Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­zeul nostru, primeşte smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele şi ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică, stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala şi, cu milostivirea Ta, ridică-mă din patul durerii, întru slava numelui Tău; că Tu eşti doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Hristoase Dum­nezeule, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

     Astăzi: Cer parţial noros. Tem­pe­ratura maximă -11°C, vânt slab.
    Mâine: Nori risipiţi. Tem­pe­ra­tura maximă - 10° C, iar minima va atinge 0°grade C.

"Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze" (Mt. 16,24)
      Acestea sunt cuvintele magice ale Evan­gheliei pe care Semănătorul Hristos le-a aruncat peste ogorul necuprins al sufletelor. Seminţele sau cuvintele fiind toate de cea mai bună calitate se aştepta seceriş pe măsură, mai trebuind doar ca ele să cadă în pământul cel bun pentru a rodi însutit. În ogorul sufletesc al cuvioasei Pa­ras­chiva, sămânţa a găsit un pământ fertil adus chiar din raiul lui Adam de dinainte de păcat pentru că nu erau în el nici spini, nici pălămidă, nici alţi dăunători care să incomodeze sau să sufoce creşterea şi rodirea. Atât pământul cât şi sămânţa se căutau reciproc: erau ca două jumătăţi ale aceleiaşi inimi despicate şi înstrăinate deolaltă, care nu-şi află odihna până nu se găsesc şi apoi se unesc într-o armonie de acum încolo, "neîmpărţită şi nedespărţită". Ei bine, cele două valori deosebite s-au găsit şi au trăit împreună într-o simbioză neştirbită de nici o ispită, ca doi fraţi gemeni sau ca doi fraţi de cruce care se unesc prin amestecarea sângelui, aşa sfânta Paraschiva şi Cuvântul Evangheliei au realizat un întreg unitar îndeaproape încălzit şi călăuzit de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, cel ce privea cu admiraţie frumoasa prietenie ce s-a legat într-o sfântă şi nepătată fiinţă omenească şi Cuvântul lui Dumnezeu, care prinde viaţa şi inimile curate. Şarpele nu i-a înţepat călcâiul dar ea a zdrobit capul şarpelui, otrava ispitelor nu i-au inundat fiinţa care a rămas neumbrită ca aureola ce străjuieşte de jur împrejur capetele sfinţilor.
    Cuvioasa Paraschiva a venit pe lume curată, bună şi frumoasă ca şi zeiţa ce s-a născut din spumele mării, spume în care a lepădat şi bruma de păcat (strămoşesc) pe care l-a spălat prin "apă şi prin duh". Astfel starea de sfinţenie nu a părăsit-o niciodată şi mereu a sporit-o prin trăirea reală, faptică a învăţăturilor deprinse din mersul la biserică şi din lectura cărţilor sfinte.
    Dintre toate faptele creştineşti: post, ru­gă­ciune, ascultare, etc. se detaşează în mod vădit facerea de bine sau milostenia pe care o arăta mai ales faţă de copiii nevoiaşi din satul copilăriei, în care investea tot ce avea: hrană, îmbrăcăminte şi bunele deprinderi sau exemplul frumos al vieţii personale. Pentru această totală lepădare de sine a fost în mod repetat aspru pedepsită de către tatăl său, un om egoist, aspru şi rece care nu vedea cu ochi buni înstrăinarea agoniselilor materiale în contul unor fiinţe inferioare pe care le desconsidera. Prigoana de zi cu zi pe care o încasa fără să cârtească a constituit un motiv în plus la hotărârea de a părăsi domiciliul părintesc pe care într-o bună zi îl lasă în urmă plecând la Constantinopol şi apoi în Ţara Sfântă. Ajunsă aici străbate traseele pe unde şi-a purtat paşii Mântuitorului lumii, a cărui învăţătură şi-a însuşit-o şi a trăit-o până la retragerea din viaţa luptătoare în cea tri­um­fă­toare, după care a tânjit în toţi cei douăzeci şi cinci de ani de alergare cărora le-a pus punct final în 14 octombrie 1050.
    An de an la 14 octombrie, Iaşul, capitala Moldovei, devine Ierusalimul pământului ro­mâ­nesc unde zeci de mii de creştini din cele mai diverse credinţe, din cele trei principate de altădată se unesc în rugăciune cerând prin sfânta Paraschiva ajutor şi tărie de la Dumnezeu ca să poată răzbi prin zbuciumul vremurilor pe care le au de înfruntat.
    Am ocolit pe cât am putut aspectul mai rece, statistic şi istoric, încercând să cuprind în pagină mai mult mirosul mirului de bună mireasmă ce răzbate cu tărie ca un parfum de bună calitate din personalitatea de excepţie a Sfintei Pa­ras­chiva şi închei cu cuvintele pe care femeia din popor i le-a adresat oarecând Mântuitorului: "Fericit este pântecele care te-a purtat şi sânii la care ai supt".