Rusaliile - începutul văzut al Bisericii
Rusaliile, sau Cincizecimea (la 50 de zile după Învierea Domnului Hristos), este praznicul împărătesc care marchează și reactualizează momentul istoric de Pogorâre a Duhului Sfânt în lume - sub chipul limbilor de foc - peste Sfinții Apostoli si ucenicii acestora, în foișorul Cinei de Taină din Ierusalim (Fapte, 2, 1-3). Această lucrare dumnezeiască marchează începutul văzut al Bisericii.
Toată taina credinței creștine se află în Biserică. Ca Taină ce unește în chip paradoxal umanul cu divinul, Bisericii nu i se pot atribui definiții ce califică organismele sociale. Pentru Tainele lui Dumnezeu nu există definiții. Datorită acestui fapt, Bisericii nu i se potrivește titulatura de instituție, deși are și o parte văzută alcătuită din membrii (clerici si credincioși) organizați și din punct de vedere administrativ. Ființa, sau esența Bisericii, constă în extensiunea vie, reală și personală a Mântuitorului Iisus Hristos - Cel mort, înviat și preaslăvit la ceruri cu trupul uman îndumnezeit - în toți cei care-L mărturisesc ca Om și Dumnezeu adevărat, ca Unic Mântuitor al lumii. Această extensiune se realizează numai prin lucrarea nemijlocită a Duhului celui Preasfânt, adică a lucrării harului dumnezeiesc și îndumnezeitor, în Biserica al cărui Cap este Hristos, prin împărtășirea cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine, cu lucrarea sau împreună-slujirea ierarhiei bisericești și a poporului drept credincios.
Toată imaginea drept-măritoare a Bisericii o vedem în ziua de praznic al Rusaliilor. Apostolii și ucenicii acestora aflați în rugăciune - ca un trup, un gând și o credință, și împreună în același loc (Fapte 2, 1) - constituie condiția principală a existenței Bisericii lui Hristos. Fără unitatea de credință, de cult și viețuirea în comuniunea liturgico-sacramentală nu se poate vorbi de extensiunea lui Hristos cel înviat, prin Duhul Său, în toți cei care Îl mărturisesc ca Fiu al lui Dumnezeu.
Biserica creștină ia ființă virtual la Buna-Vestire, pentru că e momentul prim al extensiunii dumnezeiescului în omenescul lui Iisus. În chip nevăzut Biserica ia ființă pe Golgota, moment în care omenescul este curățit de păcat și moarte, și ridicat la o noua perspectivă, aceea a învierii și nestricăciunii, iar începutul văzut al Ei ni-l aduce praznicul Rusaliilor prin actul divin de Pogorâre a Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt care Se pogoară în chip de limbi de foc, asupra Sfinților Apostoli și ucenici ai acestora, este Cel care Se purta pe deasupra apelor (Fac. 1, 2), care a dat suflare de viață și s-a facut omul ființa vie (Fac. 2, 7), este cel care a grăit prin prooroci, Dumnezeu adevărat, Persoana din sânul Sfintei Treimi, care împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit (Crezul). Este Duhul Adevărului, Duhul lui Hristos (Rom. 8, 9), Duh prin care Mântuitorul va fi cu noi în lume, în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor (Mat. 28, 20), este cel care ne aduce mângâierea sufletului întristat de Înălțarea la ceruri a lui Hristos. El vine în lume, potrivit făgăduinței făcute de Mântuitorul (Lc. 24, 49) nu ca substitut al lui Hristos, ci ca Duh de Fiu și de Tată în același timp, prin El fiind prezentă toată Sfânta Treime în viața mereu nouă și activă a Bisericii, fiind în același timp principiul ei vivificator, unificator și călăuzitor spre tot adevărul.
Ca Duh al Adevărului pogorât în lume la Rusalii, dând naștere Bisericii în chip vazut, Duhul o va feri pe Aceasta de orice greșeală, sau rătăcire. Biserica va rămâne în veac: stâlp și temelie a adevărului (I Tim. 3, 15).
Pr. lect. univ. dr.
Mihai Himcinschi