Curier județean
Rugăciunea de azi
    Din somn sculându-mă, mulțu­mesc Ție, Preasfântă Treime, că pen­tru multă bunătatea Ta și pentru îndelungă-răbdarea Ta nu te-ai mâ­niat pe mine, leneșul și păcătosul, nici nu m-ai pierdut cu fărădelegile mele; ci ai făcut iubire de oameni după obicei; și întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat ca să mânec și să slăvesc puterea Ta. Deci, acum luminează-mi ochii gândului, deschi­de-mi gura ca să învăț cuvintele Tale, să înțeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-Ți cânt întru mărtu­risirea inimii și să laud Preasfânt Nu­mele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Calendar religios
Ortodox: Sf. Pr. Avdie; Sf. Sfințit Mc. Varlaam
Catolic: Ss. Epimah și Alexandru
Greco-catolic: Sf. pf. Avdie. Sfs. mc. Varlaam
Meteo
     ASTĂZI: Vremea se va menține destul de rece, cerul va fi acoperit, vântul va bate cu putere iar tempe­ratura maximă înregistrată: +9 grade C. Noaptea, temperatura va coborî până la +2 grade C.
    MÂINE: Cerul se menține aco­perit însă se va înregistra o ușoară creștere a tem­peraturii, până la +10 - +11 grade C. Noaptea vor fi +5 grade C.

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri

Serile duhovnicești reîncep la Alba Iulia
      Postul Crăciunului înseamnă pentru Alba Iulia și reînceperea ciclului de conferințe sub genericul "Serile duhovnicești". Organizate de Arhie­pis­copia Ortodoxă Română de Alba Iulia, în co­laborare cu Casa de Cultură a Sindicatelor, a­ces­te întâlniri vor aduce și-n acest an personalități duhov­nicești și culturale din întreaga țară: duhov­nici experimentați și oameni charismatici, pro­fesori de teologie sau scriitori, astfel încât alba­iulienii și toți cei care doresc să-și hrănească mintea și să-și întărească sufletul din cuvintele Cuvântului - Hristos sunt așteptați în fiecare joi la Casa de Cultură a Sindicatelor (Cetate), înce­pând cu ora 17.00.
    Prima conferință va fi susținută joi, 20 no­iembrie 2003, de Părintele Savatie Baștovoi - un tânăr, dar experimentat ieromonah, cu tema: "Pu­terea duhovnicească a deznădejdii". Cu­noscut de tineri mai ales din Internet (www.savatie.cjb.net), Părintele Savatie uimește nu atât prin titlurile și temele pe care le abordează, fie pe net, fie în cărțile deja publicate, ci mai ales prin stilul direct și personal fără complexe sau prejudecăți, în­temeiat însă pe o viață duhovnicească autentică.
    Vă invităm la această conferință, cu nădejdea de-a afla nu doar un răspuns la propriile deznădejdi, cât mai ales de-a primi un dram de har, singurul care ne poate ajuta și mântui. (diacon Sabin VODĂ, consilier mass-media tineret)
Concurs de chitară clasică
      În perioada 21-23 noiembrie, municipiul Alba Iulia va găzdui cea de-a III-a ediție a unui, tot mai valoros de la o ediție la alta, concurs de chitară. Concursul se va desfășura pe cinci categorii de vârstă și și-au anunțat participarea chitariști din Alba Iulia, București, Pitești, Cluj Napoca, Iași și Bistrița. Melomanii pot urmări desfășurarea concursului în Sala Festivă a Liceului de Muzică și Arte Plastice din Alba Iulia după următorul program: vineri, 21 noiembrie - de la ora 14.00; sâmbătă, 22 noiembrie - între orele 9.00 - 13.00 și 15.00 - 19.00. Ziua de duminică, 23 noiembrie, este rezervată galei lau­reaților, la ora 10.00, și unui spectacol extra­ordinar, la ora 11.00. Concursul este organizat de Școala de Arte din Alba Iulia și Consiliul județean Alba. (A.D.)
Important pentru participanții la traficul rutier pe timp de iarnă
      Consiliul județean Alba anunță că în con­formitate cu prevederile "Instrucției privind pro­tecția drumurilor publice pe timp de iarnă, combaterea lunecușului și înzăpezirii" - indicativ A.N.D. nr.525/2000, s-a aprobat planul de ac­țiune privind asigurarea circulației rutiere în peri­oada de iarnă 2003-2004 și s-a instituit Coman­damentul de iarnă 2003-2004 al Consiliului județean Alba în scopul monitorizării, coordonării și conducerii tuturor acțiunilor de intervenție pen­tru asigurarea viabilității drumurilor județene în timpul iernii.
    Preluarea informațiilor și sesizărilor de la or­ganele locale, participanții în traficul rutier și echi­pajele de poliție, privind situația din teren a dru­murilor județene și modul de desfășurare a traficului se face de către ofițerul de serviciu de la Inspectoratul Protecției Civile - str. Mitropolit Simion Ștefan nr.6, Alba Iulia, telefon: 0258-811891.
    După preluarea datelor din teren, ofițerul de serviciu va informa persoana de serviciu din cadrul Comandamentului de iarnă al Consiliului județean Alba, persoana de serviciu din cadrul Comandamentului de iarnă al S.C. "D.P.L. Alba" S.A. și dispecerul de serviciu de la S.C. "Dru­muri și Poduri Locale Alba" S.A. pentru luarea măsurilor ce se impun.
(președinte, Eugen POPA)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.