Ultima oră

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Amplă suită de manifestări consacrate Zilei Unirii
      ALBA IULIA
    *În cadrul programului de manifestări culturale Serbările Unirii, una dintre cele mai atractive acțiuni este Salonul internațional de pictură "1 Decembrie", organizat de Centrul județean al Creației populare. Ajuns acum la cea de-a XIV-a ediție, salonul va prezenta cele mai importante lucrări, care au trecut prin sita unui juriu de specialitate. În acest an, 108 artiști amatori din România, Republica Moldova, Ungaria, Serbia și Ucraina, au trimis spre jurizare 215 pânze. Vernisarea expo­ziției va avea loc vineri, 28 noiembrie, la ora 17.00, la Cercul Militar Alba Iulia. Salonul va rămâne deschis până la 10 decembrie.
    *Astăzi debutează la Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a XI-a ediție a Sesiunii Naționale a Cercurilor științifice studențești", organizată de Facultatea de Istorie și Filologie în colaborare cu Prefectura județului Alba și Liga Studenților din universitatea albaiuliană. "Sesiunea se va desfășura în perioada 26-28 noiembrie și va dezbate, prin cele aproape cincizeci de comunicări cuprinse în programul ei, aspecte mai puțin cunoscute din preistorie, istorie veche, istorie medie, modernă și contemporană, fără să ocolească teme atrăgătoare din muzeologie și istoria artei" - ne-a precizat rectorul universității, prof. univ. Iacob Mârza. Așa cum ne-am obișnuit, cu prilejul sesiunii va fi lansat "Buletinul cercurilor științifice studențești (arheologie - Istorie - Muzeologie), ajuns acum la cel de-al IX-lea volum, conținând comunicările susținute în cadrul ediției de anul trecut a sesiunii. Și pentru că după muncă este nevoie și de relaxare, în programul oferit participanților (studenți din majoritatea centrelor universitare din România dar și din Republica Moldova) sunt incluse un spectacol de umor, vizitarea Cetății Marii Uniri și o excursie documentară la Cetatea Câlnic (monument aflat pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial) și la alte obiective din zona Sebeș.
AIUD
    *Ca în fiecare an, prefațând marile acțiuni culturale care au loc cu prilejul Zilei Naționale a României - 1 Decembrie, în perioada 27-28 noiembrie la Aiud se va desfășura ediția din acest an a Zilelor culturale "Liviu Rebreanu". Și în acest an, organizatorii - Casa de cultură "Liviu Rebreanu" Aiud și Primăria municipiului Aiud - oferă o gamă variată de acțiuni, care să atragă cât mai mulți participanți. Acțiunile vor avea loc după următorul program: *Joi, 27 noiembrie, la Casa de cultură "Liviu Rebreanu": ora 10.00 - Deschiderea Zilelor culturale "Liviu Rebreanu", expoziție documentară "Zorile" 1 Decembrie 1923-1 Decembrie 2003, 80 de ani de la apariția la Aiud a primei publicații în limba română; Sesiune de comunicări (partea I); Lansare de carte: Ion Mărgineanu - "Oameni din Munții Apuseni"; ora 12.00 - Concursul "Rebreanu" la care participă elevi din Aiud și Ocna Mureș, prezentarea numărului 21-22, noiembrie-decembrie 2003, al publicației "Aiudul literar"; ora 16.30 la Biblioteca "Liviu Rebreanu" Aiud - "Primii în topul lecturii în anul 2003": premierea celor mai asidui cititori, recital "Colinde, colinde" susținut de elevi ai Școlii generale "Axente Sever" Aiud. *Vineri, 28 noiembrie: ora 10.00 la Casa de cultură "Liviu Rebreanu" Aiud - Partea a II-a a Sesiunii de comunicări, Opera lui Liviu Rebreanu în arta cinematografică CIU­LEANDRA, premiera câștigătorilor concursului "Liviu Re­breanu", ediția a XIII-a, lansare de carte "Ghidul perso­nalităților din județul Alba realizat de Biblioteca județeană "Lucian Blaga" Alba; ora 18.00 la Galeriile Inter-Art - Expoziție de fotografie "Expo Caucaz 2003" în prezența membrilor expediției; ora 19.30 la Casa de cultură "Liviu Rebreanu" - Expunere video "Everest 2003", invitat special David Neacșu. Printre invitații de marcă ai ediției din acest an a Zilelor culturale "Liviu Rebranu" se numără Constantin Cubleșan, Teodor Tanco, Aurel Pantea, Diana Câmpan, Dan Drăgan, Eugen Curta, Floarea Bucur Perțe.
BLAJ
    *Făcându-și o adevărată profesiune de credință din orga­nizarea unor manifestări culturale de ținută, menite a menține vie amintirea celor mai importante evenimente din istoria românilor, Despărțământul "Timotei Cipariu" Blaj al ASTRA nu se dezminte nici acum. Cu ocazia aniversării Zilei Naționale a României și a 85 de ani de la Marea Unire, astriștii blăjeni în colaborare cu Primăria municipiului Blaj și Mitropolia Greco-Catolică Blaj vă invită timp de două zile să participați la manifestările cultural-artistice reunite sub genericul "Blajul și Marea Unire". Debutul manifestărilor va avea loc astăzi, la ora 15.00, la Casa de cultură "Iacob Mureșianu", cu simpozionul "Tinerii și semnificația Marii Uniri", care va fi urmat de un spectacol susținut de formații ale elevilor și studenților din unitățile de învățământ din municipiul Blaj. Tot astăzi, dar de la ora 18.00, la Biblioteca municipală "Școala Ardeleană" va avea loc vernisajul expoziției de carte "De la Blaj la Alba Iulia", iar de la ora 18.30, la Muzeul de Istorie "Augustin Bena", vernisajul expoziției "Documente ale Unirii". Joi, 27 noiembrie, la ora 10.45, în Piața Unirii, Fanfara Comandamentului Jandarmeriei din Cluj Napoca va oferi un concert, iar de la ora 11.00, în Sala festivă a Primăriei municipiului Blaj, va avea loc sesiunea de comunicări științifice "Contribuția Blajului la înfăptuirea Marii Uniri", care va fi urmată la ora 12.00 de lansarea mai multor volume: "Alba Iulia în poezia românească. Antologie lirică" avându-i ca realizatori pe Ion Buzași și Ion Mărgineanu; "Blajul și Marea Unire", album documentar realizat de Ana Hinescu; "Poezia populară românească din zona Blajului" - realizator Margareta Hodosiu și numărul omagial dedicat Marii Uniri al revistei "ASTRA blăjeană". La ora 13.00 va avea loc ceremonia de depunere de coroane de flori la busturile lui Simion Bărnuțiu, Timotei Cipariu, Mihai Eminescu și Vasile Suciu, iar de la ora 13.30 va fi dezvelită și sfințită placa memorială "Blăjenii și Marea Unire" care este amplasată pe clădirea unde a funcționat primul sediu al cancelariei Consiliului Național Românesc Blaj. Trebuie să remarcăm aici că această manifestare de amploare nu ar fi putut fi organizată fără sprijinul financiar al Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului prin ISJ Alba și al sponsorilor SC Stratusmob Blaj, SC Agro-Holding Alba Iulia, SC Jidvei, SC Gerom Petroșani și al lui Florin Tarța.
Grupaj realizat de Anca DINICĂ

Pot să mai și "uit", dar nu pot să fiu "nepriceput
      Domnule deputat PNL, Dan Coriolan Simedru, dacă doriți comparații și la nivelul județului Alba privind evoluția indicatorilor economici, vă ofer mai jos date de comparație, pe care nu cred că le puteți contesta.
    a) Producția industrială realizată în județul Alba în perioada 1997-2000, în timpul guvernării CDR-iste, a fost de 13.351 milioane de lei, iar în perioada 2001-9 luni din 2003, sub guvernarea PSD, realizările se ridică la 34.180 milioane de lei. Deci realizările actualizate cu rata inflației pentru nici 3 ani, depășesc realizările cumulate pe 4 ani ai guvernării CDR, sora mai mare a noii alianțe PNL-PD. b) Nivelul investițiilor în perioada 1997-2000 a fost de 2.888 milioane de lei, iar pentru perioada 2001-9 luni din 2003, nivelul investițiilor a fost de 3.075 milioane de lei, de unde rezultă că și la acest indicator rezultatele sunt superioare. c) Rata șomajului în județul Alab este un indicator care nu face cinste fostei guvernări din perioada 1997-2000, când s-a atins nivelul de 12,9%, față de 8,9% în 1997 și 9% la 30 septembrie 2003.
    Din datele de mai sus este foarte clară evoluția indicatorilor de care spuneți că "am uitat". Nu, domnule deputat, nu pot să uit cauzele care au condus la această situație. În mare parte ele sunt și obiective și subiective și în mai mică măsură se poate interveni pentru remedierea situației, dar (există și un "dar") pe care cel puțin eu nu pot să-l uit. Acest "dar" paate fi explicat mai bine de dumneavoastră și de colegii dumneavoastră, care ați fost la guvernare în perioada 1996-2000 și se referă la: a) Privatizarea UTEPS Alba, care acum se află din nou în proprietatea APAPS, dar cu sume importante neplătite la bugetul de stat și bugetele speciale. b) Marea privatizare de la Ampelum Zlatna, în care principalul instrument post-privatizare pentru restructurare a fost "aparatul de sudură" c) Marea reușită a privatizării societății de exploatare a lemnului Sebeș - Câmpeni în care 40% din capitalul social aparținea persoanelor fizice din Apuseni și Valea Sebeșului, pe bază de cupoane. Această societate nu mai există, iar o parte din activele din Apuseni au ajuns să fie vândute de un nou membru marcant al PD județean, fără a avea calitatea de lichidator numit de instanță, iar sumele rezultate din valorificare, în loc să ajungă la proprietarii de drept, în baza legii, au ajuns cine știe unde. d) Privatizarea altor societăți cum sunt Goterm SA Câmpeni, Abrudelul SA Abrud etc. la fel de "reușite", la care nu mai are rost să mă refer.
    Este interesant cum comentați aceste aspecte, având în vedere că o persoană importantă din PNL Alba făcea parte din Consiliul de Administrație al FPS București.
    Un lucru este clar, toate acestea constribuie decisiv la diminuarea nivelului indicatorilor economici din județul nostru.
    În ceea ce privește aniversarea a 500 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, pe care dumneavoastră o numiți "chiolhan" și realizarea unui monument comemorativ, vreau să precizez că: a) Ștefan cel Mare este un erou al românilor, dar care nu a făcut parte din nici un partid politic actual ca să-l puteți acuza cu ceva. b) La aceeași dată prin Hotărâre de Guvern au fost aprobate sume importante și pentru județul Alba, în principal pentru restaurarea Cetății din Alba Iulia care, sper, că nu o mai considerați că nu este necesară.
    Referitor la bugetul pe anul 2004 am făcut un amendament, care a fost acceptat și prin care am obținut suma de 6,8 miliarde pentru "Sediul Judecătoriei Câmpeni". De asemenea împreună cu colegii din conducerea PSD am susținut și obținut alte sume importante pentru județul Alba, la care m-am referit săptămâna trecută.
    Domnule deputat PNL, Dan Coriolan Simedru, vă rog să precizați ce amendamant al dumneavoastră a fost aprobat în perioada de când sunteți deputat, prin care să ajutați cu ceva județul Alba?
Constantin SELAGEA, deputat PSD Alba

Protest dezamorsat la Prefectură
      Sindicaliștii de la SC UTEPS au blocai ieri circulația pe DN 1 pentru aproximativ 45 de minute
      Protestul de ieri al sindicaliștilor de la UTEPS SA Alba Iulia a ieșit ieri oarecum din tiparele obișnuite, cca 150 de persoane blocând ieri dimineață, imediat după ieșirea din curtea fabricii, pentru cca trei sferturi de oră accesul pe DN1 în zona străzii Clujului. Totul s-a derulat în intervalul 7.45 - 8.30 când, în urma negocierilor pașnice purtate cu viceprimarul Marius Rotar, această manifestare neobișnuită s-a încheiat, iar angajații societății s-au îndreptat spre Prefectură. În tot acest timp, agenții de poliție au deviat circulația pe șoseaua de centură, în timp ce purtătorul de cuvânt al IPJ Alba a precizat că o eventuală blocare cu intenție a drumului constitue infracțiune conform OUG 195/2002 și se pedepsește cu închisoare de la 2 luni la 3 ani. Poliția va efectua cercetările de rigoare pentru stabilirea vinovaților (dacă este cazul) și tragerea lor la răspundere.
    La sediul Prefecturii, sindicaliștii s-au întâlnit din nou cu prefectul Mugurel Sârbu, care le-a prezentat un proiect de hotărâre de guvern privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2003, pentru județul Alba. Aceasta se va discuta în ședința de mâine a Guvernului și prevede alocarea unei sume de cca 1,6 miliarde lei sub formă de ajutor social către Consiliul local al municipiului Alba Iulia, care la rându-i o va repartiza către salariații UTEPS. Este posibil ca în această operațiune să mai fie cuprinse și alte Consilii locale având în vedere că o parte dintre muncitori sunt navetiști. Se preconizează ca banii respectivi - cca 7 milioane lei de persoană - să parvină oamenilor sâmbătă 29 noiembrie a.c., mai ales că instituțiile administrației locale au program normal de lucru.
Răzvan JURCĂ

La Valea Lungă
Dragoste dincolo de moarte
      Un fapt ieșit din tiparele cotidianului s-a consumat zilele trecute în satul Glogovăț, comuna Valea Lungă. Septuagenarul Ioan Ciugudean a fost găsit de aparținători, spânzurat în șură. Tragedia s-a consumat la numai două săptămâni după înmor­mântarea soției acestuia, care a murit lovită de tren. Motivația gestului ultimativ, la care a apelat bărbatul în vârstă de 73 de ani, a fost furnizată de neamurile acestuia polițiștilor și este una cutremurătoare: nu a mai suportat tristețea generată de decesul soției sale și umbra singurătății care-l pândea în anii ce urmau să vină... (N.I.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.