Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Se coc listele electorale
      Trăim o vară halucinantă. Căldura toridă și ploile stihiale alternează aidoma unui duș scoțian. Țăranul mai ales, și-a dorit ploaia, dar ea întrece limita normalului și vede cum i se duce pe apa sâmbetei recolta. Totul fierbe începând de la fotbal, incompatibilitatea demnitarilor, angoasa apropiatelor alegeri, la starea precară a românului de rând și până la politichie. Parcă ne-am afla într-o butelie de Leyda pe cale să explodeze. În birouri bine capitonate și cu aer condiționat sau în locuri mai retrase și mai umbroase, astfel încât căldura să nu deranjeze gândul bun, starea neuronală și chiar cea hormonală, se discută aprins, se fac liste de candidați pentru viitoarele alegeri, atât cele locale, cât și cele parlamentare. Se vâră apoi precum o cocă la cuptor, unele se lasă la macerat pentru a vedea dacă ele sunt de calitate, au aroma și gustul dorit.
     Politicienii încep să calce țara în picioare, să ia pulsul populației, să comande pe cheltuială proprie sondaje de opinie pentru a vedea care mai este încrederea, imaginea partidului în percepția alegătorilor. Se dă o bătălie atroce, una ascunsă, subterană, alta pe față, la vedere. Nu se menajează nimeni pe nimeni și încă nu a început bătălia, corida cea mare. Doar un ochi avizat poate să-și dea seama că deocamdată se face blatul, apoi vine pusă frișca și cireașa pe tort. Gladiatori sunt destui și de o parte și de alta a puterii. Se cârcotește, se practică un duel al replicilor lipsite de o elementară eleganță, de fair-play. Se face apel adesea la un limbaj suburban, la dejecții stilistice, se dă cu ghioaga. Mulți din cei care au fost și mai sunt încă tari, călare pe caii mari ai puterii locale sau centrale încep să tremure. Parlamentul, Guvernul, administrația locală sunt locuri călduțe de unde dacă nu curge pică, salariile sunt destul de bune, cu fotolii plușate, cu secretare cu fuste scurte și pline de nuri, case de vacanță, întâlniri protocolare, mese festive, aroganța puterii de a dispune de vulg după bunul plac. Și atunci se naște o adevărată întrecere socialistă pentru a accede pe liste. Musai să-l terminăm pe Cutare, să-l demolăm pe Cutărescu și să ne punem omul nostru pe fotoliul ics sau igrec. Lupii tineri cu canini puternici gata să sfâșie carnea macră a puterii, ies de prin pădurile anonimatului și se înfig la bătaie. Ce nu vedeți, par să spună ei, că suntem tineri, niște băieți prezentabili, bine îmbrăcați, ba mai avem și o valiză plină cu bani pentru a... Dar glagoria, calmul, echilibrul, discernământul politic, sinceritatea, dorința de a face ceva pentru comunitate, pentru țară, unde sunt? Palavre domnilor! Important este să iasă lozul cel mare.
     Va mai trece puțin și o să-l mituim, și o să-l mințim, să-l amețim de cap, că nu e destulă căldură care face victime, pe bietul alegător. Nu știm însă pe unde vor scoate cămașa, căci omul de rând o duce tot mai prost, a ajuns să cerșească un medicament care să-i prelungească viața, care i s-ar fi cuvenit gratis, dar gratuitatea e pentru cei îmbuibați. Economia chiar dacă se mișcă, se mișcă în ritm de melc, privatizarea a devenit o poveste lungă și străvezie, birocrația te scoate din minți, corupția, deși există cu acte în regulă, e mai mult inventată de... presă. Președintele și premierul nu le pot reteza pofta de compatibilitate a parlamentarilor și funcționarilor publici. Suntem o țară ce și-a pierdut busola, precum o epavă în plină derivă. Singurul discurs autentic e cel extern, în rest, ce-o da Sfântul.
Gheorghe JURCĂ