Știri |
Viceprimarul Zlatnei cumpără mâncare pentru familiile minerilor blocați la Haneș
Situația celor 24 de mineri blocați în mina Haneș, în semn de protest față de nerespectarea de către Minvest a protocolului privind plata sumelor compensatorii, este de la o zi la alta tot mai grea. La fel și cea a familiilor lor rămase la suprafață. Pentru că este vorba de oameni săraci, viceprimarul orașului Zlatna - Daniel Negrea (PD) a decis să le vină în ajutor. Astfel, el a achiziționat mâncare de câteva milioane de lei pentru familiile minerilor. Este un gest care arată că există încă oameni cărora le pasă de semenii lor, oameni care doresc să-i ajute pe protestatari, în condițiile în care se pare că mai marii Minvest nu reacționează. Tot în sprijinul acestora, duminică la Almașu Mare (comună pe teritoriul căreia se află mina Haneș) va avea loc un miting de protest al localnicilor. (A.D.)
Stimulați de "pârnaia" prelungită
Doi deținuți s-au confesat polițiștilor
După ce au avut mai mult timp de gândire în penitenciarul Aiud, doi deținuți și-au amintit că mai furaseră câte ceva înainte să fie prinși. Ioan Dumitru Bucur (27 de ani) și Nicolae Verneș (27 de ani), au pătruns ilegal într-un magazin din Aiud, în noaptea de 30/31 iulie 1997, de unde au furat 3 milioane de lei. Ioan Bucur a recunoscut în fața anchetatorilor că s-a întors la același magazin, de unde "s-a servit" cu niște cafea și țigări, în valoare de câteva milioane de lei. Confesiunea deținuților i-a ajutat pe polițiști să soluționeze cele două cazuri de furt rămase cu autori necunoscuți de acum 6 ani. (G.R.)
Blăjenii sunt invitați în parcul de distracții
Locuitorii Blajului, care din variate motive au decis să-și petreacă vacanța de vară în orașul de domiciliu, au acum o nouă ofertă de petrecere a timpului liber: SC Rom-Star din București a adus pentru ei un... parc de distracții. Parcul de distracții a fost amplasat lângă gara CFR Blaj și pune la dispoziția amatorilor de senzații tari o gamă variată de "teste": mașinuțe, trenuleț turistic, carusel pentru copii și calipso. De aceste minunății, locuitorii Blajului se pot bucura până în 3 august. (N.T.)
UE solicită asocierea micilor agricultori
O condiție esențială pentru ca agricultorii români să poată deveni competitivi pe piața UE o reprezintă asocierea micilor proprietari de terenuri. În acest sens, mai sunt multe de făcut. În primul rând în ceea ce privește mentalitatea țăranilor. Noul concept agrar adoptat în cadrul UE pune accent pe produsul competitiv de pe piața europeană și de pe cea globală. Astfel, țara noastră trebuie să stabilească modalitatea prin care agricultorii vor beneficia de subvenții. Deocamdată, se vor mai acorda ajutoare directe, dar pe viitor sprijinul financiar va fi direcționat doar pentru anumite suprafețe. Micii proprietari trebuie să înțeleagă că nu se întâmplă nimic cu proprietatea lor, dar pentru a beneficia de subvenții este necesar să se asocieze; comasarea terenurilor este absolut necesară, pentru că numai astfel pot fi aplicate tehnologii moderne, care conduc apoi la obținerea unor produse competitive pe plan european. (A.D.T.)
Seceta scade veniturile crescătorilor de animale
Prețurile cerealelor continuă să crească în majoritatea târgurilor, ca urmare a producțiilor mai reduse înregistrate în acest an. Concomitent însă, prețurile de vânzare la animale scad în multe cazuri chiar la jumătate, în lipsa furajelor și a previziunilor unei recolte mai slabe la porumb. În timp ce prețul grâului și al tărâțelor crește treptat, nu același lucru se poate spune despre prețul animalelor, care a scăzut considerabil față de cel înregistrat la finele anului trecut. Prețul unei vaci, spre exemplu, a ajuns la 5 milioane de lei de la 9-10 milioane de lei, cât era în mod normal. Un porc de 100 kg a ajuns să se vândă cu 3 milioane de lei, iar o vacă și un tăuraș se pot cumpăra cu 5-9 milioane de lei. (A.D.T.)
|
Hârjoneli politice estivale
Dan Simedru acuză Puterea de tiranie
"Niciodată după 1989 Puterea nu a exercitat o presiune atât de mare asupra Opoziției și a presei", a declarat în cadrul unei conferințe de presă deputatul PNL Dan Simedru. Presiunile se fac, spune el, prin șantaj, distribuirea preferențială a publicității, amenințări și controale comandate. Afirmația a fost făcută în contextul disputei existente între el și prefectul de Alba - Ioan Rus pe tema acuzelor pe care Dan Simedru i le-a adus prefectului privind implicarea sa în cazul Zgâia. Replica prefectului nu s-a lăsat așteptată, acesta declarând că va cere ridicarea imunității parlamentare a deputatului PNL, astfel încât să-l poată acționa în instanță pentru declarațiile făcute. "Prefectul încearcă să mă impresioneze, amenințându-mă cu reclamații la Parchetul General și ridicarea imunității parlamentare. Îi transmit «spor la treabă». Nu-mi este frică. PSD a mai încercat să mă hărțuiască cu anchete dar nu a reușit să mă condamne și nici nu va reuși pentru că nu are motive. Eu nu-mi fac decât datoria și când prefectul mă critică înseamnă că mi-am făcut datoria. (...) Îi recomand să compare activitatea mea de parlamentar cu cea a parlamentarilor PSD de Alba și va vedea că rezultatul este în favoarea mea. Nu mă voi coborî, la rândul meu, să ameninț. Cred că bătălia politică trebuie dusă în fața opiniei publice și nu în sălile tribunalelor. Cred că în cazul dumnealui este vorba de o deformație profesională și de lipsă de argumente." În schimb, se pare că dl. Simedru are argumente în sprijinul declarațiilor sale inițiale. Este vorba de o casetă pe care este înregistrată o emisiune de la Radio XXI la care au participat el și prefectul Ioan Rus. Ea va fi prezentată mass-media într-o conferință de presă specială.
Anca DINICĂ
Mircea Hava se întreabă
Prefectul nu cunoaște legea?
Primarul municipiului Alba Iulia - Mircea Hava a adus în cadrul unei conferințe de presă, câteva precizări necesare în scandalul iscat între primărie și prefectură pe tema transferului Căminului de Bătrâni din Alba Iulia din administrarea Ministerului Muncii în cea a primăriei albaiuliene. El a arătat că nici el, nici Consiliul local nu sunt împotriva descentralizării, ci reclamă maniera în care guvernul înțelege să aplice acest principiu. Referindu-se la afirmațiile prefectului Ioan Rus, cum că nu era necesară consultarea cu administrația locală, Mircea Hava îi recomandă prefectului să citească mai cu atenție Legea 215 a administrației publice locale, unde scrie negru pe alb că această consultare este necesară. "În cazul în care dl. prefect cunoaște legea atunci nu putem să deducem decât că domnia sa și PSD au un stil de lucru dictatorial. Cu astfel de practici nu intrăm noi curând în Uniunea Europeană. Noroc că Europa ne vrea. (...) Consiliul local Alba Iulia va găsi cele 5-6 miliarde de lei necesare pentru funcționarea acestui Cămin de Bătrâni, dar vom face un regulament de funcționare mai strict." Pentru că din cei 95 de asistați doar 5 sunt din Alba Iulia, nu este normal ca din banii albaiulienilor să fie întreținute persoane care nu au nimic de-a face nici cu municipiul Alba Iulia, nici cu județul Alba. "Sigur că nu-i vom da afară, dar vom lua la controlat toate dosarele, să vedem cum s-au făcut internările în cămin. Mai ales că există persoane care locuiesc în cămin și au contracte de întreținere, sau care au în proprietate locuințe în Alba Iulia care sunt închiriate și pe care iau bani frumoși. Acestora le vom cere, probabil, să plătească întreaga sumă lunară necesară pentru șederea în cămin." Mircea Hava a reamintit că, în urmă cu doi ani, guvernul a descentralizat către primării și plata venitului minim garantat. "Alți bani din buzunarul albaiulienilor, dar măcar cei pe care-i plătim de aici sunt localnici și știți bine că Primăria Alba Iulia este una dintre puținele primării care este la zi cu plata acestor sume".
Anca DINICĂ
Prefectul Ioan Rus nu mai polemizează cu nespecialiști în probleme de legislație
Referitor la situația Căminului de bătrâni din Alba Iulia, într-un comunicat remis presei se arată că prefectul județului Alba, av. Ioan Rus, nu dorește să intre în polemică cu primarul Mircea Hava pe probleme de interpretare a Legii Administrației Publice locale pe considerentul că edilul șef al municipiului nu are suficiente cunoștințe în domeniu, nefiind specialist în probleme de legislație. "Prefectul Ioan Rus cunoaște prevederile acestei legi, care la art. 8 stipulează consultarea de către autoritățile administrației publice centrale înainte de adoptarea unei decizii administrative, a structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, în probleme care le privesc în mod direct potrivit legii. Ori CLM Alba Iulia nu este o structură asociativă a administrației publice locale, care să fie încadrată ca atare conform legislației. Sunt constituite structuri asociative ale consiliilor locale sau județene la nivel național, care au personalitate juridică și despre care primarul Mircea Hava credem că are cunoștință", se precizează în materialul emis de Biroul de presă al Prefecturii. În continuare se afirmă că Guvernul României nu are obligația ca, în privința adoptării unei ordonanțe să se consulte cu vreun consiliu local, așa cum are pretenția primarul Mircea Hava. "Domnia-sa înainte de a mai face afirmații hazardate, ar trebui să-și consulte specialiștii juriști din Primărie sau avocații, la care a apelat în situațiile în care a considerat că angajații săi nu i-au dat explicații corespunzătoare", se mai specifică în comunicat. Răzvan JURCĂ
Comisiile de specialitate ale CJ Alba se reorganizează
Având în vedere că mai multe mandate de consilier județean au încetat din diverse motive, locul lor fiind luat de alte persoane, președintele CJ Alba - Eugen Popa propune reorganizarea celor 9 comisii de specialitate ale consiliului județean, astfel încât activitatea acestora să se poată desfășura în bune condiții și cu "efective complete". Cele șase mandate care au încetat au aparținut domnilor Constantin Selagea, Ioan Urcan, Augustin Presecan, Ioan Stănică, Ioan Suciu și Adrian Teodoru, în locul lor fiind validate mandatele pentru Ioan Muntean, Gheorghe Popa, Voichița Cărăbeț, Filimon Stremțan, Augustin Brad și Ioan Pașca. În urma reorganizării aprobate de Delegația Permanentă a CJ Alba, cinci sunt comisiile care vor suferi modificări. Componența lor va fi următoarea: *Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe și administrarea domeniului public și privat al județului: Filimon Stremțan, Dorel Burlan, Teodor Atanasiu, Voichița Cărăbeț, Gheorghe Popa; *Comisia de servicii publice, comerț și agricultură: Ștefan Cristea, Maxim Sămărghițan și Nicolae Gavrilă; *Comisia de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, culte, minorități, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești: Sorin Constantin Teișan, Petru Dan Costea, Iuliu Brenduș, Iuliu Marin Hada, Augustin Brad; *Comisia de dezvoltare regională, relații europene și internaționale: Iosif Hada, Nicolae Furdui Iancu, Csaba Koble și Ioan Muntean; *Comisia de gospodărire a resurselor naturale, dezvoltare durabilă, ecologie și protecția mediului, protecția monumentelor naturii, a siturilor și rezervațiilor naturale: Gheorghe Crăciun, Dumitru Pustai și Ioan Pașca.
Anca DINICĂ
|