Ultima oră
Știri
Polițiștii din Aiud au capturat un hoț de autoturisme
      Marți, 18 noiembrie, poliția ruti­eră Aiud, aflându-se în serviciul de supraveghere și control pe DN 1, spre Turda, a încercat să oprească pentru verificare un autoturism Da­cia 1310 a cărui conducător auto avea un comportament agresiv în trafic. Ignorând semnalele acustice și vizuale ale polițiștilor, șoferul a accelerat, determinându-i pe oa­menii legii să pornească în urmărire. După o urmărire de aproape 3 km spre Aiud, fugarul a fost prins și condus la sediul poliției. Șoferul - Ioan Nuțu Varga, de 34 de ani, din Apahida, județul Cluj - a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,57 ml de alcool/ litru de aer respirat. În urma veri­ficărilor polițiștii aiudeni au constatat că Varga furase Dacia în dimineața aceleiași zile, în jurul orelor 4.00, din Cluj. Acesta băuse cu pro­prietarul, Viorel Papuc și, profitând de un moment de neatenție, i-a sus­tras acestuia cheile de la mașină. Var­ga s-a urcat la volanul Daciei furate cu toate că nu poseda permis de con­ducere. În cauză, Poliția Aiud îl anchetează pe Varga sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, con­du­cere fără permis și con­ducerea pe drumu-rile publice, sub influența al­coolului, a unui autovehicul. (N.I.T.)
Lansare de carte
      Puțini sunt cei care știu că în ju­dețul Alba există, în comuna Almașu Mare un muzeu particular (de fapt o colecție muzeală) de o mare valoare pentru istoria locului. Și când spu­nem istoria locului nu ne referim doar la sensul restrâns al termenului, ci la multiplele aspecte pe care ea le presupune: etnografice, arheologice, documentare... Toate putând fi foar­te bine și un deosebit material pentru un studiu monografic sau so­ciologic. Ne referim la colecția mu­zeală Achim Emilian. Dorind po­pularizarea acestei colecții dar mai ales trezirea interesului publicului larg, al tinerilor în special, pentru tradiția populară, pentru meșteșuguri aproape uitate și pentru celelalte valori ale zonei, Achim Emilian a reușit în urmă cu un an editarea unui volum "Zestrea" în care este pre­zentat parțial patrimoniul colecției. Acum a venit rândul unui volum II al "Zestrei". Acesta va fi lansat vineri, 21 noiembrie, ora 14.00 la sala de ședințe a Fundației PAEM din Alba Iulia, din strada Ferdinand nr. 14 Alba Iulia. Acest al doilea volum al "Zestrei" este, așa cum spune au­torul, "o culegere de etnografie și folclor din această tulburătoare și, din păcate, de multe ori ne­cu­nos­cută lume a mocanilor din inima Mun­ților Apuseni". (A.D.)
Euro a depășit 40.000 de lei
      Euro a depășit pragul de 40.000 de lei, pe fondul unei evoluții foarte bune pe piața internațională, unde a atins maximul istoric în ra­port cu dolarul. BNR a anunțat un curs de referință de 40.041lei/euro, în creștere cu 152 de unități față de cel valabil miercuri. În același timp, deprecierea dolarului față de mo­neda europeană a adus și o scădere a acestuia în raport cu leul, cursul calculat de banca centrală situându-se cu 325 de lei mai jos, la 33.591 lei/dolar. (F.R.)
Cele mai ascultate radiouri din județ
      Potrivit unui sondaj CURS e­fectuat la nivelul județului Alba în perioada iunie-iulie a.c., ierarhia pos­turilor de radio ascultate de populație pentru informarea despre evenimente politice este următoarea: Radio România Actualități-42,6 la sută, Radio XXI-10,4 la sută, STAR-10,0 la sută, ORION-8,4 la sută, EUROPA FM și Radio Vest-5,7 la sută, Reîntregirea-5,0 la sută, Eveniment-3,3 la sută, PRO FM-2,2 la sută, BBC, DELTA și Na­țional FM-1 la sută. Alte posturi (România Cultural, Radio Cugir, West, Europa Liberă, RR Tineret și Radio Timișoara) au adunat fiecare sub 1 la sută. Menționăm că 57,3 la sută din cei chestionați nu se in­for­mează de la radio despre eveni­mentele politice. (C.R.)
Precizare
      În urmă cu aproximativ 3 luni de zile, în paginile ziarului "Unirea" la rubrica "Voci din Agora" a fost pu­blicat un material având ca subiect activitatea universitară în domeniul asistenței sociale a d-nei Mărioara Ludoșan - cadru universitar la Uni­versitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia și șefa Direcției de Asistența Socială Alba. Ulterior, toate acuzele precizate în materialul respectiv s-au dovedit a fi fără nici un suport real, astfel că adresăm scuze publice d-nei Ludoșan, a cărei imagine a fost grav afectată în urma acestui articol. (R.J., N. R.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
La Alba Iulia
Consilierii locali ai PSD de vorbă cu cetățenii
      Viceprimarul municipiului Alba Iulia - dl. Marius Rotar împreună cu consilierii locali PSD Teofil Florea, Dorin Sandea, Dorin Dârloșan, Marcel Marchiș și Gheorghe Stănilă au avut în seara zilei de marți, 18 noiembrie, o întâlnire cu cetățenii din zona străzii Po­ligonului în cartierul Cetate. Scopul acestei întâlniri a fost un dialog pentru depistarea celor mai urgente și mai importante probleme cu care acești cetățeni se confruntă, probleme în rezolvarea cărora consiliul local și primăria se pot implica. Un astfel de dialog este necesar și în contextul în care inspectorii de zonă ai primăriei albaiuliene sunt destul de puțini și deci pot scăpa probleme nesemnalate și oricum locuitorii zonei știu cel mai bine ce-i doare. Cele mai importante probleme se pare că sunt: *Inexistența iluminatului public pe strada Poligonului (pentru rezolvarea căreia se va face o verificare a rețelei de distribuție a energiei electrice de pe stradă urmând ca la anul viitor montarea stâlpilor să fie prinsă în programul de investiții al administrației locale); *Blocarea abuzivă de către Biserica Baptistă a accesului dintre strada Avântului și strada Ulmului. Marius Rotar ne-a declarat că va urma o discuție cu mai marii lăcașului de cult, pentru demontarea gardului, iar dacă nu se va găsi înțelegerea necesară, oricum gardul va fi desființat, iar cei care l-au montat vor fi amendați; *O situație destul de periculoasă este "apariția" în timp a unei curți interioare complet închise între blocurile D 10 și D 12 de pe strada Poligonului, împiedicându-se accesul în cazul unui eventual incendiu sau pentru alte intervenții urgente, fapt ce contravine prevederilor legale.
    Marius Rotar ne-a informat și că această primă întâlnire va fi urmată de multe altele, astfel încât toți cetățenii din Alba Iulia să-și poată spune păsul.
Anca DINICĂ

Reabilitarea Căminului de bătrâni din Abrud
      Consiliul local al orașului Abrud a reușit să câștige un proiect cu finanțare PHARE în valoare de 202.000 Euro având ca obiectiv reabilitarea clădirii vechi a Centrului de îngrijire și asistență socială din localitate (Căminul de bătrâni). Partenerii CL Abrud în cadrul acestui proiect sunt Prefectura județului Alba și Ca­ritasul Romano - Catolic, acesta fiind de fapt al doilea dintre proiectele în care este implicată Prefectura după cel destinat romilor "Împreună pentru comunitate". De asemenea, tot în cadrul proiectului respectiv în care CL Abrud are o contribuție proprie de circa 24.000 Euro se preconizează organizarea în incinta Centrului a unui laborator performant în care se vor realiza analize medicale. Proiectul are o durată de 12 luni de zile, iar contractul între CL Abrud și ADR 7 Centru va fi semnat săptămâna viitoare. (R.J.)
Din grijă pentru monumentele UNESCO
Consiliul județean Alba - membru fondator al Asociației localităților și zonelor istorice și de artă din România
      Delegația Permanentă a Consiliului județean Alba a aprobat proiectul de hotărâre privind participarea Consiliului județean Alba ca membru fondator în Asociația localităților și zonelor istorice și de artă din România. Constituită după un model francez care și-a dovedit viabilitatea, asociația își propune sensibilizarea locuitorilor referitor la conservarea, protejarea și va­lorificarea patrimoniului cultural, preluarea și punerea în aplicare și la noi a experienței altora în domeniul restaurării, conservării și promovării patrimoniului cultural, constituirea de parteneriate (atât în ce pri­vește expertiza, cât și financiare) în domeniu, formarea de specialiști etc. Inițiatorul proiectului de hotărâre, vicepreședintele CJ Alba - Doru Cetean ne-a declarat că participarea CJ Alba la această asociație este necesară și binevenită în contextul în care pe teritoriul județului Alba există un mare număr de monumente istorice, dintre care două intră în special în grija Consiliului județean: Cetatea țărănească de la Câlnic și Cetatea dacică de la Căpâlna. Ambele monumente sunt înscrise în lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial și ambele se află pe teritoriul a două comune, care firesc nu pot asigura finanțarea necesară lucrărilor de restaurare, conservare și punere în valoare în scopul turismului cultural. Reamintim că și Primăria municipiului Alba Iulia este membru fondator în această asociație.
Anca DINICĂ

Nu cred că vreau să primesc asta!
      ScheeleAșa cum v-am mai informat, cu ocazia vizitei la Alba Iulia, șeful Delegației Comisiei Europene la Bu­curești a fost întâmpinat la sediul PAEM de repre­zen­tanți ai asociației PRO Roșia Montană, care susține pro­iectul de dezvoltare minieră din Apuseni. Aceștia i-au înmânat lui Jonathan Scheele o sticlă cu apă poluată din Roșia Montană a zilelor noas­tre. La primirea ine­di­tului cadou de culoare...roșie, oficialul european a exclamat:" Nu cred că vreau să primesc asta!". Cu toate acestea cadoul a fost acceptat. (C.R.)
Să luptăm fiecare dintre noi pentru o Românie fără violență
      Declarație politică, rostită în plenul Camerei Deputaților, de secretarul executiv al PSD, deputatul de Alba Codrin ȘTEFĂNESCU
      Violența în familie este astăzi unul dintre fe­nomenele care, prin gravitatea, amploarea și con­secințele sale, poate fi foarte bine comparat cu cel al consumului de droguri, al vânzărilor de copii sau al prostituției. Nu trebuie ignorat, stimați colegi, un fenomen cu care se confruntă zilnic mii sau chiar sute de mii de femei și care afectează în mod dezastruos nu numai individul, ci și familia sau o întreagă comunitate. Este absolut inimaginabil să aflăm în fiecare zi, prin scrisorile, petițiile sau plângerile acestor femei primite la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, la Guvern, chiar și la sediile noastre de partid, de maltratări, umilințe, grave abuzuri fizice și psihice la care au fost supuse fiice, soții sau mame.
    În analizarea cauzelor violenței în familie s-a obiș­nuit ca vina să fie aruncată dintr-o parte în alta sau, în cel mai bun caz, împărțită, farâmițată, în așa fel încât răspunderea nu mai aparținea, la final, nimănui. La ce mai folosesc centrele de tratament și adăposturile pentru femeile cu astfel de probleme, deschise de către Guvernul actual în toată țara dacă noi, par­lamentarii, nu acordăm atenția cuvenită solicitărilor venite din județe de la diferite ONG-uri, care au ca obiect de activitate combaterea violenței în familie? Vina ne aparține în întregime, stimați colegi par­la­mentari din opoziție sau nu, pentru că avem posi­bilitatea, mijloacele, puterea și forța să punem în aplicare programe de combatere și prevenire a fe­nomenului, dar nu acționăm proporțional cu gravitatea acestuia.
    Stimați colegi, consider că este momentul să ne implicăm prin toate mijloacele legale de care dis­punem, să colaborăm la modul cel mai serios și eficient posibil cu toate instituțiile abilitate pentru a contracara această maladie a societății, ale cărei efecte, în plan fizic și mai ales psihic, depășesc cu mult imaginația oricărui individ. În acest sens se impune cu necesitate organizarea de forumuri, seminarii și dez­bateri publice, editarea de broșuri, cursuri de pregătire a personalului specializat în tratarea cauzelor, atât în plan fizic, cât și psihic, pentru informarea publicului, formarea unui spirit civic și crearea unei educații familiale sănătoase.
    Asistăm, de ceva vreme, la o intensificare fără pre­cedent a violenței domestice, fără să ne dăm seama că ea este nu numai cauza anumitor conjuncturi, ci mai ales sursa imediată pentru declanșarea și dezvoltarea altor fenomene grave ale societății românești, multe dintre ele generând infracționalitate: copii care fug de acasă și ajung pe străzi sau în mâinile traficanților de carne vie, prostituție, vagabondaj. Trebuie menționat însă aspectul, poate cel mai dureros al acestui fenomen, și anume efectele inevitabile, pe termen lung, chiar pentru toată viața, care se răsfrâng asupra femeilor abuzate: traumele psihice care desființează, practic, latura umană a acestora. În acest sens, este greșit să culpabilizăm mass-media pentru că ar prezenta constant, la un nivel cât se poate de realist, uneori chiar înfricoșător, filme cu tente violente sau consecințele violenței în familie, cazuri, mărturii, de­clarații ale unor femei care au avut curajul să se destăinuie. Prezentarea lor nu face altceva decât să conștientizeze publicul asupra gravității fenomenului. În altă ordine de idei, este o realitate tristă faptul că multe dintre persoanele supuse acestui regim de viață refuză să ceară sprijin în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, din diferite motive, însă acest lucru ne face să ne punem întrebarea: oare care este adevărata amploare a violenței în familie, în România, dacă ci­frele cunoscute, oficiale, sunt oricum, alarmante?!

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.