Cu numai câţiva ani în urmă, miezul lunii iunie le cam dădea fiori lui Ion Iliescu şi apropiaţilor lui pentru că televiziunile şi mass-media în general făceau ample rememorări ale mineriadei din 1990, cea mai cruntă dintre agresiunile de acest tip, cu consecinţe dezastruoase asupra climatului intern şi, mai ales, asupra imaginii României în lume. Ocupată cu prinderea baloanelor de săpun izvorâte din "clăile de fire stângi" ale gândirii lui Vasile Dâncu, presa anului 2003 a fost cam amnezică în privinţa mineriadelor. De ele ne-a adus aminte, în schimb, eternul şi fascinantul Ion Iliescu cu câtva timp în urmă, când a declarat într-o emisiune a postului "Realitatea TV" că sentinţa de 18 ani de închisoare în cazul lui Miron Cozma, personajul central al mineriadelor (din ianuarie, februarie şi iunie 1990, septembrie 1991, ianuarie şi februarie 1999) este exagerată, fapt pentru care nu exclude o posibilă graţiere. El a reiterat această idee şi în faţa altor reprezentanţi ai presei, făcând precizarea că exprimă doar o părere personală. Aşa ca la Stau-Mare, acum câţiva ani, când s-a pronunţat împotriva retrocedării caselor naţionalizate (cu consecinţe pe care CEDO le îndreaptă acum punând din greu la plată statul român) sau ca în cazul judecătoarei Andreea Ciucă, unde dl. Iliescu a ţinut partea PNA-ului. Noi credeam că dl. Ion Iliescu îşi exprimă părerile personale acasă, în discuţiile cu d-na Nina sau în anturajul prietenilor, nu pe la televiziuni, posturi de radio şi în ziare, unde cuvintele sale pot fi interpretate foarte bine ca "indicaţii" adresate Justiţiei noastre acuzate din toate părţile de politizare sau, mai bine zis, de pesedizare. Dar, când te "iubeşte masele", după cum se vede din sondaje, ce mai contează mofturi ca proprietatea privată sau independenţa Justiţiei? E drept că nouă ne-ar plăcea în NATO sau în UE, dar să nu-şi bage ele nasul în treburile noastre interne, adică în corupţia noastră şi în abuzurile de tot felul care umilesc şi sărăcesc până la limita supravieţuirii cetăţeanul fără carnet de partid sau funcţie publică dăruită de stăpânire.
     În sfârşit, dl. Ion Iliescu, aflat la Neptun, a fost informat că cererea de graţiere a lui Miron Cozma, semnată de acesta în penitenciar, imediat după generoasele declaraţii ale şefului statului, a fost înregistrată la Administraţia Prezidenţială. "Pedeapsa este inumană şi inexplicabilă, aşa cum a subliniat şi dl. preşedinte Ion Iliescu " şi "nu se poate afirma că faptele din 1991 mi s-ar datora numai mie" - scrie Miron Cozma în cererea sa bazată pe sugestiile prezidenţiale. Potrivit "României Libere", Miron Cozma ar fi cerut să fie eliminate "elementele emoţionale, subiective şi chiar cu rea credinţă care au apărut în unele publicaţii, ca şi alte ingerinţe de natură a influenţa negativ soluţionarea favorabilă a acestei cereri". Care să fie "elementele emoţionale" la care face referire Miron Cozma? Suferinţa atroce a victimelor mineriadelor şi a rudelor lor, oripilarea societăţii civile, grozăvia imaginilor în care nişte ortaci băteau cu sălbăticie o gravidă ori în care îi ciomăgeau fără milă pe studenţi sau pe cei care, indiferent de vârstă, păreau să fie intelectuali, devastarea în stil barbar a sediilor unor facultăţi, ziare şi partide, iar în septembrie 1991 chiar a sediului Guvernului, care a şi căzut graţie mineriadei respective, spulberarea imensului capital de simpatie acumulat de România în timpul Revoluţiei din decembrie 1989 şi imediat după aceea?
     Cert este că pe dl. Ion Iliescu amintitele "elemente emoţionale" l-au lăsat rece, cea mai bună dovadă fiind discursul său de mulţumire adresat ortacilor după mineriada din iunie 1990, din care spicuim: "Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. (...) Ştim că avem în dumneavoastră un sprijin de nădejde, când va fi nevoie vom apela! Sper să nu mai fie nevoie să apelăm la dumneavoastră".
     O fi având iarăşi nevoie dl. Ion Iliescu de Miron Cozma? Să ne ferească Dumnezeu!