Într-o semnificativă simetrie, în vreme ce Ministerul Justiţiei studiază, la cererea preşedintelui ţării, problema graţierii lui Miron Cozma, Parchetul Naţional Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu în dosarul "Flota", la solicitarea ministrului Justiţiei. Noi n-avem de unde să ştim dacă liderul PD se face sau nu vinovat de ceea ce i se pune în cârcă. Ceea ce ni se pare suspect, în schimb, e faptul că, de ani buni, Traian Băsescu tot cere să fie anchetat, la un moment dat el chiar renunţând la imunitatea parlamentară în acest scop. Dacă fostul ministru al Transporturilor este atât de corupt încât i se atribuie lichidarea flotei româneşti în anii de început ai tranziţiei, de ce Dumnezeu nu s-a ocupat Justiţia de el până acum, când demersurile ei lasă impresia că anchetarea lui Traian Băsescu nu-i altceva decât o fumigenă electorală, menită să scoată din joc un lider de partid extrem de popular, foarte bine cotat în sondaje, deci un adversar de temut pentru PSD şi liderii lui. Pe de altă parte, ca simplu cetăţean, n-ai cum să nu te întrebi de ce i-a propus Adrian Năstase lui Traian Băsescu să pună umărul la o eventuală fuziune PSD-PD? Când liderul PSD a avansat respectiva ipoteză, Traian Băsescu era mai puţin corupt? Dacă liderul democraţilor ar fi avut bube în cap, nu s-ar fi aruncat el, cu partid cu tot, în braţele primitorului PSD? S-ar mai fi luptat el ca nebunul, aproape de unul singur, cu partidul-stat şi cu cei care îl conduc pe faţă sau din umbră? După părerea noastră, aceste întrebări nu pot fi ocolite.
     O întrebare cel puţin la fel de importantă vizează posibila alianţă PNL-PD. La cererea lui Valeriu Stoica, ex-liderul PNL, Grupul pentru Dialog Social a găzduit, de curând, o dezbatere despre necesitatea alianţei pomenite, la care au participat reprezentanţi ai celor două partide, ai societăţii civile şi ai presei. Concluzia, formulată de filozoful Gabriel Liiceanu, a fost că alianţa PNL-PD este o necesitate stringentă nu doar pentru cele două partide ci, mai ales, pentru România: "Lucrul cel mai grav pe care mi se pare că îl trăim în momentul de faţă este faptul că, prin existenţa unui partid-monopol, se împiedică sistematic procesul natural de alternanţă a puterii (...) Dacă această alianţă (PNL-PD) nu se produce, scena politică românească va rămâne în continuare într-un dezechilibru care ne va fi fatal tuturor (...) Rolul pe care îl avem noi de jucat (societatea civilă) este acela de a-i presa pe oamenii politici să facă ceea ce noi, adepţi ai lucidităţii distante, nu facem".
     Presaţi sau nu, peneliştii şi pediştii au luat în discuţie ideea alianţei, pe alocuri făcând paşi concreţi în acest sens (vezi alianţa PNL-PD din Alba). Discuţiile şi paşii timizi nu mai sunt, însă, de ajuns, căci timpul nu mai are răbdare. Şi nici electoratul, care are nevoie de certitudinea unui vot eficace, pentru că nimeni nu este dispus să dea acest vot cuiva care nu are reprezentativitate semnificativă. Oricât de mare ar fi graba, e imperios necesar ca respectiva construcţie să fie foarte bine făcută pentru că ea prezintă nu doar avantaje ci şi riscuri, formulate judicios de Victor Babiuc într-un amplu articol din cotidianul "Ziua". În opinia lui, conflictele interne din PNL şi PD, soldate în ambele cazuri cu schimbarea şefilor, dar şi cu alte victime în rândurile liderilor semnificativi ai celor două partide au trezit, pe bună dreptate, neîncrederea electoratului. De asemenea, mecanismul algoritmului a fost compromis de guvernarea CDR-PD-UDMR. Prin urmare, o viitoare alianţă funcţională şi fructuoasă va avea nevoie de lideri credibili şi de o conducere unitară, lucru greu de făcut din pricina intereselor liderilor locali şi ale potenţialilor candidaţi de pe listele parlamentare. La fel de clar e şi faptul că cele două partide ar trebui să aibă un candidat comun la preşedinţia ţării.
     Dacă obstacolele de mai sus şi încă multe altele, mai puţin vizibile, ar putea fi depăşite, o alianţă PNL-PD în perspectiva alegerilor din 2004 ar putea restructura întreaga politică românească întrucât ea ar candida cu şanse reale la preluarea guvernării. Luând în calcul şi eventualitatea unui eşec în alegeri, un câştig tot ar fi şi încă unul deloc neglijabil. E vorba, desigur, despre crearea unei opoziţii reale şi puternice la partidul de guvernământ, în absenţa căreia democraţia nu este decât o formă fără fond, ineficientă şi perversă ca paravan pentru corupţie şi abuzuri de tot felul.