ISJ Alba nu admite... competență managerială la Petrești
Comisia de Educație a PNL Alba aduce la cunoștința opiniei publice, dacă mai era cazul, încă un abuz comis de conducerea ISJ Alba, chiar cu îngăduința noului prefect, Mugurel Sârbu.
Prin alegerea în funcția de viceprimar, la Sebeș, a domnului Șerbănescu Nicolae, fost director la Școala cu cls. I-VIII din Petrești, postul de director al școlii a rămas vacant. Prin urmare, în funcția de director a fost numit, cu delegație, dl. profesor Teodor Roth, care nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege, privind gradele didactice necesare, dar, cu toate acestea, îndeplinea o singură condiție, necesară și suficientă în viziunea ISJ Alba - aceea de membru PSD. De remarcat este faptul că, pentru ocuparea acestui post, și-au exprimat opțiunea trei cadre didactice care îndeplineau condițiile legale, dar nu au fost acceptate, unul fiind profesorul Vasile Bâtiu, care nu a fost acceptat pentru simplul motiv că este membru PNL.
Încă o dată se dovedește că ISJ Alba nu acceptă în conducerea unităților de învățământ cadre didactice cu competență managerială, membre ale altor partide politice, deși, în cele mai multe cazuri, acestea sunt conduse de directori pensionabili și "expirați".
(Comisia de Educație
a PNL Alba)
Primarul din Horea naș onorific la... Feneș
Primarul comunei Horea, cunoscut nu numai pe cele două văi ale Arieșului ci și pe Valea Ampoiului în jos, spre Alba Iulia (și mai nou, după înscrierea în PD, posibil și pe Valea Prahovei în jos, până în... Senatul României) a ajuns zilele trecute naș onorific al unei fetițe din Feneș. Deplasându-se cu mașina pe DN74, în zona Feneș, primarul Corneliu Olar a fost oprit din trafic de părinții și neamurile care participau la botezul Mariei Mădălina Dârlea (născută în 24 august 2003) și a fost rugat să-i fie naș onorific fetiței. Corneliu Olar (care are deja la activ peste 30 de fini de cununie și un număr impresionant de fini de botez) a acceptat, participând la ritualul religios alături de părinții fetiței - Aurel și Mariana Dârlea și nașii prestabiliți - Ioan și Eugenia Lupșa, alături de Vasile și Odetta Olălău. Evident, chiar dacă nașul Olar a fost unul onorific, contribuția sa... materială la viitorul fetiței n-a fost deloc "onorifică", ci cât se poate de substanțială...
(N.T.)
Accident rutier la Bistra
Sâmbătă dimineața, pe DN 75 în comuna Bistra, satul Gârde a avut loc un accident de circulație soldat cu rănirea gravă a unui tânăr. O dubiță TV aparținând lui Nicolae Balea, condusă de Alin Darius Balea, de 18 ani, fără ocupație, dar și fără permis, s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului. În urma acestui incident, pasagerul din partea dreaptă față, Marius Ioan Gâta, de 17 ani, din Bistra, elev la Câmpeni a fost grav accidentat. El a fost transportat la spitalul din Câmpeni, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio encefalic acut deschis cu lipsă de substanță osoasă, suspect de fractură de bazin și femur, multipe traumatisme, etc. De la Câmeni, tânărul a fost dus mai departe la spitalul de neurochirurgie din Cluj Napoca.
(F.R.)