Pagina 1

SC Ampelum SA Zlatna va fi scoasă la privatizare

APAPS a dat publicităţii anunţul de vânzare prin negociere pe bază de oferte finale, îmbunătăţite şi irevocabile a 72,0462 la sută din capitalul social al SC Ampelum Zlatna, care are ca obiect de activitate "prelucrarea pirometalurgică a concentratelor cuproase şi aurifere, în vederea extracţiei şi valorificării metalelor neferoase conţinute în acestea". Capitalul social al firmei este de 161 miliarde de lei. După APAPS, al doilea acţionar important este SIF Banat-Crişana cu 25,1 la sută. Şi fostul director general al societăţii, Adrian Treger, deţine 92 de acţiuni, adică 0,0014 la sută. Valoarea nominală a unei acţiuni este de 25.000 de lei. La negociere vor participa numai ofertanţii persoane fizice/juridice române/străine care în calitate de acţionari/asociaţi majoritari nu au înrăutăţit în mod vădit situaţia economică-financiară a unor societăţi comerciale privatizate anterior. Documentele de participare şi ofertele finale trebuie depuse la APAPS până în 18 noiembrie 2003, după care va urma procedura de negociere. (F.R.)

Între Scylla şi Caribda

•"Nu amestecăm activitatea FC Unirea cu acţiunea declanşată la SC Ampelum Zlatna", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă prefectul Mugurel Sârbu
      Acţiunea declanşată de către prefectul Liviu Mugurel Sârbu împotriva presupuselor nereguli înfăptuite la SC Ampelum Zlatna de către echipa de conducere a fost interpretată în anumite medii ca fiind îndreptată împotriva formaţiei FC Unirea Alba Iulia al cărei preşedinte al Consiliului de Administraţie este dl. Viorel Măluşel, nimeni altul decât directorul general al societăţii de pe Ampoi. Mai mult decât atât, se speculează şi o eventuală subminare a imaginii Partidului Democrat (al cărui preşedinte la nivel judeţean - Mircea Hava - este foarte apropiat de echipă) de către PSD.
    În dorinţa de a infirma toate aceste aşa-zise acuze, prefectul de Alba a organizat ieri o conferinţă de presă spunând că trebuie făcută o delimitare clară între echipa de fotbal şi SC Ampelum. "Una e una şi alta e alta. Nu poate fi amestecată sub nici o formă activitatea formaţiei albaiuliene cu societatea zlătneană. Eu nu am făcut decât să constat situaţia financiară gravă a firmei şi am cerut implicit o verificare a Corpului de Control. S-ar putea ca să nu fie nimeni vinovat, să nu se găsească nici o neregularitate şi atunci totul este foarte bine". Referindu-se apoi la FC Unirea, prefectul a precizat: "Eu personal nu cunosc prea bine sursele de finanţare ale echipei şi nici nu ştiu ca SC Ampelum să o susţină. Ca atare nu ştiu ce legătura poate exista între SC Ampelum şi FC Unirea. Toţi suntem foarte mulţumiţi de evoluţia acesteia în prima ligă şi, personal, mi-aş dori să termine campionatul pe podium. Sunt dispus să mă implic total în sprijinirea formaţiei pe multiple planuri, bineînţeles pe baze legale şi aştept să fiu contactat în acest sens. Interesul meu este să meargă foarte bine atât echipa cât şi societatea Ampelum. Dar repet nu trebuie făcută nici o paralelă între aceste două entităţi. Una e echipa de fotbal, alta e legalitatea".
    La final Mugurel Sârbu a mai dezvăluit că sindicaliştii de la Ampelum Zlatna erau decişi să blocheze intrarea în intreprindere a oricăror persoane din afară, inclusiv a directorului Viorel Măluşel, dacă nu se dădea curs doleanţelor lor.

Răzvan JURCĂ

Birocraţia pune pe butuci România

•Realitatea atestă că ţara noastră are cea mai stufoasă birocraţie din Europa
      De la început trebuie spus că birocraţia reprezintă suprastructura administrativă a unui stat modern şi că activitatea acesteia nu trebuie văzută a priori ca o activitate dăunătoare. Teoretic, birocraţia reprezintă factorul de stabilitate al statului, instrumentul prin care, într-un stat de drept, sunt puse în aplicare deciziile populare aşa cum sunt reflectate (sau nu!) de către parlament şi celelalte instituţii alese.
    Practica, cel puţin în România, arată că birocraţia tinde să deformeze realitatea în beneficiul ei. În acest context, este elocventă o parabolă care explică modul de funcţiune al birocraţiei. Deşi se referă la anii comunismului, situaţia este de mare actualitate şi în prezent.
    La un CAP din Republica Socialistă România s-a constatat că se fură de pe câmp, astfel diminuându-se producţia predată la bazele de colectare. În consecinţă, s-a realizat o şedinţă şi s-a hotărât angajarea unui paznic, care să îşi desfăşoare activitatea timp de 8 ore, în timpul zilei.
    Bineînţeles că hoţii şi-au adaptat programul după cel al paznicului şi furturile au continuat. A urmat o altă şedinţă şi s-a completat serviciul de pază cu alţi trei paznici pentru a lucra în ture şi a acoperi întreaga perioadă a zilei.
    După un timp s-a ajuns la concluzia că serviciul de pază are nevoie de un şef pentru a stabili ordinea corectă de efectuare a turelor şi locurile în care să se efectueze paza.
    Toate bune şi frumoase, dar un şef al serviciului de pază trebuie să meargă pe teren pentru a-şi verifica subordonaţii, drept pentru care a fost angajat un şofer şi s-a pus la dispoziţie un autoturism.
    De asemenea, pe timpul deplasării trebuia ca mesajele transmise şefului să fie preluate de cineva, adică a fost angajată şi o secretară.
    După toate acestea, la CAP soseşte un control şi se constată că sumele cheltuite pentru serviciul de pază sunt cu mult mai mari faţă de câştigul obţinut prin reducerea furturilor aşa că era imperios necesară reducerea acestor costuri. Altă şedinţă şi conducerea CAP-ului a găsit soluţia: cei patru paznici nu mai sunt necesari aşa că sunt concediaţi iar serviciul de pază îşi va continua activitatea fără aceştia.
    Un astfel de fenomen se întâmplă şi la Ministerul Muncii.
    După ce domnul ministru Sârbu a declarat în numeroase rânduri că, în urma modificărilor aduse legislaţiei asigurărilor sociale şi a apariţiei noului Cod al Muncii, carnetele de muncă (cărţile de muncă, aşa cum sunt denumite în mod curent) nu mai au nici o utilitate, succesoarea lui a ajuns la concluzia că acestea trebuie completate până în anul 2006, cel puţin. Explicaţia dată nu este convingătoare, aşa cum nu este convingătoare utilitatea cărţilor de muncă. Trebuie precizat că de circa doi ani de zile nu se mai tipăresc cărţi de muncă, iar informaţiile privind vechimea în muncă se preiau din declaraţiile pentru asigurări sociale şi cele pentru asigurări pentru şomaj, aceasta fiind explicaţia pentru care se solicită declaraţii nominale şi cu contribuţiile plătite de fiecare persoană în parte. Există, într-adevăr, o oarecare rezistenţă a populaţiei, în special a persoanelor în vârstă, legată de eliminarea acestor cărţi de muncă.
    Responsabilă de această situaţie este convingerea acestora că, dacă dispar cărţile de muncă, nu va exista nici o modalitate de control asupra înregistrării contractelor de muncă şi, în special, plata contribuţiilor de asigurări sociale şi de sănătate. În realitate, existenţa cărţilor de muncă nu oferă nici o garanţie că aceste contribuţii sunt plătite şi nici că sumele înscrise în cartea de muncă sunt şi cele pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale şi care va fi luată în considerare la stabilirea pensiei. Iar această problemă nu se poate rezolva cu un carnet de muncă, ci prin efectuarea controalelor adecvate de către inspecţia muncii.
    Adevărata explicaţie este că există o structură în cadrul Ministerului Muncii care ar trebui desfiinţată începând cu data de 1 ianuarie 2004 - serviciul din cadrul Inspecţiei Muncii care se ocupă cu completarea cărţilor de muncă şi cu înregistrarea contractelor de muncă - şi care încasează sume frumuşele din cota de 0,75% din fondul de salarii al angajatorilor cu capital privat. Probabil că autorităţile nu doresc concedierea acestor funcţionari, ca să nu mai vorbim de dispariţia funcţiilor de conducere pentru şefii şi şefuleţii disponibilizaţi. Însă, se pare că adevărata problemă este că prin eliminarea cărţilor de muncă ar trebui să se renunţe la încasarea comisionului, adică la nişte bani încasaţi pentru nimic. Totuşi, nu trebuie neglijată presiunea birocratică pentru menţinerea acestor structuri care, ştim cu toţii, obţin, ca tot românul, şi câştiguri "neimpozabile".
    Acestea sunt explicaţiile ascunse ale acestei măsuri, iar argumentele aduse în sprijinul măsurii sunt complet neavenite. Ce facem în aceste condiţii cu registrele de evidenţă a salariaţilor, pentru care angajatorii au fost obligaţi să se calce în picioare şi să contribuie cu sume destul de însemnate la bugetul Ministerului Muncii? Ce rost a mai avut introducerea acestora dacă înregistrările se fac în continuare în cărţile de muncă? Probabil că la anul ni se va spune că aceste registre au fost tipărite greşit şi va trebui să cumpărăm altele.
    O măsură cu cap ar fi actualizarea acestor cărţi de muncă la data de 1 ianuarie 2004 şi predarea lor la Arhiva Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale în vederea stabilirii stagiilor de cotizare pentru fiecare persoană angajată şi comunicarea anuală a acestuia către salariat, aşa cum cere legea pensiilor.
    Iată că au trecut peste 2 ani de la intrarea în vigoare a legii pensiilor şi casa de pensii nu a catadicsit să comunice stagiile de cotizare către contribuabili. Într-o ţară civilizată, nerespectarea legilor se pedepseşte, în schimb, în România, cei pedepsiţi sunt cei care plătesc salariile funcţionarilor caselor de pensii.

Dr. Emil DUCA - consultant fiscal