Ieri, la Bruxelles, s-au dat publicităţii mult aşteptatele rapoarte de ţară pentru România şi Bulgaria, ţări a căror aderare la Uniunea Europeană este preconizată pentru anul 2007, dar şi raportul global pentru cele 10 state incluse în primul val de aderare. Deşi aflate în stadii diferite de derulare a procesului de aderare (primul val va adera efectiv la 1 mai 2004), nici unul dintre cele 12 state nu a scăpat de criticile Comisiei Europene. Toate înregistrează serioase întârzieri în majoritatea sectoarelor care au făcut obiectul negocierilor şi tuturor guvernelor li se cer "măsuri concrete şi imediate".
    În ce ne priveşte raportul, semnalează că, în ciuda efor­turilor (mai ales a celor de ultim moment, după bine­cunoscutul obicei românesc al îngrăşării porcului în Ajun), mai avem de lucru până la economia de piaţă func­ţională reală. Nu-i nimic, aşa şi trebuie, să nu ne culcăm pe o ureche. Acordarea statutului de economie de piaţă func­ţi­onală este, alături de îndeplinirea criteriului politic şi al aquis-ului (armonizarea legislaţiei), un element esenţial pentru integrare. Potrivit criteriilor de la Copenhaga (1993) o economie de piaţă funcţională este o economie capabilă să facă faţă concurenţei şi forţelor pieţei din interiorul Uniunii Europene. Or, România este încă destul de departe. Întâr­zierile noastre sunt evidente în mai toate domeniile, dar poate cel mai sugestiv este cel al vieţii din mediul rural. Astfel, conform datelor Eurobarometrului Rural, realizat de Gallup International cu sprijinul financiar al Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, decalajele între standardul de viaţă al ţăranului român şi cel al ţăranului "european" sunt foarte mari. De exemplu, peste 90% dintre locuinţele de la ţară nu sunt racordate la reţeaua de gaz şi canalizare, iar 90.052 gospodării nu sunt electrificate. În schimb în UE standardul de viaţă al cetăţenilor din mediul rural este acelaşi cu cel al orăşenilor, iar pensiile ţăranilor din UE sunt cuprinse între 1500-2000 de EURO în timp ce ţăranul român primeşte pe această cale circa 10 EURO. Iar raportul arată că, în ciuda unei solide creşteri economice, România nu a făcut decât progrese mici pentru atingerea venitului mediu din Uniunea Europeană.
    Raportul de ţară mai evidenţiază pentru România eşecul perpetuu al autorităţilor de a impune disciplina financiară (element semnalat şi pentru unele dintre cele 10 ţări din primul val), salarizarea discreţionară şi netransparentă a funcţionarilor publici, excesul de ordonanţe de urgenţă, tolerarea arieratelor, independenţa limitată a sistemului judecătoresc în condiţiile în care Ministerul Justiţiei şi-a păstrat prerogativa numirii directe a judecătorilor şi multe altele. Dar cea mai mare problemă a ţării noastre rămâne corupţia răspândită în toate sectoarele şi la toate nivelurile societăţii. Lupta anticorupţie se dovedeşte destul de in­eficientă, iar legislaţia privind conflictul de interese, mai ales în cazul politicienilor, este destul de subţire şi lasă multe portiţe de scăpare. De fapt, pentru că am pornit de la o comparare a Raportului de Ţară pentru România cu raportul global pentru cele zece state care aderă la 1 mai 2004, să spunem că şi în cazul acestora corupţia este principala sursă de preocupare a Comisiei Europene, alături de gestionarea finanţelor şi controlul la frontiere. De fapt, corupţia este o problemă chiar şi la Curtea Uniunii Europene "Cartonaşele roşii" pe care acestea le-au primit nu vor duce la amânarea datei aderării, dar le pot crea greutăţi în momentul ratificării în parlamentele naţionale ale celor 15. Profesor dur, Comisia Europeană este nemulţumită de toţi elevii. Să sperăm că totuşi va trece şi ea la fapte concrete, oferind şi României, după exemplul Poloniei, dacă nu 100 de miliarde de euro drept ajutor, măcar o a zecea parte, chiar dacă nu avem un Papă la Roma. Dumnezeu este însă bun şi ne va ajuta aşa cum a făcut mereu cu România!