Imediat după publicarea de către Comisia Europeană a UE a Raportului de ţară pentru România, premierul Adrian Năstase a ieşit pe postul naţional de televiziune (TVR 1), pentru a spune câteva lucruri în legătură cu acest eveniment. În final, după speach-ul domniei sale, la întrebarea crainicului TV - "Ce trebuie să facem de acum încolo pentru a fi admişi în Uniunea Europeană în 2007?" - premierul a răspuns sec: SĂ MUNCIM! ..."Păi, ştiţi, şi până acum am muncit" - a fost răspunsul crainicului. "Da, dar de acum înainte va trebui să muncim şi mai bine, şi mai ales mai mulţi" - a conchis premierul făcând aluzie la faptul că, în prezent, în România muncesc cam 4,5 milioane de oameni pentru a întreţine... 23 de milioane.
    Desigur, când a spus "să muncim" - s-a referit, credem noi, atât la cei guvernaţi, cât şi la... guvernanţi. Adică a dat de înţeles că trebuie să muncească tot poporul, dar nici guvernul nu este scutit. Dimpotrivă, pe umerii săi (indiferent de culoa­rea politică) vor apăsa, în cei trei ani până în 2007, mari res­ponsabilităţi: continuarea reformelor structurale, reformarea administraţiei publice şi a justiţiei, încheierea procesului de privatizare a marilor întreprinderi şi companii naţionale de servicii, din domeniul extracţiei şi petrolului, din sectorul bancar etc. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante obiective-ţintă pe care guvernul va trebui să le rezolve, plus o altă sumedenie pentru a putea negocia şi încheia cele 30 de capitole cu UE.
    Revenind la cealaltă faţetă a declaraţiei premierului, la munca "poporului", aici într-adevăr trebuie să tragem şi noi unele concluzii, dar mai ales să ne punem mult mai serios pe treabă. În cele din urmă, oricâte s-ar spune pe seama admiterii ţării noastre în UE, principalul obstacol rămâne în continuare MUNCA, eficienţa şi rezultatele ei. Deocamdată trebuie să recunoaştem că încă se munceşte destul de puţin şi că avem un nivel de productivitate a muncii printre cele mai scăzute din Europa.
    Iată, ca argument, în aceste zile, o statistică a Consiliului Europei (Eurostat New Cronos Database), a indicat faptul că "românii prestează cele mai puţine ore de muncă pe săptămână (38,6) dintre toate ţările candidate la UE". În concluzii se subliniază că "în timp ce populaţia altor state candidate munceşte din greu pentru redresarea economiei, chiar mai mult decât cetăţenii UE, pentru a se alinia stan­dardelor impuse aderării, românii au adoptat mai întâi nu­mărul de ore de muncă obişnuit pentru UE, însă fără a înregistra aceeaşi productivitate".
    Pentru a ne da seama de decalajul existent între noi şi alte ţări numai în ce priveşte timpul efectiv de muncă mai arătăm că ţara cu cei mai harnici locuitori din Europa este Letonia (cu 42,7 ore/om/săptămână), urmată de Grecia (42,2 ore), Slovacia (41,6 ore), Cehia (41,5 ore), Bulgaria (41 ore), Ungaria (40,7 ore) şi Polonia (40,5 ore). Aşadar, cu cei mai puţini oameni activi (4,5 milioane), cu cea mai redusă săptămână de lucru şi cu un nivel de productivitate destul de scăzut, nu avem nici o şansă să-i ajungem pe alţii din urmă nici în... 50 de ani de acum încolo. Trebuie, deopotrivă, ca guvernul să creeze condiţii pentru a dubla în câţiva ani nu­mărul celor ce muncesc, produc şi plătesc impozite, dar şi noi toţi să avem o mai mare intensitate a muncii, revenind astfel la 6 zile lucrătoare pe săptămână. Trebuie, de asemenea, să terminăm odată pentru totdeauna cu "pomenile guvernamen­tale" gen venit minim garantat acordat la sute de mii de per­soane gratis, fără nici un fel de muncă. De aici înainte trebuie să spunem DA numai ajutoarelor financiare pentru cei bolnavi şi bătrâni, şi NU venitului minim garantat pentru cei sănătoşi şi în putere.