20 iulie - Ziua energeticianului
Personalul SDFEE Alba este la datorie 24 de ore din 24
Sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Alba parcurge o etapă de schimbări rapide, asemeni celor care se petrec atât în viața organizațiilor, cât și în cea a fiecărui individ. Aceasta presupune o adaptare din mers la situațiile noi ce apar. Suntem conștienți că pentru a ne asigura succesul trebuie să ne păstrăm clienții și să atragem cel mai bun personal. De aceea, efortul nostru se concentrează spre îmbunătățirea performanțelor tuturor activităților pe care le desfășurăm, pentru a îndeplini cerințele și așteptările clienților noștri. În acest context se înscrie și performanța societății noastre: obținerea certificării Sistemului integrat de management al calității, în conformitate cu cerințele standardului ISO 9001/2000, încununare a eforturilor întregului personal din cadrul organizației. Această certificare este dovada recunoscută a performanțelor noastre, dar în același timp ne obligă să demonstrăm o continuă îmbunătățire a rezultatelor organizației.
Investițiile propuse pentru anul 2003, care constau în lucrări de modernizări a rețelelor de joasă și medie tensiune, posturi de transformare, lucrări de electrificări, urmăresc creșterea satisfacerii clienților prin respectarea condițiilor de continuitate și calitate în alimentarea cu energie electrică. SDFEE Alba investește peste 47 miliarde de lei în acest an, din care 36,4 miliarde de lei din surse proprii; 5,4 miliarde de lei din fondul special și 5,2 miliarde de lei din credite, pentru implementarea sistemului informatic de management SAP, sistem utilizat cu succes pe piața energetică internațională. Pentru încheierea procesului de electrificare în localitățile neelectrificate, extinderea rețelelor de alimentare cu energie electrică în localitățile urbane și alimentarea locuințelor construite prin ANL, la nivel național, SC Electrica SA va contracta un împrumut de 200 milioane de euro, garantat de Guvernul României.
Nu pot fi ignorate dificultățile cu care se confruntă Sucursala Alba. Problema datornicilor a devenit de acum tradițională. Chiar dacă înțelegem greutățile celor care din motive obiective sau subiective nu plătesc, trebuie să se înțeleagă faptul că energia electrică este o marfă, iar neplata ei conduce la o reacție în lanț ce ajunge și la clienții buni platnici. O problemă mai nouă cu care ne confruntăm este încasarea taxei radio-TV. Noi aplicăm întocmai prevederile legislației din acest domeniu, însă nemulțumirea populației privind aceste taxe se revarsă la ghișeele noastre. Datorită numărului mare de clienți pe care îi avem și a situațiilor care diferă de la caz la caz, activitatea firmei a fost puternic afectată. De asemenea, fenomenele meteorologice deosebite au provocat pagube și în rețelele de distribuție a energiei electrice, afectând continuitatea și calitatea energiei electrice furnizate consumatorilor. La pagubele cauzate de distrugerea echipamentelor se adaugă și cele produse de nelivrarea energiei electrice consumatorilor, având ca efect reducerea veniturilor din vânzare. Trebuie să reamintesc faptul că personalul nostru, în multe situații, a fost primul care a ajuns la locurile calamitate în urma unor fenomene meteorologice (viscol, ploi abundente, inundații). A fost astfel asigurată evitarea unor accidente prin electrocutare și s-a oferit sprijin locuitorilor prin repararea rețelelor afectate.
Personalul nostru se remarcă prin profesionalism, operativitate, dăruire pentru meserie, instruire permanentă. Meseria de electrician este una în care nu ai voie să greșești, pentru că o eroare te poate costa viața. Dovadă a bunei pregătiri profesionale a personalului sunt rezultatele obținute în acest an de participanții din partea SDFEE Alba la Trofeul Electricianului: sucursala noastră a obținut locul III la faza pe filială, iar la faza națională Filiala Transilvania Sud a obținut locul II pe Electrica SA. Se spune că de Sfântul Ilie întotdeauna plouă. Chiar dacă este o dublă sărbătoare pentru noi, personalul nostru este la datorie și veghează ca lumina să se reverse în casele tuturor abonaților. Folosesc acest prilej pentru a transmite personalului firmei noastre, tuturor clienților și colaboratorilor urări de bine și sănătate.
ing. Ioan PERJU,
director al SDFEE Alba
Eveniment cultural la Câmpeni
Orașul Câmpeni, care respiră un aer tonic, proaspăt, dar și de prosperitate economică și socială, cu reflectări imediate în viața de zi cu zi a moților din această frumoasă poartă de intrare în țara lui Horea și Iancu, s-a îmbogățit recent cu o nouă instituție de cultură - Centrul cultural Avram Iancu. Acest Centru, care reunește Biblioteca Orășenească și fostul Muzeu de Istorie al orașului, rămas mult în urma vremurilor și a exigențelor ce se impun unor astfel de instituții, se află în fostul Muzeu Militar situat în centrul orașului. Complet renovat și remobilat, Centrul de Cultură, după cum a fost botezat printr-o Hotărâre a Consiliului local al orașului și inaugurat joi, 17 iulie a.c. în prezența unui numeros public localnic, dar și a unor oficialități județene, printre care domnii av. Ioan Rus, prefectul județului, Eugen Popa, președintele Consiliului Județean, deputat Constantin Selagea, Dumitru Mălin, directorul Centrului Județean pentru Cultură, Culte și Patrimoniu și câțiva dintre cei mai reprezentativi scriitori ai județului nostru, se vrea un factor dinamizator de cultură, artă și spirit, un nucleu care să coaguleze toate energiile și potențele creatoare ce trebuie să constituie emblema vieții cultural-artistice a orașului, de fapt a întregii zone a Munților Apuseni.
În cadrul manifestărilor ce au avut loc cu acest prilej, deschise de dl. primar al orașului Câmpeni, Ioan Viorel Sicoe, a tuturor celor care au rostit scurte alocuțiuni și cuvinte de salut, s-a subliniat necesitatea ca palierul cultural, patriotic să se afle în prim-planul vieții culturale, al creației autentice și păstrării tradițiilor noastre populare, fără de care nu ne putem legitima în fața viitorului, semn că aici trăiesc oameni cu dragoste față de faptele de istorie ale strămoșilor și îndeosebi ale lui Horia și Iancu, cei doi mari eroi care transced veacurile și ne-au lăsat un testament de împlinit. Nu întâmplător s-a subliniat cu persuasiune faptul că trebuie ca localnicii, locuitorii întregii zone să facă un legământ pentru a-i îndeplini idealurile întru realizarea cărora a luptat și s-a sacrificat eroul nostru național - Avram Iancu.
În cadrul programului de promovare a acestui frumos lăcaș de cultură, s-a desfășurat după datină, un Te Deum oficiat de mai mulți preoți din oraș, au fost prezentați apoi scriitorii Gheorghe Jurcă și Eugen Curta împreună cu ultimele lor cărți apărute de către dr. lector univ. și scriitor Aurel Pantea. În concluzie a fost un moment cu adânci rezonanțe spirituale și emoționale.
(G.M.)