Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Constituție cu mandat de patru ani
      Abia s-au terminat la Camera Deputaților dezbaterile asupra modificării Legii Fundamentale, că președintele acestei Camere a Parlamentului - deputatul PSD - Valer Dorneanu a și declarat că în 2007 vom avea cel mai probabil parte de o nouă modificare a Constituției. Asta pentru că modificările aduse acum Constituției nu sunt atât de profunde cum s-a anunțat inițial, ba chiar o parte a acestora, cuprinse în amendamente ale Opoziției, au fost respinse de majoritatea PSD-UDMR. Așa că, în fapt acum nu s-a făcut, după atât tam-tam, zbateri și dezbateri, decât o cosmetizare necesară pentru adaptarea Legii Fundamentale la nevoile conjuncturii actuale în care se află pe plan internațional România, în special pentru aderarea la NATO. Că este nevoie de o nouă revizuire în 2007 este un lucru oarecum de înțeles dacă ținem cont că aceasta este data la care ne-am propus să ne integrăm în Uniunea Europeană și va trebui să armonizăm Constituția noastră cu cerințele și principiile Tratatului de aderare la Uniunea Europeană și ale Constituției Europene, care acum se află și ea în chinurile facerii.
     Dar aceasta nu explică totuși de ce nu s-au acceptat modificări de substanță care nu au nici o legătură cu ce se va întâmpla în anul 2007. Printre amendamentele importante respinse se află cele referitoare la obligația primului ministru și a tuturor membrilor Cabinetului de a răspunde la întrebările sau interpelările parlamentarilor, nerestricționarea emiterii ordonanțelor de urgență (care se consideră adoptate dacă în termen de 30 de zile Camera sesizată nu se pronunță), omiterea stabilirii de atribuții diferite pentru Camera Deputaților și Senat, păstrarea aceluiași număr mare de parlamentari, păstrarea ministrului Justiției ca membru în Consiliul Superior al Magistraturii, nediminuarea rolului prefectului astfel încât el să nu mai conducă serviciile descentralizate etc. Deși toate acestea erau propuneri ale Opoziției, președintele Camerei Deputaților a afirmat cu seninătate că nu s-a făcut o modificare profundă a Constituției pentru că "a trebuit să ținem cont și de părerea celorlalți."
     Deși toți parlamentarii Opoziției sunt nemulțumiți, primii care au reacționat au fost liberalii care, prin vocea senatorului Radu F. Alexandru, au anunțat că senatorii PNL ar putea vota împotriva proiectului de revizuire dacă amendamentele liberalilor nu vor fi adoptate în Senat. În opinia lui Radu F. Alexandru, dacă amendamentele Opoziției nu sunt adoptate, atunci vom avea o "Constituție a PSD și nu una a României". În ce-i privește, senatorii democrați sunt mai îngăduitori, ei condiționând votul la Senat numai de adoptarea tuturor amendamentelor Partidului Democrat admise deja la Camera Deputaților. Dacă senatorii liberali sau democrați vor vota împotriva proiectului de revizuire, Constituția este în pericol de a nu putea fi modificată pentru că (sub amenințarea absenteismului dat de convocarea sesiunii extraordinare a Senatului în 25-30 august) nu se atinge cvorumul de două treimi. Asta deși parlamentarii UDMR au declarat că nu vor bate monedă și la Senat pe eliminarea sintagmei de "stat național". Abia după ce toate acestea vor fi încheiate, urmează votul popular. Dar rămâne întrebarea, de ce nu s-au făcut de fapt modificările de substanță atât de așteptate de populație? Cele care ar fi făcut din Legea Fundamentală a României o lege modernă și stabilă și nu una cu mandat de patru ani?
Anca DINICĂ