Doamne, Cel ce te-ai rugat pentru răstignitorii Tăi, Iubitorule de suflete, şi ai poruncit şi robilor Tăi să se roage pentru vrăjmaşi, iartă pe cei ce ne urăsc şi ne apasă pe noi. Îndepărtează-ne de la orice răutate şi vicleşug, îndreptându-ne către viaţa cea cu dragoste frăţească şi lucrătoare de bine. Pentru aceea, cu smerenie ne rugăm şi într-un gând Te slăvim pe Tine, Unule Iubitorule de oameni. Amin!

     ASTĂZI: Pe fondul unor temperaturi ce pot urca până la 30 de grade C, vor apărea fenomene electrice, pentru ca în cursul nopţii, ploile să-şi facă simţită prezenţa.
     MÂINE: Instabilitatea at­mos­fe­ri­că se menţine ca şi în ziua pre­ce­den­tă, cu temperaturi ce oscilează între +16 grade C noaptea şi +31 de grade C în cursul zilei.

      Nu întâmplător Biserica, în miezul verii, când soarele este mai do­go­ri­tor, îl prăznuieşte pe acest sfânt de flacără şi de ardere, Pro­o­ro­cul Ilie Tesviteanul. Spun că nu în­tâm­plă­tor, deoarece este singurul sfânt pe lângă Ioan Botezătorul (sfinţi ai Vechiului Tes­ta­ment), care s-a învrednicit de cinste în ca­len­da­re­le Bisericii noastre şi în slujbele noastre. Acest bărbat, prăznuit în miezul verii, în dogoarea soarelui, este un sfânt al flăcării, un sfânt al dogorii, un sfânt care vine să aprindă inimile noastre de multe ori leşinate şi ameţite în această lume, care se lasă uşor dusă de iureşul leneviei, şi al minţii şi al sufletului şi al trupului.
     Şi aş vrea să zăbovim în această zi de prăznuire a Proorocului Ilie din Tesba Galaadului, asupra minunatului univers care îl înconjoară pe acest sfânt. Dacă avem curiozitatea de a ne uita în Cărţile Regilor, care sunt cele mai puternice cărţi ale Scripturii, observăm că universul din jurul lui Ilie este un univers de freamăt, de fervoare şi de ardere. Nimeni parcă nu stă pe loc, în faţa acestui cutremurător Ilie toţi se pun pe gânduri: poporul lui Israel, care L-a uitat pe Dumnezeu; suveranii vremurilor lui Ilie, Ahab şi Izabela, care din lăcomie nu voiau să-i dea via lui Nabot, ucigându-l pe acesta în ţinutul lui Israel. Şi acestor suverani Ilie le inspiră frica şi mânia Domnului pentru nedreptatea pe care au făcut-o; şi femeii din Sarepta Sidonului îi inspiră şi îi insuflă această fervoare, această ardere a lui Ilie, pentru că întreaga viaţă a lui Ilie a fost ţesută doar dintr-o singură sintagma: râvna pentru Dumnezeu.
     Să ne oprim asupra acestei râvne neţărmurite a lui Ilie pentru Dumnezeu, asupra acestui univers plin de freamăt, de fervoare şi de ardere care-l caracteriza pe Ilie profetul lui Israel născut în Tesba Galaadului. Tradiţia ne-o spune, precum şi Acatistul Sfântului Ilie, că a fost un bărbat plămădit din flăcări. Tradiţia talmudică, iudaică ne relatează că Sfântul Ilie s-a născut în scutece de foc, a fost hrănit cu foc.
     În minţile multora toate acestea par nişte basme pentru copii. Asta datorită faptului că întreaga viaţă a lui Ilie: urcarea la cer în carul de foc, traşi cu cai de foc, înmulţirea hranei văduvei din Sarepta Sidonului - după cum ne spune Scriptura - naşte în suflet o uşoară ironie că, poate, acestea ţin de domeniul basmului, sunt bune de povestit pentru copii. Nimic mai greşit. Asta din pricina faptului că scoica minţii noastre nu poate prinde în chingile ei aceste raţiuni supradumnezeşti, care s-au ţesut in jurul vieţii profetului Ilie. Cum a fost hrănit cu foc, cum a fost născut în scutece de foc? Mintea noastră nu poate înţelege aceste lucruri, fiindcă are de multe ori pusă pe ea coaja păcatului; coaja care nu ne dă posibilitatea să spargem, să ieşim din această cuşcă de cleştar a minţii şi să ne ridicăm mintea noastră, sufletul nostru spre zările cele dumnezeieşti. Numai atunci am putea înţelege cu adevărat ce a însemnat acest Ilie, acest bărbat plin de fervoare, de ardere şi de flacără. Traiectoria vieţii lui, ne-o spune Sfânta Scriptură, este de la foc, până la foc. S-a născut în scutece de foc, a fost hrănit cu foc şi cu flacără cum ne spune tradiţia talmudică şi s-a suit la ceruri tot în foc.
     Sfinţii Părinţi văd în această urcare a lui Ilie, care poate nu răbda să stea şi să intre în mormânt, tot o dorinţă plină de fervoare şi râvna de a-L întâlni pe Domnul cât mai repede posibil. Domnul îi îngăduie şi face acest pogorământ ca lumina de care s-a lăsat purtat toată viaţa, lumina care a ars în sufletul său, în sufletul său de flacără, să ia chipul carului de foc şi al cailor de foc şi să meargă spre ceruri. Sfinţii Părinţi au văzut în acest chip al carului chipul luminii celei necreate, a energiilor, a Harului celui dumnezeiesc, care a lucrat în Ilie, care i-a dat această râvnă şi fervoare pentru Dumnezeu cel adevărat.
     Ce învăţăm din lecţia aceasta a Scripturilor în care se face relatare despre Proorocul Ilie, acest Prooroc de freamăt şi de fervoare?
     Învăţăm să nu mai fim mediocri, să ieşim din lumea aceasta a mediocrităţii în care ne scăldăm cu toţii. Am auzit (mi-a trecut pe lângă urechi de foarte multe ori) că lumii de astăzi îi place să o dulcegăreşti, să-i dai zaharuri în suflet, să vorbeşti lin şi duios, cât se poate de mieros, să curgă din gura ta tone de miere. Nu cumva să-l deranjezi pe cel care te ascultă; nu cumva să-l deranjezi din fotoliul comodităţii şi al mediocrităţii în care crede că o duce mult şi bine. Ilie Proorocul nu ne oferă acest îndemn, ci ne oferă îndemnul fervorii, al arderii, al mistuirii pentru Domnul. Pentru că Domnul Însuşi le spune fariseilor şi tâlharilor care erau în templu:" Oare voi nu ştiţi că psalmistul a spus: "Râvna casei tale mă mistuie."