Bani "albi" spălați pentru... zile "negre"
O afacere tenebroasă care s-a lăsat cu țepe de circa 10 miliarde de lei
Lucrătorii Serviciului Poliție Economico-Financiară în colaborare cu procurorii albaiulieni au finalizat cercetările și au trimis în judecată 5 persoane învinuite că au prejudiciat 29 de firme din 14 județe cu circa aproximativ 10 miliarde de lei. Oamenii legii au descoperit că Gelu Creangă (40 de ani, din Iași) a fost creierul operațiunii "fulger" care a condus , în mai puțin de o lună, la țepuirea a aproape 30 de firme din România. Creangă a ajuns în Alba Iulia atras de un anunț din ziar potrivit căruia un anume Dinu Ostafi (45 de ani), din Alba Iulia, vindea o societate comercială fără activitate. Sosit la Alba Iulia sub protecția unui nume comun - Ioan Popovici - Creangă a decoperit că societatea pe care intenționa să o cumpere era radiată deoarece nu-și mărise la timp capitalul social. Pentru ca totuși să nu-și lase "afacerea" nerezolvată, Creangă a insistat și a obținut de la Ostafi o recomandare: aceea de a cumpăra SNC-ul unui prieten pe nume Ștefan Csenteri (41 de ani, din Alba Iulia). Între cei trei s-a încropit o afacere, Csenteri rămânând administratorul firmei pe care intenționa să o vândă, cu 1000 de euro primiți de la Creangă transformând SNC-ul în SRL cu numele de SC "Agroinvest Oil" Alba Iulia. Ca obiect de activitate, firma a fost înscrisă la Registru Comerțului cu : intermedieri în comerțul cu mașini, echipamente industriale....nave și aeronave!
În firma nou înființată, Csenteri (administrator unic) i-a angajat pe Ostafi și pe Petru Porcar (50 de ani, din Alba Iulia) ca director comercial. Porcar și Csenteri aveau drept de semnătură pe filele CEC emise în numele SC Agroinvest Oil SRL, iar ulterior a mai fost împuternicit și Ioan Iuga (43 de ani, din Alba Iulia) să facă operațiuni bancare. După crearea firmei, în contul deschis la BRD încep să fie vărsate sume importante de bani, sub formă de împrumut către SC Agroinvest Oil, pe foile de vărsământ figurând numele lui Ostafim, Csenteri și Porcar. În timpul cercetărilor, oamenii legii au descoperit că toți banii -de ordinul miliardelor - erau de fapt furnizați de Gelu Creangă, care a "mărturisit" că primea acele sume de la un anume "Oleg" din Republica Moldova prin intermediul unui... italian numit "Giorgio"!
În octombrie 2002, Agroinvest Oil a demarat "marea țepuială". Până în noiembrie 2002, în numele firmei albaiuliene au fost emise 30 de file CEC fără acoperire, pe numele a 29 de firme din întreaga țară. Fila CEC era "înghițită" cu recomandarea de a solicita plata doar la sfârșitul lunii în curs, pentru că "doar atunci existau lichidități în cont". Marfă de circa 10 miliarde de lei a fost cumpărată și depozitată la Alba Iulia, fiind ulterior revândută sub prețul pieței deoarece nu era înregistrată în nici un document contabil al SC Agroinvest Oil SRL. După 1 noiembrie, poliția albaiuliană s-a confruntat cu o avalanșă de reclamații vizavi de contul gol-goluț al SC Agroinvest Oil. Creangă a fost dat în urmărire generală deoarece s-a făcut între timp nevăzut. A fost prins în mai 2003 la Arad și adus pentru explicații la Alba Iulia. Din reclamațiile firmelor care nu și-au încasat banii, poliția a stabilit un prejudiciu total de 10 miliarde de lei, din care 1,5 miliarde lei TVA nevirat la stat și alte impozite de 120 milioane lei. Între timp, polițiștii au reușit să recupereze circa 3 miliarde de lei din prejudiciul total. Pentru faptele comise, cei cinci riscă ani grei de închisoare.
Nicoleta TOMUȚA
Și-aoleu ce ploaie vine de la Cluj
O tolbă de promisiuni
Cam aceasta ar fi singura "certitudine" cu care s-au întors recent de la Cluj reprezentanții județului Alba de la întâlnirea pe probleme de sănătate cu ministrul de resort, Mircea Beuran. În rest, o tolbă plină de promisiuni și laude la adresa actualului ministru, a cărui viziune despre viitorul sistemului sanitar pare a fi și pe placul unor oameni din opoziție, cel puțin așa susține subprefectul Ioan Maier. A, să nu uităm, s-a constituit și un fel de consiliu al înțelepților, format din rectorii universităților de medicină din țară, care, la nivel regional, vor prelua din atribuțiile ministerului. Județul Alba nu se știe deocamdată la care centru va fi arondat din punct de vedere al sănătății, probabil Cluj sau Tg. Mureș.
Să spunem că spitalul din Ocna Mureș se va transforma într-adevăr într-o unitate medico-socială de sănătate cu 30 de paturi, fiind posibil să mai apară și altele la nivel de județ. Deocamdată, ministrul Sănătății din România se află în etapa culegerii datelor din teritoriu și a controalelor la fiecare spital, pentru a vedea de unde va începe cu adevărat reforma.
(R.J.)