihai Babițchi.
     Dorin Sandea și Marius Rotar au făcut în continuare referire la unele aspecte ale ședinței de miercuri a CLM Alba Iulia. "Consilierii PD - PNL - PNȚCD, orchestrați de Hava, au refuzat să anuleze taxa de parcare. Aceștia nu au susținut revocarea ei și proiectul de hotârâre inițiat de PSD a picat la vot. Așadar posesorii de autoturisme vor continua să plătească o taxă împovărătoare, coaliția refăcută CDR-PD funcționând cu eficiență. PSD Alba asigură cetățenii municipiului că, dacă vor vota candidatul său la Primăria municipiului, taxa respectivă va fi anulată. O mostră elocventă a subiectivismului primarului pedist este și maniera sfidătoare în care au fost repartizate cele 22 de locuințe pentru tineri puse la dispoziția Primăriei după finalizarea lucrărilor la Blocul 235 din Ampoi 3. Printr-o manevră extrem de abilă, Comisia a indicat eliminarea unor dosare astfel că în final, din totalul de 22 solicitanți aprobați să primească o locuință, 5 sunt... funcționari ai Primăriei Alba Iulia (n.r.- nu am reușit să aflăm numele acestora). Cu siguranță că mulțimea tinerilor de pe listele de așteptare vor fi impresionați de «grija» manifestată de Hava față de subordonații săi privilegiați" au conchis la unison viceprimarul Rotar, respectiv liderul consilierilor locali ai PSD Dorin Sandea.
Răzvan JURCĂ

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.