Dacă ne gândim că Piedone, consilierul pesedist din nu ştiu ce sector al Capitalei, a devenit un fel de emblemă a intransigenţei în lupta cu micii comercianţi, sub reflectoarele hipnotizate ale diverselor posturi de televiziune, şi că Adrian Năstase a declarat recent că Traian Băsescu "are o menta­lita­te de chioşcar", am putea trage concluzia că instalarea lui Ovidiu Grecea în fotoliul de prefect al Capitalei urmează strategia PSD-ului de stârpire a corupţiei şi de "luare a gâ­tului" lui Traian Băsescu prin supraponderalitatea combatan­ţilor aruncaţi în luptă. S-ar putea să fi contat, totuşi, alte calităţi. Cozmin Guşă, liderul "Iniţiativei 2003", care timp de doi ani şi jumătate a fost numărul 2 în PSD, are mari rezerve în privinţa lui Ovidiu Grecea care, din punctul lui de vedere, este un personaj şantajabil din pricina statutului său de fost angajat al celebrului serviciu secret "doi şi-un sfert" - UM 0962, din cadrul Ministerului de Interne. "Ce obiceiuri are un om care a lucrat cu serviciile secrete pentru a lucra acum, ca civil, în administraţia locală? Când Grecea a prezentat presei «scandalul Oatu» (şeful UM 0962 din judeţul Neamţ), el a declarat atunci, în 2001, că premierul e în pericol datorită unor jocuri de culise ale şefului UM 0962, generalul Virgil Ardeleanu, şi ale altor servicii secrete. Ca atare, el a plecat cu şuturi în fund din Guvern. Acum revine într-un post foarte important", a spus Guşă. El a avertizat, de asemenea, că atât Guvernul cât şi PSD încalcă Legea funcţionarului public şi recomandările imperative ale UE, care au impus demili­tarizarea administraţiei locale. Câtă naivitate din partea ex-numărului 2 al PSD. Nici nu ne mai mirăm că el a căzut din sânul lui... Adrian când, după un stagiu de peste doi ani în PSD, nici măcar atât n-a priceput că un şut în fund poate fi un mare pas înainte. Mai ales dacă deţinătorul posteriorului are ochi albaştri.
    Pe de altă parte, ca să fim cinstiţi, va trebui să recu­noaştem că, din pricina apropierii de NATO şi de secretele sale, se mai produc şi scurtcircuite în reţeaua securiştilor din structurile puterii. Săptămâna trecută, de exemplu, şi-a dat demisia generalul Marian Ureche, directorul Serviciului Independent de Protecţie şi Anticorupţie (SIPA), despre care presa scrisese că ar fi una şi aceeaşi persoană cu adjunctul comandantului Direcţiei I a Securităţii, considerată adevărata poliţie politică a lui Ceauşescu. Invitat la CNSAS pentru stabilirea eventualei identităţi cu fostul anchetator, generalul Ureche a refuzat să se prezinte. Din păcate, subiectul n-a trezit interesul meritat, mass-media fiind mult prea ocupată cu Raportul de ţară şi cu dosarul de turnător al lui CV Tudor. În schimb "Iniţiativa 2003" (adică tot Guşă, săracul), a atras atenţia asupra faptului că SIPA funcţionează ilegal şi neconstituţional. Deşi s-a încercat acreditarea ideii că SIPA nu-i decât un serviciu intern al Ministerului Justiţiei, el este de fapt unul dintre serviciile secrete ale României, prevăzut în Legea siguranţei naţionale. Cu toate acestea, SIPA nu funcţionează pe baza unei legi organice, aşa cum cere Constituţia, ci potrivit unui ordin secret despre care nimeni nu poate să spună nimic. "Transparenţa" este atât de mare încât activitatea serviciului amintit este vizibilă numai pentru ministrul Justiţiei, invincibila Rodica Stănoiu. La sesizarea probabilă a NATO, a observat şi PSD anomalia şi l-a scos la înaintare pe deputatul Răzvan Ionescu, pre­şedintele comisiei de apărare. Acesta s-a declarat siderat de faptul că nici unul dintre membrii conducerii SIPA nu are certificat de securitate şi, implicit, nici dreptul legal de a securiza documente şi de a intra în posesia lor. Vigilentul domn Ionescu a fost şi descoperitorul faptului că SIPA nu a prezentat niciodată vreun raport comisiei de apărare din Parlament. Directorul Ureche nu s-a pierdut cu firea şi a declarat că nici o comisie nu i-a cerut aşa ceva. Normal, din moment ce nici o comisie parlamentară nu controlează SIPA aşa cum se întâmplă, teoretic cel puţin, cu SRI şi SIE. Zicem teoretic pentru că, de multe ori, SRI-ul, de exemplu se comportă şi el ca un stat în stat, aflat în legătură cu fosta Securitate. Relaţia lui cu CNSAS-ul este un bun exemplu în acest sens.