Ultima oră
cocardă
Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Omagiu sfintei și eternei Uniri
Alba Iulia și vocația ei de capitală
      Alba Iulia a avut și are vocația de capitală a neamului românesc care își regăsește aici rădăcinile. Rădăcinile cele de început. Românii s-au născut ca popor în Dacia Felix a cărei capitală a fost anticul Apulum. Alba Iulia a fost, sub numele de Bălgrad, capitala voievodatului românesc existent aici în secolul al X-lea. Apoi acest oraș a devenit capitala Principatului Transilvaniei. Va fi prima capitală a celor trei țări române: Țara Românească, Ardealul și Moldova - reunite sub sceptrul lui Mihai Viteazul, în anul 1600.
    La 1 Decembrie 1918 Alba Iulia devine capitala neamului românesc, aici făurindu-se România Mare.
    Astăzi Alba Iulia este capitala de suflet a tuturor românilor.
    Sunt suficiente argumente care să-l cheme pe fiecare român să vină la Alba Iulia. Să vină cu sufletul curat și gânduri bune.
    Bine ați venit în capitala dintotdeauna a neamului românesc!
Ec. Eugen POPA,
președintele Consiliului județean Alba

Bun venit în capitala tuturor românilor!
      Alba Iulia este astăzi locul spre care se îndreaptă pașii românilor de pretutindeni, pentru că acum, mai mult decât oricând, Alba Iulia simbolizează continuitatea, toleranța și unitatea unui popor pe cale să își făurească un nou destin. În ultimii 14 ani, Alba Iulia a făcut eforturi însemnate pentru a ieși din inerția postdecembristă. Când spun Alba Iulia, mă refer în primul rând la locuitorii ei, care s-au autodepășit mereu în încercarea de a trăi modern într-un oraș european, iar primăria nu a făcut altceva decât să țină pasul cu ei. Suntem datori să respectăm sensurile și simbolurile celei mai importante moșteniri pe care ne-au lăsat-o străbunii și părinții noștri: IUBIREA DE ȚARĂ ȘI PREȚUIREA PENTRU SFÂNTA UNIRE DE LA 1918, pe care suntem obligați să le transmitem generațiilor următoare cu sentimentul cel mai curat.
Mircea HAVA, primarul municipiului Alba Iulia

1 Decembrie, sărbătoarea sfântă a românilor
      Dragi compatrioți, români din interiorul și din afara granițelor țării, vă așteptăm cu emoție, cu sufletul deschis, sincer și curat, să ne onorați cu prezența domniilor voastre la acest mare praznic național. Este o dovadă elocventă că împărtășiți sentimentele noastre de dragoste și atașament nețărmurit, că veniți să vă adăpați sufletele din apa vie a Marii Uniri.
    Lăsați pentru o zi treburile obișnuite și veniți aici la Mecca noastră pentru a prăznui împreună cea mai mare Sărbătoare a Neamului Românesc - 1 Decembrie. Vă așteptăm cu inima deschisă în falnica noastră Cetate, unde să ne prindem în Hora Unirii, iar sufletele noastre să vibreze în acordurile acestui nemuritor cântec, semn că vom fi de-a pururi urmași de nădejde ai bravilor noștri înaintași.
dr. ing., ec. Mugurel Liviu SÂRBU,
prefectul județului Alba

La mulți ani, Alba Iulia! La mulți ani, România!
      De 1 Decembrie, la Alba Iulia, în aceeași zi, omagiem trecutul și sărbătorim prezentul României, în una dintre cele mai importante și frumoase sărbători naționale a românilor. Împlinirea a 85 de ani de la Marea Unire ne oferă prilejul să cinstim mărețul eveniment în urma căruia s-a făurit reîntregirea neamului românesc, iar Ziua Națională a României ne cheamă să sărbătorim un stat democratic, european, rod al voinței unui popor atât de greu încercat de-a lungul istoriei sale. Le doresc cu acest prilej tuturor invitaților din țară și de peste hotare, dar și locuitorilor orașului, să aibă parte de o zi cât mai frumoasă la Alba Iulia, să le dea Dumnezeu sănătate și putere de muncă. La mulți ani, Alba Iulia! La mulți ani, România!
Cornel FILIPESCU, senator PSD de Alba

Unire în cuget și-n simțire
      Vă invit la Alba Iulia, pentru ca împreună să ne cinstim eroii, să-i omagiem pe făuritorii României Mari, să sărbătorim cei 85 de ani de "Unire în cuget și-n simțire" și Ziua Națională a României, prilej de reînnoire a legământului de credință față de țară și popor și de valorile democrației, pe care cu toții trebuie să le respectăm și să le apărăm. Datorăm acest lucru atât înaintașilor noștri, cât și celor ce vor veni după noi.
Constantin SELAGEA, deputat PSD de Alba

Veniți la sărbătoarea demnității și unității naționale
      Alba Iulia, Cetatea de suflet a tuturor românilor, orașul în care s-a înfăptuit un vis de veacuri al nației române, vă așteaptă să aprindeți candelele sufletelor voastre din flacăra mereu vie a zilei de 1 Decembrie 1918. Să ne bucurăm așadar, acum , la ceas de mare sărbătoare a neamului românesc, să trăim o clipă unică a întâlnirii cu strămoșii noștri, cei care prin truda, jertfa și sângele lor au înălțat falnica noastră Cetate. Doresc ca această zi să vă găsească în pace, cu sufletul curat, să aveți parte de sănătate și să ne întâlnim mulți ani de acum înainte în Capitala Unirii românilor de pretutindeni, la Alba Iulia.
Codrin ȘTEFĂNESCU,
secretar executiv al PSD, deputat de Alba

Comisia Națională de Învățământ a PNL se va desfășura la Alba Iulia
      Președintele Comisiei Naționale de Învățământ al PNL, profesorul universitar Andrei Marga, va fi prezent sâmbătă, 29 noiembrie, la Alba Iulia, unde se va desfășura Comisia Națională de Învățământ PNL. În cadrul lucrărilor comisiei, care se vor desfășura în sala de ședințe a Fundației PAEM, începând cu ora 10.00, se va dezbate programul de învățământ susținut de PNL - "Noua Educație". La lucrări va participa și președintele TNL, Dan Motreanu, proaspăt ales în funcția de președinte al Comisiei Naționale pentru Politici de Tineret. (N.I.T.)
Balotaj la baroul de avocați Alba
      În cursul zilei de ieri, avocații din județul Alba s-au întrunit pentru a desemna noul decan al baroului Alba și membrii Consiliului. Lista finală a candidaților pentru funcția de decan al Baroului Alba a cuprins opt nume: Doina Scutea, Olga Jidveian, Radu Octavian, Evelina Savu, Mircea Mireștean, Nicolae Crișan, Mihai Baco și...fostul prefect Ioan Rus. Acesta din urmă a revenit în avocatură și a decis să candideze, anunțând acest lucru în timpul ședinței. Deși așteptat cu interes, rezultatul alegerilor a fost amânat din cauză că doi candidați au obținut și după al doilea tur de scrutin același număr de voturi: 65. Doina Scutea și Radu Octavian au fost avocații care au întrunit un număr egal de voturi. Alegerile pentru funcția de decan au fost amânate cu o săptămână. (F.R.)
Noi miniștri la Integrare Europeană și Sănătate
      Noul ministru al Integrării Europene este Alexandru Fărcaș, secretar de stat în Ministerul de Interne, iar ministrul Sănătății deputatul PSD Ovidiu Brânzan, care deține funcția de vicepreședinte al Comisiei de sănătate din Camera Deputaților. Ei au fost desemnați la propunerea premierului Adrian Năstase și au depus jurământul, la Palatul Cotroceni, în fața pre­ședintelui Ion Iliescu. Alexandru Fărcaș are 44 de ani, este absolvent al Facultății de Drept din Cluj, promoția 1983, este căsătorit și are un fiu.
    Noul ministru al Sănătății, Ovidiu Brânzan, are 44 de ani, a absolvit Facultatea de Medicină din Timișoara în 1986, iar din 1991 este medic specialist în Terapie Intensivă. Brânzan este membru PSD din 1995, deputat din anul 2000 și vice­președinte al Comisiei de sănătate din Camera Deputaților. Cele două posturi de ministru au fost deținute interimar, din 20 octombrie, de Vasile Pușcaș la Integrare Europeană și Ionel Blănculescu la Sănătate, după demisiile lui Hildegard Puwak și Mircea Beuran.
Florin ROMAN

Liniște la UTEPS
      În cadrul ședinței de guvern de ieri, 27 noiembrie a.c., au fost aprobate sumele aferente plății ajutoarelor de urgență în cuantum de 7 milioane de lei pentru fiecare din salariații SC UTEPS. Aceste plăți vor fi efectuate în conformitate cu ho­tărârea de guvern emisă, de către primăriile din localitățile de domiciliu ale salariaților UTEPS. Prefectul Mugurel Sârbu a purtat discuții cu primarii acestor localități, ajungând la con­cluzia că plățile vor putea fi făcute în cursul zilei de sâmbătă, 29 noiembrie a.c. (R.J.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.