Prima pagină Ediția din: 19.6.2003
Știri
Alba Iulia se înfrățește cu Varese (Italia)
      Începând de ieri și până la 24 iunie o numeroasă delegație (30 de persoane) condusă de primarul municipiului Alba Iulia - Mircea Hava se află într-o vizită la Varese în Italia. Deplasarea se face la invitația municipalității din Varese care dorește o înfrățire cu municipalitatea Alba Iulia. Din delegație fac parte consilieri locali, angajați ai aparatului propriu al primăriei albaiuliene și de la serviciile publice, alte personalități din municipiul Alba Iulia. (A.D.)
Primul ministru al Landului Brandenburg așteptat în Regiunea VII Centru
      Co-președinții DCR Centru, Janos Demeter și Eugen Popa, au adresat primului ministru al Landului Brandenburg, dl. Ma­thi­as Platzek, invitația de a vizita Regiunea VII Centru, cu sediul la Alba Iulia, mai ales că oaspetele german va fi prezent în România în perioada 11-13 septembrie a.c. "Regiunea Centru a realizat progrese simțitoare în ultimele luni cu privire la dezvoltarea structurilor regionale, pe acest drum al integrării României în UE. Această dezvoltare îm­bu­cu­ră­toa­re se datorează în primul rând sprijinului ce ne-a fost acordat de Landul Brandenburg, în cadrul proiectului de Twinning ce se desfășoară în regiunea noastră", se precizează în scrisoare. Dacă această invitație se va materializa, ADR Centru dorește o in­ten­si­fi­ca­re a colaborării pe linia relațiilor economice.(F.R.)
Mai multă curățenie la ștrand
      Viceprimarul municipiului Alba Iulia - Călin Potor a informat că recent Primăria Alba Iulia a achiziționat prin licitație publică un aparat modern de curățare a piscinelor. El va fi folosit pentru păstrarea curățeniei la Ștrandul municipal Alba Iulia. Aparatul în valoare de 150 milioane lei a fost achiziționat de la firma Aqvablu din București. (A.D.)
Prins de poliție pentru că a avut pană la mașina furată!
      În timp ce se aflau pe DN 7, agenții Serviciului Poliției Rutiere Alba au fost sesizați că la ieșirea din localitatea Tărtăria sta­ți­o­nea­ză, după toate probabilitățile, un Peugeot furat cu o noapte înainte din municipiul Deva. Polițiștii s-au deplasat la locul indicat unde l-au găsit pe Adrian Iorga, de 26 de ani, din Năvodari-Constanța, care încerca să schimbe o roată a Peugeotului, care avea pană. Verificând la Poliția Deva autoturismul, polițiștii au primit confirmarea că autoturismul a fost furat în noaptea de 16/17 iunie. Cel care a sesizat poliția era un vecin de-al păgubitului și care, în cunoștință de cauză, în timp ce se deplasa spre Cluj, se uita pe traseu după Peugeotul furat. Hoțul a fost trimis sub escortă la Poliția Deva iar autoturismul a fost recuperat.
Nicoleta TOMUȚA

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Întors recent din Franța,
Prefectul Ioan Rus nu se teme de o eventuală "remaniere"
"Mi-am asumat o răspundere politică și administrativă, îmi asum și postura de a fi înlocuit. Trăiesc de doi ani cu această amenințare și chiar îmi convine situația, fiindcă numai în (p)omul bun dai cu pietre"
      "Nu am fost în Franța ca turist așa cum au lăsat unii să se înțeleagă, vizita noastră, a celor 14 prefecți, a avut un caracter profesional" a specificat prefectul județului Alba, av. Ioan Rus, în deschiderea conferinței de presă pe care a organizat-o ieri la Alba Iulia. Scopul deplasării delegației române în Franța a fost acela de a se informa cu privire la rolul prefecților într-o țară cu o tradiție de peste 200 de ani în acest sector, și pe care încercăm să o copiem și noi în ceea ce privește activitatea reprezentanților în teritoriu. "Suntem acuzați de diverși «specialiști» că am fi dictatori, baroni locali sau asemuiți cu primii secretari, însă ar trebui să se analizeze mai întâi cum este în Franța sau în alte democrații consacrate spre care tindem. Spre deosebire de noi, în aceste țări rolul prefecților este mult mai mare și aș oferi ca exemplu faptul că prefecții francezi se ocupă direct de administrarea fondurilor europene, cu alte cuvinte sunt ordonatori principali de credite. Mai mult, orice act administrativ emis de consiliile lor orășenești sau regionale nu are nici o putere de aplicabilitate dacă nu este adus în prealabil la cunoștința prefectului. Și acolo, prefecții, care fac parte deja din structura ministerului de interne, coordonează activitatea serviciilor descentralizate și au competențe sporite în asigurarea ordinii publice și în medierea conflictelor sociale. Prefectul francez este un profesionist, un funcționar public cu o pregătire temeinică în probleme de administrație" a descris șeful administrației publice județene structura unei prefecturi cu adevărat europene.
     În continuare prefectul de Alba a catalogat anunțata restructurare guvernamenatală ca pe una "absolut necesară în contextul actual. Trebuie eficientizată la maxim activitatea acestor ministere și a serviciilor din subordine și mă gândesc că ar fi necesar să se umble și la personal în sensul reducerii lui, întrucât sunt nenumărate cazuri când aceștia stau de pomană, citesc presa sau beau cafele fără a fi de un real folos". În ceea ce privește deja arhivehiculatul caz al schimbării domniei sale din funcția de prefect, Ioan Rus a spus: "De doi ani trăiesc sub această amenințare și pot afirma că îmi convine această postură. Să fim bine înțeleși. Odată ce ți-ai asumat calitatea de lider politic sau administrativ, trebuie să te obișnuiești cu ideea că la un moment dat poți fi și dat deoparte peste 1,2 sau 4 ani. Este posibil ca în următoarele săptămâni să se producă o mică remaniere și la nivelul prefecților dar în nici un caz nu vor fi 12, așa cum se vehiculează prin presă."
Răzvan JURCĂ

În Alba Iulia
Dacă vă reparați imobilele, plătiți mai puțin impozit
      Consiliul local al municipiului Alba Iulia a adoptat în ultima ședință o hotărâre prin care în anul 2004 se acordă scutiri la plata impozitului pe clădiri datorat de contribuabilii - persoane fizice care efectuează reparații la clădiri. La propunerea inițiatorului - consilierul local Vasile Voicu Bora, impozitul se reduce cu 100% dacă în anul 2004 cetățenii realizează lucrări de reparații care se pot executa fără autorizație de construcție: reparații la acoperișuri, învelitori sau terase; reparații și înlocuiri tâmplărie exterioară, zugrăveli și vopsitorii exterioare; reparații și înlocuiri la finisajele exterioare-tencuieli, placaje și altele asemenea; reparații și înlocuiri la trotuare, la ziduri de sprijin și la scări de acces. Pentru a putea beneficia de aceste facilități contribuabilii-persoane fizice trebuie să îndeplinească următoarele condiții: lucrările de reparații trebuie să aibă o valoare minimă de cel puțin trei ori valoarea impozitului datorat; procese verbale individual sau colective întocmite de aparatul propriu al primăriei care să fie însoțite de deviz definitiv de lucrări întocmit de firme specializate sau persoane fizice autorizate, facturi și chitanțe; termenul limită de depunere a documentației este de 30 noiembrie 2004; impozitele și taxele locale să fie achitate la zi. (A.D.)
Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.