Prima pagină Ediția din: 10.11.2003
Știri
Pensionară ucisă de tren
      Ieri dimineață, o femeie din satul Glogovăț, comuna Valea Lun­gă a sfârșit în mod tragic. Victima se numește Eugenia Ciu­gudean, de 72 de ani, din Glogovăț. Femeia a fost ac­ci­dentată mortal de trenul Intercity 532 Cluj-București. Se pare că victima a fost agățată de pieptar, în timp ce aștepta împreună cu soțul ei sosirea trenului. (F.R.)
Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Tâlhari fără frică de Dumnezeu
Un călugăr a fost ușurat de sfintele odoare după ce a fost adormit cu Diazepam
      La sfârșitul săptămânii trecute, un călugăr a fost tâlhărit în tren după ce a fost adormit cu Diazepam. Incidentul a fost sesizat Poliției Transporturi Fero­viare Alba de omologii de la Brașov, care au depistat în trenul personal 3002 trei persoane, acuzate ca fiind protagoniști ai tâlhăriei. Cei trei sunt Ioan Suciu, de 53 de ani, din Mureș, fără ocupație, recidivist, Vasile Nache, de 43 de ani, din Timiș și Ioana Elena Garabanar, de 22 de ani din Nădlac, fără ocupație. În noaptea de 6/7 noiembrie a.c., la Vințu de Jos, tâlharii l-au luat în vizor pe Florian Tudor, de 71 de ani, călugăr din Argeș. Ei i-au administrat acestuia 4 tablete de Diazepam într-o cafea. L-au urmărit pe călugăr până când acesta a urcat în trenul accelerat 1838 Timișoara-Iași, iar când a adormit i-au furat un rucsac. Acesta conținea 23 de cărți de rugăciune, 2 ceasloave, 285 de brățări de lână, plastic și lemn, 52 de cruciulițe cu șnur, 18 iconițe, 87 de plicuri cu tămâie, o pungă cu smirnă și alta cu anafură și o casetă cu Sfânta Liturghie. Cei trei tălhari au fost reținuți și prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, care a emis pe numele lor mandate de arestare. Medicii au confirmat că bietului călugăr i s-a administrat Diazepam. (F.R.)
După ce a bușit două mașini și un zid
Un "italiano vero" a fost nedumerit de cele întâmplate
      Un cetățean italian a fost la sfârșitul săptămânii trecute protagonistul a trei accidente produse pe raza municipiului Alba Iulia, într-un timp relativ scurt. În timp ce se deplasa cu un autoturism marca Mercedes pe Calea Moților, italianul a lovit mai întâi o autospecială marca Roman, care staționa pe partea dreaptă a carosabilului. Franco și-a continuat drumul și pe bulevardul Horea a acroșat un alt autoturism, care staționa pe carosabil, marca Ford Mondeo. Isprăvile fratelui nostru italian nu s-au oprit aici, la fel ca drumul său. Pe strada 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Mercedesul condus de italian a intrat în zidul unei tutungerii. Revoltați, unii șoferi i-au cerut explicații lui Franco, însă martorii oculari susțin că acesta este nedumerit de cele întâmplate și de vehemența oamenilor. Lucrurile s-au mai lămurit când italianului i s-au recoltat probe de sânge. Prima probă arăta o concentrație de 1,4 gr/mie, în timp ce-a dea doua indica 1,25 la mie. Șoferului i s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.(F.R.)
Premieră la Spitalul Municipal Blaj
Placenta umană, un dar divin pentru chirurgie
      Dr. Mircea Frențiu, medic primar chirurg, directorul Spitalului Municipal Blaj, folosește, ca material de "plastie" chirurgicală, placenta maternă proaspăt recoltată steril de la tinerele mame care nasc fiziologic și sunt perfect sănătoase, fără hepatită, SIDA, sifilis sau boli cariokinetice.
    Placenta este folosită pentru vindecarea a două boli grave și invalidante: ulcerul cronic varicos de gambă și fistulele digestive după operații grele și complexe pe tubul digestiv (rezecții gastrice subtotale sau totale pentru neoplasme gastrice sau ulcere multiple complicate). Pentru ulcerul varicos cronic de gambă se folosește plastia cu membrane amniotice ale placentei iar pentru obturarea fistulelor digestive chiar bucăți din placentă.
    Doi bolnavi disperați, Emanoil Ciufudeanu din Blaj, cu ulcer cronic varicos de gambă și Gheorghe Sântimbreanu din Blaj, cu o fistulă digestivă după o rezecție gastrică pentru un ulcer deosebit de grav, au fost vindecați prin această metodă.
    Rezultatele sunt foarte încurajatoare și de aceea dr. Mircea Frențiu ar dori ca această metodă eficace și foarte ieftină să fie folosită de toți chirurgii din județ și nu numai. Cei bolnavi și disperați pot să se adreseze dr. Mircea Frențiu de la Spitalul Municipal Blaj. (Informații la telefon: 711923, mobil: 0723-320626)
Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.