Cea nebiruită şi Dumnezeiască putere a cinstitei şi de viaţă purtătoarei Crucii Domnului, nu mă lasă pe mine, păcătosul, ci cu puterea ta mă acoperă de toată ispita cea trupească şi sufletească. Amin!

     Vremea va evolua între aceleaşi caracteristici, iar canicula nu ne va părăsi deloc.
     Azi vremea va fi caldă şi frumoasă, cu cer senin, ter­mo­me­tre­le înregistrând 32 de grade C. Spre seară se va răcori uşor, până la 18 grade C, iar cerul va fi în continuare senin.
     Cerul senin ne va însoţi şi mâine când vom avea aceeaşi temperatură în termometre. Seara temperatura va coborî doar până la 21 de grade C.

S-a stins Luceafărul de dimineaţă
      Ogorul sufletesc al Vechiului Testament era de mult înţelenit. Rădăcinile răului au pătruns adânc în sol. Era nevoie de mare cutezanţă pentru oricine s-ar fi încumetat să scoată răul din rădăcină, să niveleze pământul şi apoi să semene sămânţă sănătoasă în pământ sănătos. Era nevoie de schimbarea infrastructurii sufletului, lucru extrem de anevoios. La acest capitol au lucrat destui pe parcursul timpului, s-au realizat succese notabile, dar până la urmă lucrurile reintrau în vechea şi trista lor normalitate, fapt ce-i sugerează proorocului Isaia următoarea observaţie: "Cu urechile auziţi dar nu înţelegeţi, şi cu ochii vă uitaţi, dar nu vedeţi. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă şi Eu să-i tămăduiesc pe ei". (Mt. 13,14-15)
     Este ştiut totuşi că secerişul era mult, secerătorii puţini, vremea întârziată, fiind deja a patra strajă din noapte când la orizontul istoriei apare Luceafărul de dimineaţă al cărui loc pe boltă este la câteva stadii de Soare. Da, despre Luceafărul Ioan este vorba. Înaintemergătorul, cel mai destoinic drumar din istoria lumii, pentru că drumul pe care-l pregătea avea să fie străbătut nu de maşini, căruţe, tancuri, ci de însuşi Fiul lui Dumnezeu, Răsăritul cel de sus. Drumul lui Ioan era pavat cu ramuri de finic şi cu haine de sărbătoare scoase din sertarul sufletelor curate şi aşternute înaintea asinei pe care şedea Împăratul lui Israel.
     Ca să reuşească în munca sa grea, Ioan s-a folosit de două unelte extrem de rigide, lopata şi securea, dar, pentru că vremurile erau aspre, şi uneltele trebuiau să fie pe măsură.
     Din cutele stătute ale sufletului omenesc peste care s-a aşternut mucegaiul miilor de ani de întuneric, Ioan a evacuat murdăria bolnăvicioasă, a deschis ferestrele dând acces unui aer curat şi pregătind omul nou pentru târnosirea ce va fi oficiată chiar de către Arhiereul cel mare, HRISTOS, care l-a şi mandatat pe Ioan să plece puţin mai devreme şi să pregătească toate după rânduială. Ioan nu stă pe gânduri, declanşează alarma să răsune în toată valea Iordanului glasul celui ce strigă în pustie: "Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Orice vale se va umple, şi orice munte şi orice deal se va pleca, căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase se vor nivela" (Lc 3, 4-5).
     Din vorba aspră a lui nu emana nimic echivoc ci, mai mult, înainte ca ascultătorii să se dezmeticească, le mai dă o lovitură: "Iată securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roade bune se taie şi se aruncă în foc" (Lc 3, 9).
     Este ştiut că la Ioan nu mergeau numai "masele largi populare" ci şi vameşii, soldaţii şi chiar Irod, care îl întrebau ce să facă, iar el le răspundea diferenţiat, după nivelul de înţelegere şi după poziţia socială a fiecăruia.
     Ne reţine atenţia disputa avută cu Irod pe care-l mustră pentru Irodiada, femeia fratelui său Filip, pe care o luase de nevastă şi pentru toate relele pe care le-a mai făcut. Aşa că Irod găseşte un bun prilej cu ocazia serbării zilei sale de naştere, când taie capul lui Ioan din temniţă şi îl dă Salomeei, fata Irodiadei, căreia îi făgăduise pentru dansul ei dezmăţat până la jumătate din împărăţie. În schimbul capului, Irod rămâne cu împărăţia pe care până la urmă o va pierde împreună cu viaţa, iar Ioan îşi pierde capul, dar câştigă locul de-a dreapta lui Hristos în împărăţia cerurilor.
     Prin activitatea sa intensă, Ioan a ilustrat chipul misionarului convins de crezul său şi a întărit spusa Mântuitorului: "Ioan este cel mai mare bărbat născut din femeie" (Mt 11, 11)
     Aplecându-ne auzul spre glasul celui ce strigă în pustie, drepte făcând cărările lui spre sufletele noastre şi gustând din sfintele ape ale Iordanului, să ne sfinţim şi să ne mântuim.