Ultima oră
Știri
Exporturile au crescut cu 8,1%
      În semestrul I al anului 2003, exporturile românești au fost de 7,49 miliarde euro, valoarea acestora fiind cu 8,1% mai mare față de aceeași perioadă a lui 2002, informează Institutul Național de Statistică. Pe grupe de țări, valoarea exporturilor către țările dezvoltate a crescut cu 7,5%, iar dintre acestea, cel al exporturilor spre țările UE a avut o creștere de 6,7%. În semestrul I 2003, primii zece parteneri comerciali în derularea exporturilor (însumând 75,9% din total) au fost: Italia (25% din total), Germania (15,8%), Franța (7%), Marea Britanie (6,4%), Turcia (5%) etc. Numai în luna trecută, exporturile au fost de 1,26 miliarde euro, valoare mai mare cu 3,6% față de media anului 2002. (R.J.)
La "Cerbul de Aur"
Bilete între 200.000 și 1.000.000 lei
      Prețurile biletelor la "Cerbul de Aur" vor varia în funcție de recitalurile susținute în seara respectivă. Astfel, în cele două seri în care vor avea loc show - urile celor două vedete străine care au fost invitate (ale căror nume nu au fost date publicității până la semnarea contractelor), prețurile se vor situa între 300.000 și 1.000.000 lei. În schimb, în seara cu recitaluri exclusiv românești prețul maxim ar putea scădea până la 700.000 - 800.000 de lei, iar cel minim ar putea fi de 200.000 lei. (R.J.)
Mezelurile nu se ieftinesc
      Deși anul trecut prețul mediu al kilogramului de carne de porc era între 35.000 și 40.000 de lei, anul acesta scăzând la 30.000 de lei, mezelurile și alte produse procesate din carne nu se vor ieftini. Procesatorii spun că există condiții pentru a fi menținut prețul mezelurilor; carnea ajungând la unitățile de prelucrare la prețuri de 50.000-55.000 lei/kg, iar șocul de preț din lunile trecute nu s-a resimțit. Cu siguranță, pe termen lung, carnea nu se va scumpi, acesta fiind un efect pozitiv al scăderii prețurilor la crescătorii de animale. (A.D.T.)
Verificarea calității apei
      Direcția de Sănătate Publică Alba, împreună cu Agenția pentru Protecția Mediului Alba derulează în prezent o acțiune de verificare a calității apei de băut din surse locale de profunzime. APM urmărește calitatea apei din fântânile gos­po­dă­ri­i­lor populației, în orașe și comune, la Șugag, Lunca Târnavei, Șona, Jidvei, Cetatea de Baltă, Crăciunel. La rândul său, DSP a controlat și analizat calitatea izvoarelor aflate pe traseele turistice ale județului, la 32 de surse. (A.D.T.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
În opinia liderilor PNL și PD Alba
Consilierii incompatibili țin cu dinții de scaunele puterii
Legea anticorupție la ora eschivelor PSD Alba care consideră ordinele mai tari ca legile!
      Legea anticorupție, în care sunt cuprinse și cazurile de incompatibilitate, dă în continuare temă de dezbatere partidelor politice. A fost cazul conferinței de presă comune susținută ieri la Alba Iulia de deputatul PNL - Dan Simedru și de președintele PD Alba - Mircea Hava. Pornind de la două dintre situațiile de incompatibilitate de la nivel local, concluzia a fost că legea anticorupție, promovată cu mare tam-tam de guvernul Năstase, este de fapt o lege amatoristă, generatoare de situații ciudate. Astfel unul dintre cele două cazuri este clar pentru ambii politicieni - inspectorul școlar general Dorin Sandea este incompatibil cu funcția de consilier local al municipiului Alba Iulia. Pentru că legea anticorupție o spune și nu este normal ca Ministerul Educației și Cercetării (și la fel au procedat și alte ministere) să dea un ordin prin care o funcție care, după logică și bun simț, este una publică să fie trecută în rândul posturilor contractuale. Și asta chiar de către cei chemați în primul rând să respecte legea pe care chiar ei au promovat-o, recte PSD. Reamintim că dl. Sandea a prezentat Consiliului local Alba Iulia un ordin al ministrului prin care se precizează că funcția de inspector general este funcție contractuală și nu una de funcționar public. Cei doi politicieni consideră că ar fi o dovadă de moralitate din partea domnului Sandea să-și dea demisia dintr-una dintre cele două funcți deținute în prezent. Mai ales că - spune Mircea Hava - dacă renunță la funcția de consilier local, locul său în consiliu va fi ocupat tot de un reprezentatnt al PSD Alba Iulia, deci n-ar fi nici o pierdere.
     Celălalt caz prezentat este cel al doamnei Doina Harda. Conform lui Dan Simedru, ea s-a aflat în situația de triplă incompatibilitate: este director al SC Proiect Alba SA și membru în Consiliul de Administrație al Parcului Industrial Sebeș Alba. Printre membrii fondatori ai PISA se numără și CL Alba Iulia unde doamna Harda este consilier local. SC Proiect Alba SA are în derulare contracte de prestări servicii cu PISA. Cele cu Primăria și Consiliul local Alba Iulia au fost sistate încă din anul 2001, ceea ce l-a făcut pe Mircea Hava să declare că din acest punct de vedere doamna Harda nu se află în incompatibilitate. Mai rămâne situația de la PISA. Numai că, deși domnia sa, la fel ca și Mircea Hava și primarul Sebeșului - Mugurel Sârbu, și-a dat demisia din CA al PISA, la Registrul Comerțului radierea nu a fost făcută. Cei trei apar în continuare ca membri ai CA. De modificarea actelor la Registrul Comerțului trebuia să se ocupe conducerea executivă a PISA care nu a găsit însă până acum timpul necesar. Și aici se poate discuta, așa cum se poate discuta și dacă existentele contracte între SC Proiect Alba SA cu PISA, obținute prin licitație, trebuie cumva întrerupte, sau se derulează în continuare și nu se mai fac altele.
     Deci legea este ambiguă. Mircea Hava și Dan Simedru consideră că stabilirea situațiilor de incompatibilitate nu rezolvă probleme, ci generează probleme. Un exemplu tot de la Primăria Alba Iulia și tot legat de SC Proiect Alba SA și doamna Harda: Planul Urbanistic General al municipiului Alba Iulia trebuie reactualizat conform legii la fiecare 4 ani. Este acum momentul. Numai că PUG-ul a fost realizat de SC Proiect Alba SA într-o vreme când nu se punea problema compatibilității sau a incompatibilității. Acum primăria trebuie să caute (prin licitație) un nou executant. Normal și eficient ar fi fost ca reactualizarea să fie făcută de executantul inițial, cu atât mai mult cu cât specialiștii SC Proiect Alba SA cunosc toate tendințele de dezvoltare ale municipiului. În plus, este lucrarea lor și s-ar fi scutit timp și bani, dacă tot ei ar fi făcut reactualizarea. "Dar, conform legii anticorupție, pe care noi o respectăm, nu se poate. Și atunci, în loc să facem un lucru clar, ne tot împleticim!" a declarat Mircea Hava.
     Pentru că lucrurile sunt atât de încâlcite și discutabile, cei doi sunt de părere că soluția anticorupție cea mai corectă este registrul conflictului de interese. Astfel specialiștii (cazul doamnei Harda și al altora) nu ar fi îndepărtați de actul administrativ, iar situațiile de corupție se pot dovedi pe baza acestui registru și a legilor existente. Este un aspect, celălalt ține de moralitatea PSD: cum poți cere ca o lege să fie respectată dacă tu însuți, inițiatorul ei, găsești tot felul de eschive?
Anca DINICĂ, Nicoleta TOMUȚA

La Sebeș
Tatăl a 7 copii a murit electrocutat într-un subsol inundat
      Polițiștii din Sebeș au fost alertați marți, 29 iulie, în jurul orei 12.05 că, după toate probabilitățile, un bărbat și-a pierdut viața în subsolul unui bloc din cartierul Kogălniceanu din localitate. Sosită la fața locului, echipa operativă a poliției a intrat în subsolul blocului, inundat cu ape reziduale menajere, de unde a scos la lumină corpul neînsuflețit al lui Laurențiu Hegeduș, de 66 de ani. În timpul anchetei, polițiștii au aflat că omul fusese chemat de locatari pentru a vidanja subsolul blocului. De asemenea, locatarii au declarat că, în urmă cu câteva zile, au plătit la SC Argos Sebeș o vidanjă pentru a evacua apele menajere din subsolul blocului, însă în urma acesteia a rămas în subsol mizerie până "în gât", astfel încât au fost nevoiți să apeleze la serviciile lui Hegeduș, pensionar, dar care mai făcea câte un bacșiș, pricepându-se la desfundatul canalelor. Martorii la incident au relatat că, la circa 10 minute de la intrarea lui Hegeduș în cloaca împuțită de la subsolul blocului, s-a auzit un țipăt groaznic, urmat de o tăcere mormântală. Deoarece s-au temut să meargă după omul din subsol, locatarii au chemat poliția.
     În urma necropsiei efectuată de medicul legist, s-a constatat că Hegeduș a murit electrocutat în subsolul blocului. Este foarte posibil ca apa care băltește de ani buni în subsolul blocului cu pricina să fi erodat izolația unui cablu electric, însă poliția Sebeș continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care și-a pierdut viața Laurențiu Hegeduș. Acesta a lăsat în urma sa 7 copii.
Nicoleta TOMUȚA

Modificarea sistemului judiciar conform normelor UE
Se vor înființa tribunale pentru minori și familie, tribunale administrativ-fiscale și tribunale de muncă
      Guvernul a aprobat marți proiectul de lege privind organizarea judiciară și proiectul de lege privind statutul magistraților, care urmează a fi înaintate Parlamentului. Cele două acte normative aduc schimbări importante în sistemul judiciar românesc, conforme cu negocierile purtate cu organismele Uniunii Europene. Conform standardelor europene, poliția judiciară va deveni organ de cercetare penală în cadrul Ministerului Public, Parchetul conducând și controlând activitatea politiștilor. Curtea Supremă de Justiție se va transforma în Înalta Curte de Casație și Justiție, alcătuită din 100 de judecători. În cadrul acestei instanțe va fi constituit un colegiu permanent care, printre alte atribuții, exercită acțiunea disciplinară împotriva magistraților și sesizează Consiliul Superior al Magistraturii. Până acum nu exista posibilitatea de a sancționa disciplinar un magistrat de la CSJ.
     Proiectul de lege prevede și înființarea tribunalelor pentru minori și familie, a tribunalelor administrativ-fiscale și a tribunalelor de muncă. Tribunalele pentru minori și familie vor judeca cererile de adopții și orice tip de litigii privind protecția minorilor și familiei (de exemplu abandonul familial). Tribunalele de muncă se vor ocupa de cazurile de desfacere a contractelor de muncă și drepturile pentru pensie, iar tribunalele administrativ-fiscale vor judeca cazurile de contencios-administrativ, de la contestarea amenzilor Gărzii Financiare, Poliției, la cele ale administrațiilor locale. La toate instanțele se vor constitui colegii de conducere, astfel încât puterea președinților va fi limitată. Dacă se constată că unii judecători pronunță soluții cu încălcarea legii, președintele instanței sesizează Consiliul Superior al Magistraturii, care îl poate obliga pe judecător să efectueze un curs de formare profesională finalizat prin examen.
     După absolvirea Institutului Național de Magistratură (INM), un judecător trebuie să efectueze un stagiu de trei ani, după care susține examenul de capacitate. Avocații și notarii cu o vechime de cel puțin zece ani, care vor să intre în magistratură, trebuie să efectueze un curs de șase luni în cadrul INM. Președinții de instanțe vor fi numiți pentru un mandat de cinci ani, fără posibilitatea reinvestirii.
Nicoleta TOMUȚA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.