Curier județean
Rugăciunea de azi
    Doamne Dumnezeul nostru, întru care am crezut și al Cărui Nume mai vârtos decât tot numele îl chemăm. Dă-ne nouă iertare sufletului și tru­pu­lui, celor ce mergem spre somn, păzește-ne de toată năluca și fără de întunecata dulceață, potolește pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lucrurile și cu cuvintele, ca, dobândind viața cu fapte bune, să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că bine ești cuvântat în veci. Amin!
Calendar religios
Ortodox: Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Proclu
Catolic: Sf. Felix de Valois; Sf. Edmund
Greco-catolic: Înainteprăznuirea Intrării în Biserică. Pc. Pr. Grigorie Decapolitul (+842). Cel între Sf. Pr. Proclu, Arhiep. Const. (+446)
Meteo
     *ASTĂZI: După o noapte cu cer variabil și unele intensificări ale vântului din sectorul vestic, în zori se vor înregistra +2, +3 grade C. Peste zi norii vor acoperi bolta, însă nu sunt semnalate precipitații, iar mer­curul termometrelor nu va urca mai mult de +10, +11 grade C.

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri

Cu ajutorul Fundației "Principesa Margareta a României"
Asociația "Sprijiniți copiii" din Alba Iulia ... a "făcut pui"
      După cum ați putut afla, grație unei intense mediatizări, Asociația"Sprijiniți copiii", din Alba Iulia, și-a diversificat an de an activitatea, a­jungând să deruleze proiecte regionale sau să impună modele de activitate în alte județe. Una dintre structurile componente ale asociației, în­cepând din anul 1998, este Centrul de Resurse pentru Servicii Sociale (CERESS), care are ca scop declarat "perfecționarea sistemului de fur­nizare a serviciilor sociale și profesionalizarea specialiștilor din domeniul social". Eficiența CERESS-ului de-a lungul timpului a fost de­monstrată de creșterea numărului de solicitări de informații, asistență, cursuri de formare, sprijin în realizarea de studii sociale, elaborarea și implementarea de proiecte etc.
    Ca o urmare firească a creșterii numărului de solicitări adresate CERESS-ului, Asociația "Sprijiniți copiii" a procedat la o reorganizare a propriei structuri și a transformat centrul într-un ONG de sine stătător.
    Măsura a fost posibilă grație unei finanțări din partea Fundației "Principesa Margareta a Ro­mâniei", iar "asociația pui" CERESS (coordo­nată încă de "asociația mamă- Sprijiniți copiii") a înregistrat deja prima reușită: constituirea unei rețele naționale de organizații neguvernamentale active în domeniul social (la care pot adera toate ONG-urile de acest gen). De asemenea, Aso­ciația "CERESS" lucrează la un manual de bune practici pentru ONG-uri, care va fi (probabil) finanțat tot de Fundația "Principesa Margareta a României" și va fi pus gratuit la dispoziția or­ganizațiilor active, indiferent de domeniul lor de activitate. (I.H.)
Spectacol-concurs la Câmpeni
      Joi, 13 noiembrie 2003, sala Casei de Cultură "AVRAM IANCU" din Câmpeni, a găzduit spectacolul-concurs "Balul bobocilor", organizat de Școala cu cls. I-VIII și Clubul Copiilor din oraș. Emoțiile celor 16 concurenți le-au trăit deopotrivă colegii și părinții acestora care au făcut neîncăpătoare sala Casei de Cultură. Cântecul tulnicelor grupului "Apuseni" par­ticipant la "Cerbul de aur" a des­chis spectacolul în care au evoluat cu succes trupele de dans modern și popular, precum și grupele cercurilor de dans și teatru de la Clubul Copiilor. Reușita acestui program artistic a sădit în sufletul copiilor, cu siguranță, dorința reeditării acestuia în toamna viitoare. Mulțumim pe această cale domnului profesor Petrișor Oargă, care a conceput și realizat acest spectacol. (Silvia CURTICI și Iuliana MIHEȚIU)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.