Deputaţii PSD şi UDMR au forţat la sfârşit de săptămână adoptarea fără modificări a ordonanţei guvernamentale privind taxa radio-TV, în lipsa opoziţiei. Motivul acestei curse legislative a fost acela că instituţiile media publice vizate ar intra în colaps financiar dacă n-ar încasa taxa în condiţiile în care bilanţul pe 2002 al televiziunii publice se ridică la 182 de miliarde de lei (peste 5 milioane de euro). Pe bune, tratat cu distonocalm, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, a fost eroul acestei adoptări aberante în care a încercat să convingă membrii opoziţiei să voteze, propunere refuzată sub pretextul că nu participă la jocuri de copii. Odată ramasă liberă, grădiniţa legislativă a votat în timp record: trei minute toate articolele ordonanţei, urmând ca votul final să fie dat în cursul acestei săptămâni.
     Cu alte cuvinte, în ciuda megaprotestelor, ordonanţa taxei radio-tv se menţine copăcel pe picioare, neschimbată şi gata de a surprinde din nou pe teren greşit populaţia care se vede obligată să plătească pe factura de la Electrica şi această taxă, indiferent dacă deţine sau nu receptoare. Singura scăpare este integrarea în partidul scutiţilor de taxă, o nouă categorie privilegiată de români: familiile şi persoanele singure care beneficiază de ajutor social lunar, asociaţiile şi fundaţiile non-profit, aziluri, unităţi de învăţământ, pensionarii din agricultură, asociaţiile de locatari şi bineînţeles, cimitirele. Însă, câtă vreme prima condiţie care ar fi trebuit luată în considerare, înainte de orice scutire: lipsa de aparatură radio-TV, este neglijată, norii aberaţiei plutesc ameninţător asupra noii ordonanţe, situaţie neegalată probabil decât de penalizările usturătoare aplicate celor care se sustrag de la plata taxei şi care, în final, pentru a nu pune în pericol soarta reteveului, ameninţat, nu-i aşa, de colaps cu cei 5 milioane de euro în buzunar, rău-platnicul va fi executat silit ca orice mare datornic al economiei naţionale prin scoaterea la licitaţie a bunurilor personale. Toată aberaţia radio-TV se desfăşoară în condiţiile în care directorii celor două instituţii, pe numele lor Valentin Nicolau şi Dragoş Şeuleanu încasează lunar salarii de 80 de milioane de lei brut fiecare. Acum înţelegem de ce este nevoie de această taxă radio-TV, susţinută mai nou şi de clipuri publicitare propagandistice din ograda proprie: fără aportul civilizat al populaţiei care probabil nu poate intra în UE decât dacă plăteşte de trei ori aceeaşi taxă, pe bună dreptate audiovizualul naţional ar falimenta pur şi simplu. Iar salariile nababilor din reteveu ar fi primele tăiate de pe listă, nu?
     Poate că populaţia va găsi în final cei 55000 de lei necesari achitării controversatei taxe, aşa cum face slalom financiar de mai mulţi ani pentru a-şi plăti celelalte taxe, impozite, plăţi, dări către stat, însă parcă a şi devenit puţin mai sensibilă la ceea ce propun guvernanţii de la o vreme încoace, rezervându-şi dreptul de a reacţiona la desele raţii de aberaţie care îi sunt servite zi de zi traiului. Şi, în virtutea bunului simţ naţional, va găsi încă un motiv de a continua mitul statului la coadă pentru a afla dacă suntem scutiţi de plata taxei, cum o plătim, cum scăpăm de penalizări, un tablou care cu siguranţă ne apropie atât de UE cât şi de normalitatea pe care o propovăduieşte reteveul naţional.