Dacă unii români se amuză de circul zilnic pe care ni-l oferă guvernanţii, alţii sunt aduşi pe marginea disperării de aceiaşi politicieni. Decenţa şi caracterul par a fi dispărut odată cu revoluţia şi atunci e normal să asistăm la un spectacol jalnic, cu clovni şi paiaţe, cu sicofanţi şi ipochimeni, cu glume de trei parale. Îţi vine să-ţi iei câmpii cum unii iau şpagă, alţii plagiază sau îşi pierd prin conturile proprii banii daţi de organismele europene pentru dez­voltarea infrastructurii, iar primul ministru şi preşedintele ţării se fac că nu aud şi nu văd, ba mai spun că sunt ministeriabili de onoare, că ce-i dacă au greşit şi ei. Primarul unui sector din capitală toarnă asfalt pe ploaie şi pune gazon noaptea, ca să dea bine d-lui Năstase când a participat la deschiderea anului şcolar, d-l Athanasiu promite tinerilor între 20 şi 35 de ani că îşi vor putea lua permisele de şofat pe gratis, ceea ce s-a dovedit o mare cacealma. Şi-atunci, mon cher, cum să nu râzi de tot acest circ? Dar staţi că vine unul şi mai mare. O dată la patru ani suntem chemaţi la urne. Azi-mâine ni se va acorda atenţie şi mărinimie (evident false) ca să votăm pe cei mai buni dintre cei mai buni. Doamne, câtă ironie, cât cinism. Doleanţele noastre vor fi satisfăcute 100 la sută, dacă nu cumva vor fi înregistrate şi ceva depăşiri, că doar nu ne-am pierdut încă reflexele de acum 15-20 de ani, căci gura nu ne doare să promitem şi nici onoare nu avem ca să ne dăm demisiile atunci când nu ne putem ţine de cuvânt.
    Am devenit un popor care trăieşte din mila măriei sale guvernul, un popor de asistaţi social, dependenţi de drogul unor măsuri populiste. Ca şi premergătoarele guverne, nici cel de azi care se autointitulează social-democrat, adică cu grijă pentru cei mulţi şi obidiţi, nu pare interesat să curme răul din rădăcină, să vindece ţara de incurabila boală a sărăciei. Guvernul năstăsiot e aidoma unui medic care îţi mai dă câte un calmant ca să-ţi atenueze durerea, dar boala nu ţi-o vindecă. Ministeriabilii par preocupaţi de cum să se aşeze mai bine în fotolii, să nu piardă caşcavalul puterii. Cei trei miniştri n-ar fi demisionat nici la paştele cailor, dacă Iliescu nu se vedea în postura de a sta cu genunchii pe boabe de fasole în faţa lui Bush şi nu i-ar fi spus poezioara cu corupţia, birocraţia din administraţie, găurile negre din economie ca şi hamletiana întrebare: avem sau nu avem economie de piaţă funcţională?
    Şi pentru că vorbeam de circ, el şi-a consumat prima reprezentaţie, de-a dreptul nostimă, dacă nu penibilă. De pildă, pentru preşedinţie şi-au făcut deja apariţia câţiva o­fertanţi ciudaţi, ca să nu spunem într-o ureche. Am râs în 2000 pe înfundate când cu "vindecătorul" Mudava, cu exoticii Niţu Anghelina, Niculescu de la automobilişti, Mun­teanu de la pensionari, vestitul Nahorniac, dar nici acum nu stăm mai bine cu alde Victor Niţu, care, minte bolnavă, vrea să organizeze un campionat mondial de fotbal la Botoşani, Gheorghe Dinu, avocat din Constanţa, cu preşedintele PUNR, Mircea Chelaru, sau proaspătul lider al AP, Emil Constantinescu căruia i-a trecut subit scârba pentru politică. Se anunţă şi alţi candidaţi ai unor partide de buzunar precum PNŢCD, MP, PPR, URR şi alte combinaţii de litere care, în sondajele de opinie, apar la şi "alte partide", toate la un loc având 2-3 procente. Când ne vom scăpa oare de balastul acesta uman şi ne vom lua şi noi după modelul occidental, şi-n speţă american, unde campania pentru preşedinţie se duce între două mari partide. Dar probabil că îşi zic parlamentarii care trebuie să forjeze o lege electorală normală, de ce să nu râdem de gogoriţele, de inepţiile şi prostiile unora care n-au nici cea mai mică şansă de a ajunge în fruntea statului, numai aşa ca să ne amuzăm şi să ne anesteziem durerea decepţiilor şi disperărilor.