Ultima oră
Știri
PSD vrea alegeri prezidențiale și parlamentare simultane
      Președintele PSD Adrian Năs­tase a dezvăluit, după întâlnirea avu­tă luni cu președintele Ion Iliescu la Cotroceni, propunerile partidului de guvernământ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale, ge­nera­le și prezidențiale de anul viitor. Astfel, PSD dorește ca a­le­ge­rile prezidențiale și cele generale să se desfășoare simultan, în data de 12 decembrie 2004. A existat și ideea decalării acestor ale­geri, dar ea a fost deja respinsă de liderii celorlalte partide parlamentare. Pentru ale­gerile locale data propusă de PSD este 6 iunie 2004, pentru primul tur de scrutin. În ceea ce privește des­fășurarea procesului e­lec­toral, PSD propune reducerea campaniei elec­torale de la 45 de zile la 30 de zile. Mult dorita Autoritate Electorală Centrală ar putea deveni funcțională de la 1 ianuarie 2004, astfel încât "regulile jocului" să fie clar stabilite, iar respectarea lor riguros urmărită. PSD vrea în continuare vot uni­no­minal la Senat și ia în considerare posibilitatea reducerii numărului par­la­mentarilor, venind astfel în întâm­pi­narea dorinței cetățenilor care con­si­deră că avem prea mulți parla­mentari. Pentru evitarea cheltuielilor suplimentare la alegerile locale prin organizarea turului II de scrutin, PSD propune ca primarul să fie ales din primul tur de scrutin, indiferent de participarea la vot. Aceste pro­puneri vor fi discutate, ca și cele venite de la celelalte partide sau din partea organizațiilor societății civile, în cadrul comisiei constituite la ni­velul Parlamentului, dar ele vor fi su­puse și dezbaterii publice.
Anca DINICĂ

Italian cercetat de poliție
      Poliția municipiului Alba Iulia a început urmărirea penală împotriva ce­tățeanului italian Franco Mamma­rela sub aspectul săvârșirii infracți­unilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcooli­că de 0,8 g/l alcool pur în sânge și părăsirea locului accidentului fără permisiunea poliției. La sfârșitul săp­tămânii trecute italianul a lovit două mașini parcate pe marginea șoselei și un zid, fără să realizeze acest lucru, potrivit mărturisirilor sale ulterioare. (N.I.T.)
Mușcat de cal pentru o... varză!
      La serviciul de urgențe al spi­talului județean Alba a fost adus un bărbat, diagnosticat cu plagă muș­cată superficială antebraț drept. Ion B. de 60 de ani din Mihalț a fost muș­cat de calul său, care a reac­ționat astfel întrucât nu a fost lăsat de stăpânul său să mănânce...varză.(F.R.)
Decizia de respingere a înscrierii Alianței Dreptate și Adevăr a fost contestată
      Unul dintre subiectele politice interesante dar oarecum trecute în umbră este respingerea de către Tri­bunalul Municipiului București a în­scrierii Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD. Motivul respingerii este u­nul interpretabil și care face un pro­ces de intenție PNL și PD. Astfel s-a spus în sentință că prin sigla DA (care vine de la Dreptate și Adevăr) s-ar influența opiniile alegătorilor ne­hotărâți. Numai că nu există nici un articol de lege care să susțină decizia judecătorilor TMB. Plecând de la acest considerent conducerea Alian­ței PNL-PD a depus o contestație împotriva sentinției apreciind că ea a fost dată "fie cu gravă neglijență, fie cu rea credință". Contestația va fi ju­decată de Curtea de Apel București.(A.D.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
PNȚCD, la 8 ani... fără Senior!
      Duminică, 9 noiembrie 2003, președintele PNȚCD Alba, Voicu Vasile Bora, a participat la un eveniment comemorativ organizat la Miercurea Si­biului, în biserica ctitorită de Ilie Măcelaru, primul președinte al Partidului Național Român (strămoșul PNȚCD-ului de astăzi). Evenimentul a cuprins un parastas de pomenire a doi dintre cei mai repre­zentativi țărăniști: Iuliu Maniu și Corneliu Coposu. Având în vedere faptul că se împlinesc 8 ani de la trecerea în neființă a celui ce-a fost supranumit "Seniorul democrației" (Corneliu Coposu), redăm mai jos un fragment din comunicatul transmis de PNȚCD Alba opiniei publice cu acest prilej:
    "Cu gând pios, rememorăm acum pe cel ce-a fost Seniorul politicii românești, marele patriot și om politic Corneliu Coposu. S-a dedicat tragicei neliniști a vieții politice românești de la vârsta de 21 de ani, încă din 1937. Bănuia, oare, tânărul patriot de atunci ce îl aștepta? Bocancii comunismului au dat buzna în viața Seniorului, dar el n-a renunțat la convingerile și prin­cipiile sale, nici chiar în temniță. Corneliu Coposu a trăit într-o lume potrivnică moralei, încercând din toate puterile să o schimbe... Din nefericire, Dumnezeu l-a chemat la el înainte de a-și îndeplini idealurile pentru care a luptat și a suferit o viață întreagă. Îl rugăm pe Atotputernicul să-i dăruiască Seniorului odihna și liniștea, binemeritate după o viață sortită sacrificiului.
    Cel mai profund omagiu pe care putem și trebuie să-l aducem Seniorului este acela de a renaște partidul, doctrina în care a crezut, pentru ca acesta să redevină acea forță politică pe care am moștenit-o de la el.
    O lumânare, o rugăciune și un gând de recunoștință pentru memoria Seniorului Coposu. Dumnezeu să-i mângâie somnul cel veșnic!"
    După momentul de reculegere datorat Seniorului, președintele Bora a ținut să adauge că ar fi curios să vadă cum ar reacționa unii dintre "traseiștii" politici de azi, dacă ar da ochi cu Coposu, omul care nu și-a trădat crezul nici în fața morții. Printre cei ce și-au schimbat peste noapte convingerile, din oportunism, alături de localnici (Horațiu Josan, Liviu Stoica etc.), Bora l-a nominalizat pe ex-președintele Emil Constantinescu, a cărui personalitate politică a fost creată la umbra Seniorului. (I.H.)
La 85 de ani de la Marea Unire
Paradă militară pentru albaiulieni
      Deși la această oră mai sunt încă multe neclarități în legătură cu desfășurarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României - 1 Decembrie, un lucru este totuși lămurit: vom avea din nou paradă militară. Ea va fi asigurată de efective importante ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și Internelor. Concret vor defila în fața mulțimii re­prezentanți ai unităților de învățământ militar, aviației și forțelor navale, militari profesioniști din toate armele, inclusiv parașutiști și vânători de munte, jandarmi, pompieri, protecția civilă, trupe SRI și unități ale Regimentului de Gardă. Parada va include și tehnică motorizată și aviație (MIG 21 Lancer, avioane IAR 99 și Șoim). Antrenamentele pentru paradă vor avea loc în zilele de 20, 23 și 26 noiembrie, iar repetiția ge­nerală în data de 29 noiembrie. Parada se va desfășura pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 între Hotel "Cetate" și Colegiul Național "Horea, Cloșca și Crișan" Alba Iulia. (A.D.)
PSD Alba are un nou purtător de cuvânt
      La sfârșitul săptămânii trecute Biroul Executiv al PSD Alba a decis înlocuirea din funcția de purtător de cuvânt al organizației a d-nei Lenica Bucur, cu d-na Monica Ignat, care a profesat de-a lungul timpului pe la diferite organe de presă locale, iar actualmente de­ține aceeași calitate la Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Alba. Informația ne-a fost furnizată de către președintele interimar al PSD Alba, Cornel Filipescu, care a precizat totodată că renunțarea la Lenica Bucur nu reprezintă o retrogrdare a acesteia în ierarhia partidului. "D-na Bucur este președintele organizației județene de femei a PSD, director al Di­recției județene pentru Protecția Drepturilor Copilului și a fost mandatată de către Biroul Executiv să co­ordoneze în continuare activitatea de imagine, strategie politică și analiză a partidului. Ori, un singur om nu se putea achita concomitent de toate aceste sarcini și de aceea am decis ca rolul de purtător de cuvânt să revină Monicăi Ignat", a spus senatorul Filipescu.
    Totodată, președintele PSD Alba ne-a mai declarat că Lenica Bucur va fi purtătorul de cuvânt pe perioada campaniei electorale, ocupându-se în aceste zile de elaborarea ofertei electorale.(R.J.)
Licitația a fost legală
Comunicat de presă
      Referitor la acuzația de încălcare a legilor privind licitațiile publice, adusă vicepreședintelui Consiliului ju­dețean Alba, Ioan Florea, facem următoarele precizări:
    Prin Hotărârea nr. 81/28 mai 2003 Consiliul ju­dețean Alba a aprobat contractarea unui împrumut în sumă de 4 miliarde lei pentru realizarea lucrării de investiții "Reabilitare imobil situat în municipiul Alba Iulia, str. București nr. 14-16".
    Sursa de finanțare a lucrării s-a creat odată cu a­probarea contractării, ea neînsemnând banul disponibil în cont, ci venitul prognozat a se realiza, de această dată nu din venituri proprii, ci din împrumut (Legea bugetului).
    În urma aprobării contractării, Consiliul județean Al­ba a organizat licitație publică prin cerere de ofertă, de la unitățile bancare sau de la alte instituții de credit iar comisia de evaluare a ofertelor a adjudecat, în data de 7 iulie 2003, încheierea contractului de împrumut în favoarea Băncii Comerciale Române, Sucursala Alba Iulia.
    Pentru a putea stabili graficul de tragere a plăților, banca avea nevoie de graficul de execuție a lucrărilor pentru imobilul a cărui investiție urma să se realizeze din sursa de împrumut, așa încât, Comisia de evaluare a ofertelor privind execuția de lucrări la imobilul de pe str. București nr. 14-16 a procedat, cu respectarea prevederilor actelor normative în domeniul achizițiilor publice, la organizarea licitației, adjudecând în data de 6 octombrie 2003 încheierea contractului de execuție de lucrări, fiind astfel în măsură a prezenta băncii gra­ficul de execuție a lucrărilor.
    În ședința Consiliului județean Alba din data de 8 octombrie 2003 s-a aprobat eșalonarea resurselor de finanțare astfel: pe anul 2003 - 1,2 miliarde lei și pe anul 2004 - 2,2 miliarde lei, în funcție de graficul de execuție de lucrări banca urmând a face plata îm­pru­mutului corespunzător acestei eșalonări. (Biroul de presă al Consiliului județean Alba)
Tinerii întreprinzători trebuie încurajați și financiar
Declarație politică rostită ieri, 11 noiembrie 2003, în plenul Camerei Deputaților, de se­cretarul executiv al PSD, deputatul de Alba, Codrin Ștefănescu
Domnule președinte, stimați colegi,
Declarația de astăzi reprezintă, fără nici un fel de exagerare, un apel disperat către toți parlamentarii față de ceea ce reprezintă actuala generație tânără din România. Stimați colegi, îndreptați-vă atenția către tinerii noștri, copiii și nepoții care ne vor călca pe urme în viitorul apropiat, gândiți-vă că ei reprezintă România de mâine, cea pe care atât de mult o dorim civilizată, democratică, europeană. Chiar nu vă interesează sondajele care-i prezintă pe tineri, următorii politicieni ai țării, într-o situație fără ieșire, pentru ei singura soluție în construirea unui viitor mai bun este doar emigrarea!? Chiar nu vă mișcă faptul că există atât de mulți tineri șomeri cu licență în România, ca să nu mai vorbim de faptul că eforturile acestora sunt răsplătite cum se cuvine de niște străini, care se vor mândri mai târziu cu ei ca fiind „de-ai lor"!?
    Cine are interesul, în România, să boicoteze ge­nerația tânără și să blocheze dezvoltarea profesională și umană a acesteia, să saboteze practic o națiune întreagă!? Ați uitat, probabil, de perioada în care erați studenți, tineri cu speranțe și planuri realiste, nu imposibil de realizat pe vremea aceea, sau unii dintre dumneavoastră consideră că urmașii le sunt feriți de grijile materiale pe care le au majoritatea covârșitoare a tinerilor de astăzi? În acest sens, vă propun, stimați colegi, ca în următoarele 3 luni să fie dezbătute în regim de urgență toate inițiativele legislative care au ca obiect sprijinul, de orice natură, acordat tinerilor, amintindu-vă, în același timp, că o întreagă generație de tineri stă cu ochii pe noi, așteptând să se întâmple ceva bun și pentru ei! Ce sprijin îi oferiți, în situația în care orgoliile politice sau de alta natură blochează cu nonșalanță și fără scrupule inițiativele legislative ale puținilor tineri parlamentari sau ale personalităților importante ale politicii actuale care își dau acordul pentru propuneri pertinente de îmbunătățire a situației tinerilor!? În acest caz este absolut inutil efortul pe care unii dintre noi îl depunem în sprijinul generației tinere, iar susținerea unor personalități pare ineficientă, ba mai mult, ignorată și disprețuită. Exemplul cel mai concret îl constituie Raportul de respingere, în cadrul ședinței Comisiei de Buget și Finanțe a propunerii legislative privind încurajarea tinerilor întreprinzători, prin acor­darea de facilități în desfășurarea actelor și faptelor de comerț, care anterior s-a bucurat de susținerea pre­mierului Adrian Năstase și a primit aviz favorabil de la Consiliul legislativ. Vom face însă apel la domnul Florin Georgescu, în calitate de președinte al Comisiei pentru Buget și Finanțe, ca propunerea să fie reexaminată, de această dată în prezența sa. Este inadmisibil ca soarta unei astfel de propuneri sa depindă de 2, 3 sau 4 inși care taie din rădăcină orice șansă a tinerilor de a construi ceva în această țară, inși pe care nu-i avan­taja, probabil, cu nimic textul acestei inițiative! Riscăm ca, prin perpetuarea acestui gen de politică, să formăm o generație care nu mai crede în soluționarea pro­blemelor prin adevăr și dreptate, forțând-o la rândul ei să promoveze atitudini neprincipiale, lipsite de orice etică profesională. De aceea mă întreb cât trebuie să mai aștepte tinerii noștri până să li se ofere condițiile necesare dezvoltării normale, într-un mediu neviciat, care să le formeze principii sănătoase, în care să-și des­copere și să-și folosească atributele specifice vâ­rstei?

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.