De când cu pluripartidismul, avem de-a face cu un fenomen dezastruos - cameleonismul. De altfel schimbarea culorii ne vine ca o mănuşă, nouă românilor. Este vorba în aceste rânduri de cei care trec într-o frenezie debordantă de la un partid la altul. Avem senzaţia stranie că asistăm la o nouă migraţiune a popoarelor barbare. Dar acum năvălitorii nu mai sunt vizigoţii, ostrogoţii, pecenegii, hunii, cumanii sau tătarii. Aici e aici, invazia este provocată de "barbarii" autohtoni, nimeni alţii decât politicienii migratori. A devenit un fenomen tipic ca la diferite intervale de timp, mai ales în anii electorali, partidele să fie zguduite literalmente de cei plecaţi sau de cei nou sosiţi. În urma unor astfel de cutremure, una, două sau mai multe formaţiuni politice devin puternice.
     Născut în zodia cameleonului, politicianul migrator ia culoarea partidului în care se înscrie sau este "vânat", "cumpărat". El este un maestru în arta mimetismului şi poate fi întâlnit pretutindeni, de la Bucureşti la Iaşi, de la Craiova la Timişoara, de la Prahova la Alba, adică peste tot în blânda şi leneşa noastră ţară mioritică. Intelighenţia sa îi porunceşte: dacă nu mai deţine o funcţie importantă sau un loc fruntaş pe lista electorală a propriului partid, atunci el se întristează de moarte şi devine agitat. Cercetează mai întâi spectrul politic, poartă discuţii clandestine şi apoi se înscrie repede într-un partid dispus să-l trimită în Parlament. Dar recuzita lui nu se reduce la atât. Înainte de a pleca, cu bagaje cu tot, în noul partid ce-l adoptă, declanşează un scandal monstru. Organizează conferinţe de presă în care-i va beşteli pe foştii săi colegi, emite comunicate pe care le livrează apoi spre publicare fie şi plătite, comunicate care sunt pline de ameninţări, demascări, calomnii şi injurii. Şi, ca într-o piruetă de dansator pe gheaţă, face din noii săi colegi adevăraţi îngeri, uită repede că i-au fost odată duşmani de moarte şi se pupă, se îmbrăţişează, iau parte la mese copioase etc. Ieri, expectorau ditirambi, azi fac temenele şi bezele. Grotescul e la el acasă şi totul ia forma unui spectacol penibil, a unui circ grotesc. Şi uite aşa, oricâte catastrofe s-ar abate asupra lui, el reuşeşte să supravieţuiască, dispune de uluitoare capacităţi de a se adapta oricărui regim politic, de a se face prieten până şi cu diavolul. E dotat din plin cu toate aptitudinile, abilităţile şi mai puţin cu morala.
     Dar să nu fim creduli şi infantili, cameleonismul se practică de când lumea şi pământul, de la Geneză şi până Apocalipsă. În păcatul cameleonilor au căzut mulţi. Vă invit să citiţi nuvela "Au mai păţit-o şi alţii", a lui Costache Negruzzi şi veţi afla cum un postelnic şi-a schimbat pe parcursul vieţii de cinci ori hainele, fracul, barba şi mustăţile. Dacă aiurea cameleonismul a avut forme mai puţin nocive, în spaţiul nostru mioritic năravul acesta a fost îmbrăţişat cu patimă şi transformat într-o adevărată artă.
     Se apropie alegerile şi cameleonii stau la pândă şi miros dincotro vin aromele de cozonac ale victoriei. În apele tulburi ale tranziţiei dâmboviţene se poate întâmpla orice. Hagialâcul de la un partid la altul nu este prea ortodox, dar e sănătos şi aducător de beneficii pentru cel care-l practică. Alegătorul, bietul de el, e prea turmentat de grijile şi servituţile zilei ca să-i observe pe aceşti navetişti politici.