A trecut sărbătoarea de 1 Decembrie, soldată cu o mare de români sosiţi la Alba Iulia pentru a prăznui 85 de ani de la Marea Unire. De fiecare dată, dar mai ales în astfel de momente, cu o mare încărcătură emoţională şi patriotică, ne aducem aminte de înaintaşi, de eroii şi martirii care au avut curajul să-şi dea viaţa pentru binele naţiei. Eroii dorm în cronici şi în filele cărţilor de istorie, în memoria colectivă, în glia sfântă a patriei pe care au iubit-o cu o dragoste ieşită din comun. Altfel nici nu ar fi îmbrăcat armura bronzului sau a granitului această plămadă umană cu totul şi cu totul excepţională. În astfel de momente, memoria arde încă viu în noi şi avem sentimentul că nu ne preţuim cum se cuvine jertfitorii pe altarul libertăţii, al neatârnării, al dreptăţii şi demnităţii naţionale, realizăm că suntem săraci în monumente şi în statui, busturi şi plăci memoriale. Istoria îşi strigă dreptul la o eternă amintire în inimile urmaşilor, la o cinstire şi dreaptă recunoştinţă. Evocările unor figuri ilustre, a unor evenimente cruciale ale neamului, parastasele uşor plângăcioase şi festiviste, noi zicem că sunt de prisos, şi nu cele mai convingătoare semne că ne preţuim înaintaşii.
    Este vorba de o mai veche durere a celor care trăiesc pe aceste meleaguri încărcate de istorie - monumentele şi statuile care să poarte în simbolistica lor măreţele figuri ale celor care s-au acoperit de glorie. Nu putem spune, de pildă, că oraşul Alba Iulia n-ar avea monumente, el însuşi fiind un complex de relicve neperisabile, deşi, dacă nu se vor lua măsuri din timp, ne vom trezi într-o bună zi a unui an poate ceva mai departe de contemporaneitatea noastră imediată, că vor dispărea zidurile Cetăţii. Cele două statui înfăţişându-i pe Maniu şi Brătianu, nu prea reuşite, ridicate în centrul vechi al oraşului, nu sunt suficiente pentru această capitală de suflet a românilor. Au mai fost dezvelite câteva busturi ale unor scriitori, două monumente, ca să folosim un termen generic, cel al lui Avram Iancu şi cel închinat martirilor Revoluţiei de la 1784, Horea şi Cloşca. Dar, să ne fie iertată îndrăzneala, acestea sunt nişte kitsch-uri, dacă nu o blasfemie la adresa celor trei eroi-martiri. Parcă ne-ar induce ideea unor improvizaţii, a unor jucării, ca să nu spunem caricaturi. Bunăoară, bustul lui Avram Iancu care ar trebui să domine esplanada Cetăţii pare un pigmeu în contrast flagrant cu aura şi dimensiunea europeană a eroului din Vidra.
    Aici este de vină şi PSD-ul care altfel ştie să facă multă vorbire despre patriotism şi Asociaţia cultural-patriotică Avram Iancu. Dacă n-au fost bani, deşi chestia asta ni se pare trasă de păr din moment ce au loc megadineuri festive, mai bine nu s-ar fi făcut. Nici statuia ecvestră a marelui crai din centrul Câmpeniului nu se situează la anvergura tragică de luptător pentru eliberarea Ardealului de sub monarhia austro-ungară. Probabil că în timpul când ea a fost ridicată prin chetă publică să fi însemnat ceva, dar acum, în secolul XXI, ea este o palidă recunoştinţă faţă de faptele marelui erou. Nici recentul monument închinat eroilor de la 1784 nu face o impresie mai bună. Este cel puţin un experiment, jocul fantezist al unui sculptor şi nu exprimă grandoarea pe care ar trebui să le-o conferim acestor martiri ai Ardealului. Nu mai spunem că au trecut iată 85 de ani de la Marea Unire şi nu avem un monument al Unităţii Naţionale la Alba Iulia. Ţară săracă? Nu, domnilor! Lipsă de respect pentru cei care ne-au lăsat în dar un grandios monument de curaj, simţire şi mândrie naţională. Cine ştie, poate când vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire vom avea un monument pe măsură.