Ultima oră
Știri
Castelul din Zlatna va fi scos la vânzare
      Castelul din Zlatna va fi scos la vânzare, însă eventualii doritori pot să-l și în­chi­ri­eze sau să-l con­ce­si­o­ne­ze, ne-a declarat secretarul CJ Alba, d-na Mariana Hurbean. Castelul se află într-o stare jalnică, fiind lăsat în paragină de ani buni. La deteriorarea acestui imobil au contribuit și scenele de luptă filmate de regizorul Sergiu Nicolaescu, atunci când acesta a realizat filmul "Noi, cei din linia întâi". Propunerea de înstrăinare a imobilului va fi prezentată în ședința CJ Alba. Mai trebuie spus că imobilul va fi vândut prin licitație publică, după ce o comisie va evalua valoarea cas­te­lu­lui.(F.R.)
A fost scos la suprafață cadavrul celui de-al doilea înecat în Mureș
      La începutul acestei săptămâni, doi tineri s-au înecat în timp ce se scăldau în râul Mureș. Unul dintre ei a fost scos din apă la puțin timp după tragedie, în timp ce al doilea a fost practic înghițit de ape. În cursul zilei de ieri, colegii de serviciu au găsit cadavrul lui Samuel Păcurar, de 20 de ani, plutind pe suprafața apei, la 4 km de Alba Iulia, în direcția Vințu de Jos.(F.R.)
Sărbătoare la biserica de la Schit
      Președintele CJ Alba, Eugen Popa, va participa duminică, 15 iunie, alături de numeroși cre­din­cioși, la sfințirea hramului bisericii ortodoxe de la Schit. Așteptatul eveniment se datorează în parte și autorității județene care a alocat pentru ridicarea lăcașului de cult suma de 50 de milioane de lei. (T.I.)
Examenele școlare vor fi monitorizate de PNL
      Comisia de învățământ a PNL monitorizează desfășurarea e­xa­me­ne­lor naționale - CAPACITATE, respectiv BACALAUREAT, în­tru­cât anul trecut au existat probleme grave în ceea ce privește co­rec­ti­tu­di­nea corectării și evaluării lucrărilor scrise. Pentru a veni în sprijinul elevilor și al părinților, se va lua atitudine față de eventualele nereguli și se vor demasca fraudele care s-ar putea produce. "Pe toată perioada examenelor, reclamațiile se pot face direct la secretariatul PNL Alba", ne-a declarat Ioana Gârlea, purtătoarea de cuvânt a PNL Alba. (N.T.)
Terra are 7,3 milioane de milionari!
      Potrivit unui studiu efectuat în Statele Unite, în anul 2002 au fost înregistrați în întreaga lume 7,3 milioane de milionari în dolari, cu doar 200.000 mai mulți față de 2001. Creșterea de 2,1% a numărului de milionari reprezintă cel mai scăzut procentaj din ultimii 7 ani, când a apărut primul raport mondial de acest gen. Dacă în Statele Unite s-a înregistrat o scădere cu 2,1% a numărului de milionari, Europa se poate mândri cu 3,9% mai mulți milionari, adică 100000 de oameni cu o avere de circa 2,6 milioane, situație care se explică, potrivit specialiștilor, prin faptul că europenii au profitat și de aprecierea euro și a lirei sterline în raport cu dolarul american. (T.I.)
Colaborare CJ Alba- Caritas Austria
      Președintele CJ Alba, Eugen Popa și secretarul general al autorității județene, Mariana Hur­bean, s-au întâlnit vineri, 13 iunie, cu reprezentanții societății Caritas Diozese Linz din Austria. În cadrul reuniunii au fost discutate probleme de asistență socială și au fost schimbate modele de experiență în domeniu, manifestându-se dorința reciprocă de colaborare între cele două instituții din România și Austria. (T.I.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Canicula îi bagă pe albaiulieni în spital
La Alba Iulia termometrele au înregistrat temperaturi de 36 de grade * Vremea va fi în continuare foarte caldă * Leșinurile și căzăturile pe stradă, la ordinea zilei
      Canicula continuă să dea dureri de cap locuitorilor județului Alba, temperaturile înregistrate ieri fiind de 36 de grade Celsius la Alba Iulia și de 35 la Sebeș. Cald a fost și în zona de munte, la Câmpeni fiind înregistrate 34 de grade. Și astăzi și mâine va fi cald, meteorologii prognozând temperaturi maxime în județul Alba, cuprinse între 30 și 36 de grade. Vremea va fi caniculară și săptămâna viitoare, însă, în primele zile, după-amiaza, cerul se va acoperi pe alocuri de nori, fiind posibile averse de ploaie. Din cauza căldurii, aerul a devenit la ora prânzului aproape irespirabil, cei mai afectați fiind copiii și vârstnicii cu probleme cardiace. Medicii de la Serviciul de Urgențe s-au obișnuit deja cu numărul mare de lipotimii, insuficiențe respiratorii, cardiopatii ischemice etc. Chiar ieri, o elevă de la Șc. ajutătoare din Blaj a ajuns la spital în stare de comă, din cauza insuficienței respiratorii și a expunerii îndelungate la soare. Medicii avertizează că din cauza căldurii există pericolul producerii de toxiinfecții alimentare și cere populației să fie atentă la ce consumă. Totodată au fost reînnoite sfaturile despre ceea ce trebuie făcut pentru a scăpa de efectele caniculei. Având în vedere că în week-end mulți dintre concetățeni vor lua drumul ștrandului sau al râurilor, este bine ca aceștia să fie mai prudenți, dat fiind faptul că, în această săptămână trei bărbați au murit înecați.
Florin ROMAN

Valul de căldură face ravagii în toată Europa
      Întregul continent european a fost lovit de un val de căldură fără precedent pentru această perioadă a anului, iar prognoza meteo pentru zilele următoare continuă să fie alarmantă. În Austria a fost depășit recordul de temperatură înregistrat pentru această perioadă; la Viena mercurul termometrelor a urcat până la 37 g C, iar poluarea a atins cote alarmante.
     În Ungaria, seceta, care afectează de mai multe săptămâni centrul țării, a provocat pagube de peste 400 de milioane de euro, iar în Croația serviciile meteorologice avertizează asupra penuriei de apă potabilă. Franța și Italia se află și ele sub imperiul căldurii excesive: la Roma s-au înregistrat 34,8 g C, depășindu-se astfel recordul de temperatură al perioadei care data din 1872. (T.I.)
La ședința din 28 iunie de la București
Liberalii din Alba îi vor cere lui Theodor Stolojan să candideze la președinție
      În conferința de presă de ieri, președintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, a declarat că formațiunea politică pe care o conduce îi va solicita președintelui PNL Teodor Stolojan să își asume candidatura la Președinția României. Solicitarea liberalilor din Alba va fi inclusă ca punct distinct pe ordinea de zi a Delegației Reprezentanților Naționali din 28 iunie a.c. din Capitală.
     "Nu vrem să amânăm anunțarea acestei candidaturi pentru că intenționăm să evităm speculațiile unor politicieni sau gazetari în legătură cu acest subiect", a subliniat Atanasiu. Liberalii consideră că Theodor Stolojan este cel mai bun candidat la președinția României, deoarece acesta "este cel mai în măsură să asigure un viitor pentru români, să înlăture corupția și să așeze cu demnitate România în rândul țărilor europene".
Nicoleta TOMUȚA

Migrarea unor lideri țărăniști spre Acțiunea Populară nu destramă PNȚCD Alba
      Scandalul plecării unor lideri ai PNȚCD Alba spre partidul condus de Emil Constantinescu - Acțiunea Populară face încă valuri. Pentru a-și spune punctul de vedere, țărăniștii rămași fideli partidului condus de Victor Ciorbea au convocat o conferință de presă. Mandatat de colegii săi să reprezinte PNȚCD Alba în relația cu presa - Vasile Voicu Bora a afirmat cu acest prilej că PNȚCD Alba nu a rămas fără oameni, așa cum lăsau să se înțeleagă fugiții. Iar acest fapt va fi demonstrat de-acum înainte și prin intensificarea activității politice și prin prezența în teritoriu. De fapt, se pare că tocmai atitudinea "contemplativă și inactivitatea" fostei conduceri (înlăturată recent prin convocarea Conferinței județene extraordinare a PNȚD Alba) a fost singurul reproș care li s-a adus lui Marcel Simion și celorlalți țărăniști plecați spre Acțiunea Populară. Această inactivitate s-a reflectat în scăderea continuă a PNȚCD Alba în preferințele și conștiința electoratului, mai ales dacă ținem seama că în anul 2000 PNȚCD Alba a obținut un procent de 11% din voturi la nivel de județ, iar un recent sondaj Metro Media Transilvania îl creditează cu doar 5%. Aceste cifre vor fi prezentate delegaților PNȚCD la Conferința județeană care va avea loc în 29 iunie, conferință la care va participa și președintele partidului - Victor Ciorbea.
     Cei care au făcut pasul spre Acțiunea Populară au luat o decizie personală. Ei nu au fost urmați, așa cum s-a spus, de întregi organizații locale, de vreme ce nu există nici un document în acest sens. Mai mult, unii dintre cei prezentați ca migrați spre partidului lui Emil Constantinescu habar nu au de acest lucru, cazul cel mai clar fiind, spune dl. Bora, cel al domnului Popa Dorel - vicepreședintele PNȚCD Blaj. În ce privește legalitatea Conferinței extraordinare de alegeri a PNȚCD Alba, ea este statutară. Iar fosta conducere nu a fost demisă, ci în urma unei analize s-a ajuns la concluzia că așa nu se mai poate și că trebuie o nouă echipă de conducere. Și cei care au plecat spre Acțiunea Populară au avut dreptul de a depune o moțiune pe baza căreia mandatul lor ar fi putut fi reconfirmat. Dar cu votul "pentru" a 2/3 dintre delegații la conferință.
Anca DINICĂ

Timp de o săptămână, în județul Alba va avea loc aplicația de protecție civilă:
"Mureș 2003"
Vor fi simulate un accident chimic la Ocna Mureș și inundații la Alba Iulia, Aiud, Lunca Mureș, Ciugud și Oarda
      Șeful Inspectoratului județean de Protecție Civilă Alba, col. Dumitru Ghețe a prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, detalii legate de amplul exercițiu de protecție civilă ce se va desfășura săptămâna viitoare în județul nostru concomitent cu alte 4 județe din Transilvania. Acesta va debuta practic luni, 16 iunie, când se va primi semnalul de începere a aplicației. Apoi, a doua zi dimineață se va activa Comisia județeană de Apărare Împotriva Dezastrelor și se va merge la Ocna Mureș, unde va fi simulat un accident chimic la SC Bega UPSOM. Tot în aceeași zi, în comuna Lunca Mureș se va desfășura exercițiul de protecție și intervenție în caz de inundații. Miercuri, 18 iunie, teatrul operațiunilor se va muta la Aiud (SC Metalurgica) și Rădești unde, de asemenea, exercițiul constă în acțiuni de intervenție în cazul unor inundații. Aici, se preconizează și evacuarea unei părți a populației într-o tabără de sinistrați compusă din corturi militare și tărgi. Joi, 19 iunie, aplicația va avea ca epicentru Alba Iulia - zona Oarda și Ciugud - obiectivul fiind tot exercițiile de protecție civilă și de intervenție în caz de inundații. În fine, vineri, ultima zi de aplicații, va fi dedicată informărilor și bilanțului acțiunilor.
     De menționat că o asemenea aplicație de anvergură s-a mai derulat în județul Alba în urmă cu 5 ani, iar la Ocna Mureș va fi prezent și comandantul de la nivel național al Protecției Civile, col. Viorel Liviu Nemeș.
Răzvan JURCĂ

Reforma BNR lasă Alba Iulia fără sucursală
      Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat recent la comisiile buget- finanțe din Parlament că Banca Națională își va păstra doar 16 sucursale în toată țara și va ceda Guvernului peste 20 de clădiri. Acțiunea face parte dintr-un proiect de anvergură care urmează să asigure pe piața bancară prezența a numai patru mari centre BNR: la București, Cluj, Iași și Timișoara. Deși lista sucursalelor ce au fost păstrate nu a fost încă făcută publică, pentru județul Alba, principalele operațiuni bancare se fac cu BNR Cluj, la Alba asigurându-se doar unele servicii de compensări/ decontări. Oficialul băncii centrale a spus că a discutat deja cu premierul Năstase pentru a fi emisă o ordonanță în scopul preluării celor peste 20 de sucursale, adăugând că este vorba de clădiri valoroase, unele dintre ele fiind monumente istorice. (T.I.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.