Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Intre realism și ipocrizie
      Cum era de așteptat recent publicatul Raport de Țară pentru România al Comisiei Europene a dat și va da încă mult de lucru analiștilot politici sau economici, chiar lingviștilor, dar mai cu seamă politicienilor. El va deveni o temă a bătăliei electorale de anul viitor, ia primele reacții ale liderilor partidelor politice au arătat care vor fi pozițiile ce le vor aborda în această bătălie. O asemenea exploatare a documentului Comisiei Europene de către politicienii români era previzibilă pentru oricine. Nu același lucru îl putem spune despre politicienii de peste ocean. Dar se pare că există un singur domeniu în care nu există diferențe între România și statele dezvoltate - politica și oamenii ei.
    Revenind la americani, căci la ei am făcut referire, spunem că ei au găsit în neacordarea statutului de economie funcțională de piață pentru România o nouă ocazie de atrage spuza pe turta lor. Este binecunoscută intenția Washingtonului de a-și crea în zona strategică a Balcanilor un sistem de simpatii (alianțe) pe care să se poată bizui și atunci când NATO nu acționează conform cu interesele sale. Și a fost cazul intervenției în Irak, când NATO a fost extrem de divizat cei mai vehemenți critici ai americanilor fiind atunci Franța și Germania. Atunci România a acordat sprijin fără condiții Washingtonului, un sprijin la care s-a adăugat semnarea tratatului asupra Curții Penale Internaționale, acțiune care din nou a stârnit reacții dure din partea statelor Uniunii Europene. Iar astfel de lucruri nu se uită. Acum Joseph Bogosian oficial în cadrul Departamentului Comerțului al SUA declara referindu-se la politica economică a UE față de România: "Pe parcursul discuțiilor avute cu partenerii români ne-au fost relevate aspecte descurajante legate de Uniunea Europeană. Există condiții impuse României de UE, în special Germania și Franța, care sunt împotriva interesului comercial al țării. (...) UE dă dovadă de ipocrizie. Pe de o parte UE cere României să fie mai eficientă și competitivă în vederea aderării, iar pe de alta o forțează să ia decizii care nu aduc nici eficiență, nici competitivitate. Se pune atunci întrebarea de ce este forțată România să practice tarife discriminatorii față de una din țările (SUA - n. red) care se află printre cei mai buni aliați și prieteni" - încheia el dezvăluindu-ne interesul SUA. Desigur că nici replica europeană nu s-a lăsat așteptată ea venind din partea șefului Delegației CE la București - Jonathan Scheele care a respins acuzațiile oficialului american și a arătat că tratamentul vamal al României față de SUA este dictat de prevederile din tratatele Organizației Mondiale a Comerțului, iar cel față de țările UE corespunde atât acestor tratate cât și Acordului de Asociere a României la UE. În plus statutul de economie de piață funcțională a fost refuzat României în principal pentru că inflația nu a fost redusă destul de mult, nu s-a rezolvat problema arieratelor și ni se cere o politică fiscală prudentă.
    Dincolo de acestea remarcăm situația dificilă în care se află țara noastră care nu dorește nici să-și supere sprijinitorul de peste ocean, dar care trebuie să țină seama de regulile ce funcționează în spațiul economic și politic căruia vrea să-i aparțină.
Anca DINICĂ