Curier județean
Rugăciunea de azi
    Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Mân­gâ­ietorul celor întristați, Care ai fost vestit de proorocul Isaia, că vei veni să tămăduiești pe cei cu inima zdrobită, fii mie mângâietor și as­cul­tă-mi glasul ce-l înalț cu credință către Tine, rugându-Te să-i ierți, Preabunule Împărate, greșelile, ori­câte va fi săvârșit în această viață, soțul meu (soția mea): ori cu lucrul, ori cu cuvântul, ori cu gândul, cu știință sau fără de știință. Așa, Doamne, primește sufletul robului Tău (roabei Tale) în locașul șfinților Tăi, întru Împărăția Ta cea veșnică, spre care se nevoiește sufletul meu la Tine, pentru ca acolo sufletele noastre întâlnindu-se și împreună aflându-se, să laude și să prea­mă­reas­că întru tot Sfânt numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Calendar religios
Ortodox: Sf. Mc. Mamant; Sf. Ioan Postitorul
Catolic: Sf. Ingrid
Greco-catolic: Sf. Mc. Mamant, Pc. Pr. Ioan Ajunătorul, patr. Const.
Meteo
     ASTĂZI: Vremea în răcire u­șoa­ră, cu nori risipiți, temperaturile maxime situându-se în jurul valorii de 21 grade C. Pe timpul nopții posibil ploaie.
     MÂINE: Cer acoperit iar vre­mea va continua să se răcească, temperaturile maxime atingând va­lori de doar 15 grade C.

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri

În prezența prefectului Mugurel Sârbu ieri au început
Lucrările de modernizare a stației CFR Alba Iulia
Investiția, în valoare de 28 miliarde de lei, are ca termen de realizare data de 1 Decembrie, Ziua Națională a României
      Prefectul Liviu Mugurel Sârbu, însoțit de vicepreședintele CJ Alba Ioan Florea, s-a deplasat ieri dimineață în incinta Stației CFR Alba Iulia, moment ce a coincis practic cu demararea lucrărilor de modernizare în per­spe­cti­va omagierii a 85 de ani de la Marea Unire din 1918. După cum se cunoaște, Guvernul României și Ministerul Transporturilor au demarat un amplu proiect de reamenajare la standarde europene a mai multor gări din România, cea din Alba Iulia fiind plasată pe poziția a patra în topul priorităților poate și datorită faptului că în acest an sărbătoarea națională are o semnificație aparte. D-na Doina Harda, directoarea SC Proiect SA Alba, care a fost de asemenea la fața locului, a dezvăluit unele detalii în legătură cu lucrările ce vor fi executate, a căror valoare se ridică la circa 28 miliarde de lei, bani proveniți din fonduri guvernamentale. În principiu, se vor executa amenajări exterioare, constând în eliminarea igrasiei, înlocuirea vechilor tâmplării cu altele moderne, refacerea șarpantei și a acoperișului, montarea de geamuri termopane, fiind cuprinse în plan și operațiuni de reamenajare a peroanelor și a tunelului pietonal. Toate aceste lucrări, ce vor fi executate de societatea de construcții Concefa Sibiu SA, trebuie finalizate până în preajma zilei de 1 Decembrie a.c, reprezentantul acesteia a­su­mân­du-și termenul în fața prefectului de Alba.
     Lucrările care se vor executa în acest an reprezintă doar o primă etapă în atingerea statutului de eurostație a Gării CFR Alba Iulia, de anul viitor fiind preconizate alte mari investiții care în final vor ajunge la circa 4 milioane de dolari. (R.J.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.