Scriu aceste rânduri cu o nemăsurată lehamite. Sărăntocii de noi credeam că luxemburghezii (burghezii de lux) vor lua un punct la Oslo împotriva vikingilor şi ne vom trezi, la spartul târgului, pe locul doi în grupă, ce ne-ar fi dat dreptul de a merge la baraj. Şi dacă s-ar fi petrecut lucrurile aşa tot o fasoleam pentru că la baraj dădeam piept cu ibericii. Aşadar, mâhnirea noastră s-a dublat acum şi prin ratarea celei de-a doua mari întreceri, după mondiale, europenele din Portugalia. Şi cum se întâmplă adesea la noi pe Dâmboviţa, a devenit chiar o trăsătură de caracter, groparii fotbalului românesc, "Naşu" şi Corleone, la care se adaugă şi alţi băgători de seamă politici dau vina pe Europa care ne urăşte. Care va să zică noi o iubim, am votat şi o constituţie pro Europa şi ea ne întoarce spatele. Pur şi simplu am fost persecutaţi de organele UEFA, FIFA, de arbitri şi cine ştie de ce alţi căpcăuni care ne-au furat pe faţă. Oare năstăsioţii nu ne-au aruncat nisip în ochi, spunându-ne ce bun e gazonul de Focşani de pe stadionul naţional la meciul tur cu danezii? Nu se cheamă tot furt când beuranul susţine că singura lui greaşeală este că n-a menţionat "copyright-ul". Să te cruceşti nu alta, hoţul îşi cere scuze nu pentru furt, ci pentru că n-a anunţat c-a furat. Aidoma acestui plagiator procedează şi arhanghelii fotbalului românesc, care văd peste tot "persecuţii", "alianţe nefaste", adevărate "cruciade".
    Aşadar, Danemarca fotbalului românesc e mult mai putredă decât pare. E firesc să se întâmple aşa din moment ce nereuşita calificării o explicăm prin nu ştiu ce jocuri duble ale lui Mircea Sandu. Omul acesta cât şi camarila sa nu sunt capabili de mai mult. La aşa manageri, aşa fotbal, lucru valabil şi în celelalte paliere ale vieţii sociale. Avem orbul găinii şi nu vedem că am pierdut calificarea pe mâna noastră. Mai bine am juca fotbal şi nu ne-am transforma cu toţii în arbitri şi avocaţi ai unei cauze pierdute. Oare să ne fi pierdut orice raţiune şi să nu ne dăm seama că arma nordicilor e perseverenţa? Nu s-a găsit nimeni să le explice fotbaliştilor noştri că persuasiunea, ambiţia şi perseverenţa sunt un stil verificat de atâtea ori în istorie şi că cei care l-au cultivat, cazul danezilor şi norvegienilor, au triumfat de fiecare dată când adversarii lor au început să se culce pe lauri? Hai să fim serioşi măcar în al treisprezecelea ceas. Victoria cu Danemarca ne-a scăpat din cauza fricii subite care l-a cuprins pe Iordănescu. În loc să-şi încurajeze echipa, să lupte până în ultima clipă, să pună în pericol poarta daneză, el a recurs la o şmecherie păguboasă: a mers pe ideea ciupirii câtorva secunde. S-a produs atunci un subtil dezechilibru, o eliberare instantanee de frică a danezilor, care s-au repezit în careul nostru şi a urmat ceea ce am văzut cu toţii.
    Eşecul de la europene nici nu mi se pare chiar aşa de mare. În fond urmează calificările pentru mondialele din Germania şi atunci vom avea prilejul să dovedim că suntem cu adevărat buni sau am trăit în faţa televizoarelor o iluzie colectivă. Obişnuiţi cu pomeni, cu "eşalonări", "facilităţi", "compensări" intrăm în derută imediat ce dispare de lângă noi tătucul-guvern, preşedinte sau organism internaţional. Să nu credem că bacşişurile merg peste tot aiurea ca la noi în Balcani. Dl Meier ne-a dat o astfel de lecţie nemiloasă. El ar fi fost "cumpărat" dacă ne-ar fi anulat vreun gol din cele patru ca şi făcute, ratate cu o dezinvoltură de maidan de Bratu şi Mutu, dar n-a făcut-o. Mă miră faptul cum dl Năstase s-a grăbit să declare imediat că "România are nevoie de aliaţi puternici ca să fie tratată corect". Inteligentă propoziţie, dar mai incorect decât ne tratăm noi pe noi înşine nici că se poate. Cuvintele hazardate ale lui Năstase dove­desc că nici acum nu s-a înţeles nimic din lecţia Danemarcei, nici el nici clica din FRF. La liman se iese doar prin forţe proprii, nu prin pile.