Birocrație în instituțiile de protecție a copilului
Cazul micuțului cerșetor Santiago Cătălin
Recent, aduceam în atenția opiniei publice diferențele foarte mari ce se înregistrează la capitolul "cheltuieli/copil" în instituțiile de protecție subordonate față de DGPDC Alba. Adică între 1,1 milioane de lei/copil, lunar (Centrul de zi Sebeș- Petrești) și 29,2 milioane de lei/copil, lunar (Centrul de primire în regim de urgență a copilului- Alba Iulia). Bineînțeles, după apariția articolului cu pricina, Direcția pentru protecția drepturilor copilului Alba a justificat aceste cheltuieli, în cadrul unui drept la replică publicat tot în paginile cotidianului nostru. Prin articolul de față nu dorim să comentăm în nici un fel justificările DGPDC, considerându-le obiective. Dorim însă să vă aducem la cunoștință rezultatul investigațiilor noastre ulterioare, pentru că noi nu ne-am oprit aici, ci am căutat să aflăm în mod direct care sunt parametrii calitativi ai serviciilor de la Centrul de primire în regim de urgență, care să justifice cheltuieli de aproape 30 de ori mai mari decât alte instituții de ocrotire a copilului.
Pornind de la această premiză, am procedat astfel: am prezentat un copil evident abuzat la Centrul de primire în regim de urgență, solicitând luarea unei măsuri. Constatările pe care le-am făcut cu acest prilej au dus la concluzia că, prins la mijlocul "confruntării" dintre opinia publică și birocrație, un copil abuzat are toate șansele să rămână în continuare abuzat! Dar iată cum s-au petrecut faptele: de vreo doi ani de zile, vara, oricine s-a oprit la binecunoscuta Terasă "Lazăr", din Alba Iulia, a putut observa un copil de vreo 5-6 ani practicând cerșetoria sub ochii îngăduitori ai adulților. (Iar unii dintre acești adulți erau juriști, avocați, polițiști sau chiar... asistenți sociali angajați ai DGPDC Alba.) Este logic că atunci când un minor ajunge să apeleze la mila publică înseamnă că ceva se întâmplă în familia din care provine. Și este evident faptul că acel copil este abuzat: ori fiindcă este exploatat de părinți fiind trimis de către aceștia, cu bună știință, să cerșească, ori pur și simplu pentru că este neglijat. Dar lucrul acesta nu le-a trecut nici o clipă prin minte celor ce l-au văzut pe copilul respectiv, și cu atât mai puțin faptul că ei, reprezentanții opiniei publice, ar fi putut interveni, dovedind spirit civic. Nu ar fi trebuit decât să-l ia pe copil de mânuță și să-l ducă la Centrul de primire în regim de urgență, care este situat la... 100 de metri de Terasa "Lazăr", în cadrul Centrului de servicii comunitare pentru protecția copilului "Arnsberg". Sau, eventual, să apeleze la îndelung mediatizatul "Telefon al copilului", o structură din cadrul DGPDC care are ca obiect de activitate tocmai preluarea sesizărilor din partea cetățenilor. (Deși, fiind vorba despre un copil cerșetor, până la preluarea sesizării, luarea unei decizii și sosirea unei echipe de specialiști, acesta s-ar fi făcut nevăzut.)
Așadar, după cum spuneam, am dus personal copilul la Centrul de primire. Acolo am fost întâmpinat de o referentă, Istina Ciobotă, care mi-a spus că are ordine clare din partea Direcției să nu primească minori fără identitate. Dar cum să stabilești identitatea unui copil fără nici un act la el, învățat să cerșească, deci obișnuit să se ferească de "capcanele legii"? El avea o "lecție" învățată pe dinafară, așa că mi-a dat o adresă falsă și vreo trei nume diferite (Căldărar, Ciurar, Stoica etc.), doar prenumele fiind mereu același: Santiago-Cătălin. În astfel de condiții, referenta a găsit o "soluție": dacă minorul este adus de cineva de la Poliție îl primește în instituție. Bineînțeles, nu s-a ostenit dânsa să sune la Poliție, așa că m-am deplasat eu până la Poliția municipiului Alba Iulia. (Asta se întâmpla vinerea, în jurul orei 16,30.) Ofițerul de serviciu la municipiu a dat un telefon scurt și m-a informat amabil: subcomisarul Tiberiu Todoran, care se ocupă de minori, este plecat din localitate la o anchetă. "Și nu poate să vină altcineva doi pași până la Centrul de primire...?", întreb eu naiv. "Nu se poate, îmi răspunde ofițerul de serviciu. Știți, și noi suntem împărțiți pe domenii clar delimitate, ca și dvs., ziariștii." Ce să fac? Mă întorc la Centrul de primire, de unde iau legătura telefonic cu șefa instituției, d-na Iuliana Leah, iar aceasta își dă acceptul pentru primirea copilului, până la stabilirea identității lui și luarea unei măsuri.
Nu durează decât vreo 10-15 minute și la fața locului se prezintă șeful serviciilor comunitare, dr. Dan Sicoe, superiorul direct al d-nei Leah, și subcomisarul Todoran. (Ambii anunțați telefonic de subalternii lor). În scurt timp se ia o decizie: copilul tot nu spune clar cum îl cheamă, dar afirmă că maică-sa îl așteaptă undeva, lângă o statuie din Alba Iulia, așa că o echipă formată din doi polițiști și un asistent social de la Centrul "Arnsberg", însoțiți de copil, se deplasează (cu mașina poliției) spre locul de întâlnire cu... mama. (Am aflat ulterior că aceasta a fost găsită, identificată și sancționată pentru abuz asupra propriului copil, urmând ca la următoarea abatere de acest gen să se propună la nivelul DGPDC decăderea ei din drepturile părintești!) Dar "aventura" mea de la Centrul de primire (acea instituție de ocrotire unde se înregistrează cheltuieli lunare de 29,2 milioane de lei/copil), nu s-a sfârșit aici. Fiind persoana care a adus copilul, a trebuit să dau o declarație cu privire la circumstanțele în care l-am găsit. Abia după ce am scris declarația respectivă, referenta Istina Ciobotă și-a amintit că... avea niște formulare tip pentru astfel de cazuri, formulare pe care nu trebuia decât să dau o semnătură. Așa că am rupt declarația inițială și m-am semnat frumos pe formularul-tip.
Fiind curios cum se numea de fapt copilul și ce măsură a luat Poliția în acest caz, am încercat să-l contactez pe subcomisarul Todoran de mai multe ori, telefonic. Însă de cele mai multe ori dânsul era pe teren, iar numărul telefonului său mobil nu mi-a fost comunicat (normal acest lucru), decât dacă mă prezentam la birou și făceam dovada că sunt ziaristul care zic că sunt. După vreo două săptămâni mi-am făcut timp și m-am înființat la Poliția județului, unde am avut norocul să-l găsesc pe dl. Todoran la birou. Acesta m-a trimis însă la superiorul său direct (dl. German) sau la șeful Poliției (dl. Aron) sau la purtătorul de cuvânt al instituției, ca să primesc aprobarea pentru a sta de vorbă cu dânsul despre cazul micuțului cerșetor. Dar domnul Aron se afla într-o ședință importantă, iar domnul German m-a trimis (după oarecare așteptare) la purtătorul de cuvânt (domnul Pavelescu). Domnul Pavelescu și-a dat acceptul verbal, dar atât n-a fost suficient pentru domnul Todoran, care avea neapărată nevoie de aprobarea domnului Aron. Mă opresc aici, ca să nu vă mai plictisesc, informându-vă că nu am aflat decât un singur lucru: mama copilului a fost sancționată. Cum o chema, de unde era, cum îl chema pe copil...? Secret de serviciu! (Mă rog, acolo sunt niște reguli stricte în ceea ce privește comunicarea cu presa, așa că am înțeles atitudinea subcomisarului Todoran.) Dar fiți convinși că mediatizarea cazului, cu precizarea expresă despre intervenția Poliției, poate că ar fi determinat și pe alți cetățeni cititori ai ziarului "Unirea" să procedeze ca mine: să intervină personal sau să sesizeze Poliția, DGPDC etc., despre orice caz de copil abuzat pe care-l află. Având însă în vedere sistemul (și mentalitatea) de tip birocratic de care s-ar lovi orice reprezentant al opiniei publice, am senzația că spiritul civic și participativ al cetățeanului este descurajat sistematic, pentru a nu "tulbura" comoditatea onor-funcționarilor. Indiferent de instituția de care aceștia aparțin. Apropo, sunt curios dacă în acest caz DGPDC Alba a efectuat ancheta socială la familia micuțului "Santiago-Cătălin", pentru a afla care sunt cauzele cerșetoriei. Eventual dacă au fost luate măsuri... Căci acțiuni de anvergură pentru eradicarea fenomenului nu s-au desfășurat (sau au fost ineficiente, din moment ce străzile sunt încă pline de copii care întind mâna la mila publică). Concluzia la cele relatate mai sus ar fi următoarea: nu cereți conștiință civică cetățeanului atâta timp cât sistemul, plătit de același cetățean în calitatea sa de contribuabil, se întoarce împotriva lui, descurajându-l!
Ioan HĂNȚULESCU
Pentru că a fost văzut împărțind bani nevoiașilor
Un american a fost tâlhărit, la Vințu de Jos, de un lanț de... tinichea
O tâlhărie mai puțin obișnuită s-a consumat în noaptea de 9 spre 10 octombrie a.c., în stația CFR Vințu de Jos, în sala de așteptare de clasa a II-a. Un bărbat a intrat în atenția a doi răufăcători după ce a fost observat că dă bani unor nevoiași. Generozitatea lui Henry Vernon Obelconner, de 61 de ani, cetățean american, cu reședința în Sibiu, a fost răsplătită de cei doi cu o amenințare cu cuțitul. Prin violență, tâlharii i-au sustras americanului un lănțișor de "aur" pe care acesta îl purta la gât, după care au spălat putina. Cei doi nu știau de fapt că marea captură nu este altceva decât un lanț de...tinichea, și nu de aur, care valorează la prețul pieței "impresionanta" sumă de 20.000 de lei. Polițiștii au demarat imediat cercetările și la scurt timp l-au identificat pe unul din autorii tâlhăriei, în persoana lui Vasile Muntean, de 25 de ani, din Vințu de Jos. El a fost prezentat parchetului care a emis pe numele său un mandat de arestare de 30 de zile, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Al doilea participant la eveniment este căutat în continuare de polițiști. Pe lângă spaima cu care s-a ales, americanul va avea cu siguranță și amintiri pe care nu le va uita prea curând.
Florin ROMAN