Rugăciunea de azi |
Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară. Fecioară, care ești pururea slăvită, de Dumnezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, primește rugăciunile noastre și le du Fiului tău și Dumnezeului nostru ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, sufletele noastre. Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău. De Dumnezeu Născătoare Fecioară, nu mă trece cu vederea pe mine, păcătosul, cel ce am nevoie de ajutorul tău și de folosința ta, că spre tine nădăjduiește sufletul meu, și mă miluiește. Amin!
|
Calendar religios |
Ortodox: Sf. Sfințit Mc. Ermolae; Sf. Cuv. Paraschevi
Catolic: Sf. Ioachim și Ana, părinții Sf. Fc. Maria
Greco-catolic: Sfs mc Ermolae, Ermip și Ermocrat. Pc mc Paraschiva
|
Meteo |
|
|
Știri |
Pomicultura în ofensivă
După ce în ultimii 13 ani mari suprafețe de livezi au fost lăsate în paragină, de trei ani s-au făcut pași promițători în refacerea patrimoniului pomicol. În municipiul Aiud, pe lângă cele trei firme private specializate în producerea materialului săditor de trandafiri, arbori ornamentali și pomi fructiferi, au luat ființă alte trei societăți agricole producătoare și furnizoare de puiet pomicol. Aproape jumătate din acest material a fost livrat gospodăriilor țărănești și celor din mediul urban, iar ce a prisosit a luat drumul altor județe din țară. Se cuvine spus că toți puieții sunt atestați și livrați cu certificat de calitate emis de Inspectoratul Teritorial de Control al Semințelor și Materialului Săditor Alba. (S.T.)
|
Declarată inițial corectă
Prima emisiune de obligațiuni municipale Alba Iulia va fi iar controlată
Scriam în urmă cu ceva vreme despre intenția Primăriei municipiului Alba Iulia de a lansa o nouă emisiune de obligațiuni municipale. Asta pentru a face rost de banii necesari unor lucrări edilitare de anvergură și mai ales urgente. Vă informam atunci despre opoziția pe care inițiativa primarului Mircea Hava a avut-o din partea consilierilor locali ai PSD. Una dintre obiecțiile acestora, mai ales a domnului Dorin Sandea, a fost modul în care s-a derulat prima emisiune de obligațiuni și modul de gestionare a acestor fonduri. Dar toate acestea au fost controlate de reprezentanții Direcției Controlului Financiar Alba, care nu au găsit nimic în neregulă, după cum o arată procesul-verbal încheiat cu acest prilej, act pe care Mircea Hava l-a prezentat recent presei. Deși actul a fost încheiat la 26 mai, primarul a decis să-l dea acum publicității pentru că a aflat că se pregătește un nou control cu tentă politică. Din procesul-verbal rezultă că Primăria municipiului Alba Iulia "a respectat prevederile OUG 146/2002, toate plățile și încasările derulându-se prin Trezoreria Statului, neexistând încasări de impozite și taxe și plăți prin conturi deschise la bănci comerciale." Mircea Hava a precizat că doar banii încasați din vânzarea obligațiunilor au fost depuși la o bancă comercială primăria câștigând astfel din dobânzi circa 600 de milioane de lei, bani care au fost cheltuiți tot în folosul orașului. "Am fost și noi puțin evrei." Asta cu atât mai mult cu cât legea nu interzice o astfel de practică. Anca DINICĂ
|
|