Prima pagină Ediția din: 19.7.2003
Știri
Și săraci și cu pretenții!
Minerii de la Zlatna au refuzat să primească o parte din bani
      Subprefectul județului Alba, Ioan Maier, ne-a declarat că în urma numeroaselor demersuri făcute la Ministerul Finanțelor și Minvest Deva, ieri a ajuns la Zlatna suma de 1,556 miliarde de lei pentru plata parțială a sumelor compensatorii a celor aproximativ 160 de mineri disponibilizați. "Ei urmau să-și primească banii în toamnă și nu acum, chiar dacă au încheiat acel protocol cu Minvest Deva. Am fost sunat de la Zlatna și mi s-a spus că nu acceptă să-și primească banii parțial, iar apoi nu au mai luat legătura cu mine. Eu cred că ar fi înțelept să primească măcar o parte din bani", a spus subprefectul Ioan Maier. Ieri la orele după-amiezii, minerii protestau în continuare și nu se știa dacă își mențin hotărârea de a bloca astăzi drumul spre Găina.(F.R.)
Primăria Zlatna repară căminele culturale
      Deși se poate "lăuda", după spusele viceprimarului Daniel Negrea, cu faptul că în cele 6 luni care au trecut de la începutul anului Primăria orașului Zlatna nu a primit nici un leu de la Consiliul județean Alba, spre deosebire de majoritatea primăriilor din județ, totuși lucrurile se mișcă. Astfel la inițiativa viceprimarului, CL Zlat­na a aprobat cheltuirea a 200 milioane lei pentru lucrări de reparații la toate cele 7 cămine culturale aflate pe raza orașului și a satelor aparținătoare. Suma este mică pentru că din ea se plătește doar contravaloarea materialelor necesare și a trans­por­tu­lui acestora, urmând ca toate lucrările să fie executate în regie proprie, mai ales cu oamenii care primesc venitul minim garantat. (A.D.)
Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
La Spitalul municipal din Aiud
Se moare pentru că nu se poate administra pacientului un algocalmin
Confirmă situația dezastruoasă din sănătate asistentul medical Daniel Oprița
      Cu mențiunea că situația prezentată poate fi generalizată cu ușurință la întreg sistemul sanitar românesc, vicepreședintele PUR Aiud, asistentul principal de la serviciul de urgențe a Spitalului Aiud, Daniel Oprița, a prezentat într-o conferință de presă a PUR Alba situația dezastruoasă a unității medicale în care activează de 16 ani. Oprița a catalogat "penibil și dureros" faptul că o unitate medicală care asigura până nu demult asistența medicală pentru cei aproape 40.000 de localnici din zona Aiud nu mai poate face față în prezent bolnavilor, din punct de vedere logistic și al aprovizionării cu medicamente de strictă necesitate. "Este penibil că, în mileniul III, când alțiii ajung cu rachetele pe Marte, la noi se moare pentru că n-ai să-i faci pacientului un algocalmin sau un calciu", a precizat Oprița.
     Vicepreședintele PUR Aiud a mai precizat că în prezent spitalul unde lucrează primește apă potabilă raționalizată, din cauza datoriilor pe care le are, dimineața între 6-9 iar seara între 5-21. Au fost semnalate și cazuri de agresare a personalului medical, "pe undeva de așteptat, deoarece oamenii își descarcă nervii pentru că cotizează sume importante la sănătate și nu li se oferă servicii pe măsură", a precizat Oprița. Acesta a mai declarat că, din cele cinci farmacii de pe raza municipiului Aiud, doar una furnizează medicamente gratuite sau compensate. "Oamenii, unii bătrâni și bolnavi, au stat zile întregi pe la cozi ca să prindă compensatele, înregistrându-se leșinuri și crize în rândul acestora", a mai spus asistentul medical Oprița. El a mai completat că bolnavii de diabet sunt nevoiți mai nou să se deplaseze la Alba Iulia pentru că centrul care furniza medicamente de profil s-a mutat în municipiul reședință de județ.
     "Oricât ar fi de capabil un manager, acesta nu poate gestiona care vine din fondurile de sănătate. Sperăm că nu vom ajunge ca spartanii, care își euthanasiau bătrânii și bolnavi sau să fim copleșiți de legea junglei, potrivit căreia doar cei tari și sănătoși supraviețuiesc", a spus Oprița. El a mai spus că penibilul situației rezidă și din rezultatele unor controale de la județ sau de la minister, în care se precizează că situația la Spitalul Aiud este bună iar totul este O.K. Analizând sesizările de mai sus, care au fost (sau nu) date până acum publicității, Daniel Oprița a concluzionat că "sănătatea este acum în colaps" și nu "doar bolnavă" cum estima noul ministru al sănătății, dr. Mircea Beuran.
Nicoleta TOMUȚA

Mare sărbătoare în Olimpul moților
Dar din partea Primăriei Alba Iulia pentru Târgul de Fete de pe Muntele Găina
      Chiar dacă nu se numără printre organizatorii Târgului de Fete de pe Muntele Găina, Primăria municipiului Alba Iulia a pregătit o frumoasă surpriză participanților. Este vorba de cinci seturi de fotografii realizate de fotograful albaiulian Arthur Bach la ediția din anul 1928. Fotografiile au fost realizate pe clișee de sticlă și fac parte dintr-o colecție mai mare aflată acum în patrimoniul Primăriei Alba Iulia, o colecție ce ilustrează chipul Albei Iulia în prima jumătate a secolului XX, dar și multe alte aspecte ale vieții de pe aceste plaiuri. Ele au o mare valoare documentară. Cele cinci seturi de fotografii vor fi oferite autorităților județene din cele cinci județe organizatoare ale Târgului de Fete de pe Muntele Găina: Alba, Arad, Bihor, Cluj și Hunedoara. Datorită lor se va putea vedea evoluția în timp, cu bune și cu rele, a acestei mari sărbători tradiționale - ne-a declarat viceprimarul municipiului Alba Iulia, Călin Potor.
Anca DINICĂ

Oaspeți din Cernăuți
      Despărțământele ASTRA din Blaj, Aiud, Iași, Cîmpeni în colaborare cu Fundația "Alba Iulia 1918 - Pentru unitatea și integritatea României" sunt în perioada 17-25 iulie gazdele primitoare ale unui grup de 64 de elevi și cadre didactice din zona Cernăuți (Bucovina). Este vorba de cea de-a VII-a ediție a Taberei de Cultură și Civilizație Românească "Acasă la noi". Obiectivele taberei sunt cunoașterea patrimoniului cultural național și a frumuseților României, perfecționarea cunoștințelor de limba română, cunoașterea folclorului, tradițiilor și datinilor românești, dezvoltarea relațiilor interumane mai ales prin faptul că participanții la tabără sunt găzduiți în familiile românești.
     Elevii participanți la tabără sunt laureați ai Olimpiadei de Limba și literatura română organizată în regiunea Cernăuți. Din programul taberei fac parte excursii și vizitarea obiectivelor culturale și istorice din Alba Iulia, Blaj, Aiud, Sibiu, Rășinari, Cîmpeni, dar și participarea la ediția din acest an a Târgului de Fete de pe Muntele Găina. La acest ultim punct organizatorii au primit un sprijin important din partea Prefecturii județului Alba, Consiliului județean Alba, primăriilor din Cîmpeni, Blaj și Aiud.
Anca DINICĂ

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.