Ultima oră
Știri
Constituția a trecut, urmează legea electorală
      Chiar dacă pe marginea refe­rendumului asupra Constituției va mai curge încă multă cerneală, par­la­mentarii trebuie să se apuce din nou de treabă. După intrarea în vi­goare a noii Constituții o serie de legi vor trebui modificate în sensul acordării lor cu noile prevederi con­stituționale. Printre cele mai urgente se numără legile electorale. Secre­tarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților - Tudor Mohora a a­nunțat că, până la 30 noiembrie, comisia parlamentară specială for­mată în acest scop va formula pro­punerile de modificare. În comisie sunt reprezentate toate partidele par­lamentare. Deja comisiile juridică și de administrație publică ale Ca­me­rei Deputaților au trimis comisiei e­lectorale mai multe inițiative le­gis­lative pentru modificarea sau com­pletarea legii privind alegerile locale și a legii pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului. Cu prilejul modificării legilor electorale una din­tre schimbările esențiale ar putea fi cea de renunțare la procentul de prezență la vot. Pentru că re­fe­ren­dumul a arătat că la români indife­rența sau comoditatea este mare, iar cu procentul de participare de 50% pentru validare și cheltuielile sunt pe măsură. În plus, în state cu o de­mocrație mai avansată, un astfel de procent de participare nu există, iar alegerile sau referendumul sunt vali­date indiferent de câți cetățeni aleg să-și exercite acest drept demo­cratic.
Anca DINICĂ

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
O victorie importantă a diplomației românești
România a fost aleasă membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU
      Ieri, prin votul Adunării Generale a ONU, România, alături de alte patru state (Algeria, Benin, Brazilia, Fili­pine) a fost aleasă ca membru nepermanent al Con­siliului de Securitate. Chiar dacă ONU traversează în ultima perioadă de timp o anumită stare de criză (unii analiști folosind chiar termenul de paralizie), aceasta are în prezent 191 de membri, și continuă să fie cea mai puternică organizație mondială, singura în care toate națiunile, indiferent de puterea economică și militară, își pot expune și prezenta punctele de vedere, respectiv - își pot apăra și promova interesele.
     După criza războiului din Irak și ocolirea în oarecare măsură a organizației prin acțiunea unilaterală a Ame­ricii, în actuala sesiune a fost pusă din nou pe tapet în cadrul Consiliului necesitatea extinderii numărului de membri (față de 15, câți sunt în prezent), precum și chestiunea dreptului de veto de care se bucură cei cinci membri permanenți (SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia, China), spre deosebire de membrii nepermanenți (în număr de 10) aleși prin rotație, pe criteriul geografic, pentru o perioadă de doi ani.
     De menționat că România a mai fost încă în trei rânduri membru nepermanent, și anume în 1962, 1976-1977, 1990-1991 (în august 1990 a deținut chiar președinția acestui for). Potrivit declarației ambasa­dorului României la ONU, d-l Mihnea Motoc, "este o importantă victorie a diplomației românești, aceasta fiind gata să se implice cu toate resursele sale de inventivitate și inteligență în rezolvarea unei problematici care ridică atâtea sfidări în fața Consiliului și a ONU, în general".
Tinu MATEȘ

PNL și PD resping acuzele de duplicitate aduse de PSD
      Răspunzând acuzațiilor aduse printr-un comunicat remis presei de PSD Alba, referitoare la neimplicarea PD și PNL în organizarea referendumului pentru Con­stituție, dar mai ales criticilor privind unele neregularități în cadrul acestui proces, liderii la nivel județean ai celor două partide au comunicat date concrete prin care își susțin poziția. Astfel Tibi Bărbulețiu (PNL) a arătat că, de exemplu la secția nr. 17 din Alba Iulia s-au în­registrat 15 cazuri în care cetățenii au venit cu actele de identitate ale soțului/soției și au putut vota pe două buletine; la secția 37 urna mobilă a fost dusă, neso­licitată, în stația PETROM de unde s-au colectat 49 de voturi. La rândul lor reprezentanții PD prin vocea vicepreședintelui Vasile Cornea au prezentat cazul co­munei Gârbova (cea care a și fost premiată pentru procentul bun de prezență) unde cifrele Direcției de Statistică și procesele verbale nu concordă. Astfel la Gârbova au fost înscriși pe listele de alegători 1536 de cetățeni din care, spune Statistica au votat 1385, ceea ce reprezintă un procent de 90,17%. Din aceștia au votat "DA" 1297. Calculând după procesele verbale aflăm că la vot din cei 1536 de cetățeni cu drept de vot s-au prezentat 985 adică un procent de 64,12%. Astfel liderii PD se întreabă cine a greșit? Cumva s-a greșit la totalizarea voturilor? Dacă răspunsul este afirmativ atunci ei solicită prefectului Mugurel Sârbu să ia măsuri împotriva celor care au greșit. Dar pentru că astfel de situații s-ar putea să nu fie singulare, PD cere atât prefectului, cât și organelor abilitate să facă o nouă reverificare a referendumului. Atât reprezentanții PNL cât și cei ai PD au declarat în cadrul conferințelor de presă susținute joia trecută că refuzul lor de a semna documentele finale ale BEC doar astfel se explică. "Noi susținem Constituția, am muncit pentru ea, am făcut campanie printre cetățeni, dar nu dorim să girăm astfel de practici neortodoxe."
Anca DINICĂ

Nemulțumirea cetățenilor, în date statistice:
57 la sută dintre români nu cred în funcționarea democrației în țara noastră
      În cadrul celei mai recente conferințe de presă a PNȚCD Alba, organizată în data de 21 octombrie 2003, (în contextul rezultatului înregistrat la refe­rendumul pentru modificarea Constituției), liderii acestei formațiuni au făcut referire la ultimul sondaj de opinie realizat de Institutul de studii Sociale (ISS), care în opinia țărăniștilor oferă explicația pentru atitudinea de neimplicare a populației. Iată câteva date din sondajul menționat mai sus: 57% dintre români nu sunt deloc mulțumiți de modul în care funcționează democrația în țara noastră (procent foarte apropiat de cel al ab­sen­teismului real de la referendum). Procentul respectiv are la bază profunda nemulțumire a cetățenilor față de mo­dul în care funcționează principalele sectoare cu impact social: cele mai multe nemulțumiri se manifestă față de sistemul sanitar -85,7% dintre respondenți, sistemul de protecție socială- 84,4%, justiție- 72,9%, economia de piață- 71,2%, sistemul de educație- 58,1% etc. În această situație, nu este de mirare că agenda zilnică a populației este dominată de problema locurilor de muncă- 23%, creșterea nivelului de trai- 12%, corupția- 9%, starea economiei- 9% și creșterea pensiilor- 8%. Deși nemulțumirea față de modul în care funcționează democrația este deosebit de ridicată, populația nu își pierde luciditatea, 44% dintre români dorind în conti­nuare ca scena politică să fie dominată de pluralism.
     PNȚCD consideră că "datele sondajului, corobo­rate cu învățămintele desprinse din organizarea referen­dumului, se constituie într-un serios avertisment adresat clasei politice care conduce acum România. La 14 ani de la Revoluție, afirmă țărăniștii, a sosit timpul pentru un nou mod de a face politică, iar PNȚCD a venit în întâmpinarea acestei dorințe a cetățenilor prin lansarea programului "Noua Politică", axat pe principiile descen­tralizării și subsidiarității". (I.H.)
Partida Romilor Alba și-a inaugurat sediul
      La finele săptămânii trecute a avut loc la Alba Iulia inaugurarea sediului Par­tidei Romilor - Filiala Alba, situat în zona industrială ( în clădirea fostului FLIPS). La festivitate au fost prezenți, alături de președintele Par­tidei Romilor, Petru Ilie, subprefectul Ioan Maier, Au­gustin Presecan jr. - consilierul prefectului Mugurel Sâr­bu, alți colaboratori și invitați, precum și președintele Uni­unii Democrate a Romilor Alba - Viorel Bumbu. După ce a avut loc sfințirea sediului, Petru Ilie a mul­țumit tuturor celor care l-au ajutat în obținerea acestui spațiu, un rol important în acest sens revenindu-i pre­fectului județului, Liviu Mugurel Sârbu, care și-a găsit mereu timp pentru a-i asculta și a-i sprijini pe re­prezentanții romilor în rezolvarea situațiilor dificile cu care se confruntă. La rândul său, subprefectul Ioan Ma­ier i-a îndemnat pe romi să folosească noul sediu, să aibă loc aici întâlniri, discuții constructive, iar când este nevoie pot apela cu încredere la sprijinul domniei sale. "Romii sunt o forță, au demonstrat acest lucru la ale­gerile din anul 2000, a spus Viorel Bumbu, și ei trebuie să fie uniți, chiar dacă unii doresc dezbinarea etnicilor romi". (A.D.T.)
În urma alegerilor
PSD Alba a desemnat președinții organizațiilor comunale
      Potrivit statutului PSD, în această perioadă au loc o serie de conferințe orășenești și comunale de alegeri. În luna octombrie a.c., la nivelul comunelor au fost aleși următorii președinți: Victor Cordea - Ponor, Gheorghe Pașca - Albac, Cristian Costea - Scărișoara, Nicolae Țoc - Vidra, Rovin Briciu - Poiana Vadului, Nicolae Ha­țe­gan - Berghin, Marin Petruse - Pianu, Tudor Păs­trav - Galda de Jos, Iustin Borfotă - Poșaga, Nicolae Varvara - Meteș, Emil Mărginean - Șona, Ioan Ciuca - Șpring și Virgil Narița - Roșia Montană. La Blaj, actualul primar Ioan Șolea a fost ales președinte, în timp ce vicepreședinți au fost desemnați Gheorghe Curteanu, Mircea Frențiu, Romanța Ghiță, Miron Isailă, Augustin Suciu, Iulia Tarko și Liliana Tomoioagă.(F.R.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.