Ultima oră
Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
"Dadaiștii" nu înțeleg ce înseamnă interes național și conduită politică responsabilă
      Declarație politică rostită în plenul Senatului României de către domnul Cornel FILIPESCU, senator PSD de Alba
      Partidul Social Democrat consideră demagogică și politicianistă atitudinea liderilor Partidului Democrat și Partidului Național Liberal în ceea ce privește celebrarea, la Alba Iulia, a Zilei Naționale a României. Traian Băsescu și Theodor Stolojan au încercat să facă din acest eveniment un nou prilej de scandal politic, demonstrând încă o dată că nu înțeleg ce înseamnă interesul național și conduita politică responsabilă.
    Acuzele aduse Partidului Social Democrat, potrivit cărora cei doi lideri ai Opoziției nu au fost invitați, în mod intenționat, la festivitatea organizată la Alba Iulia, de 1 Decembrie, sunt aberante și neîntemeiate.
    În primul rând, aducem la cunoștința conducerilor PNL și PD că doi membri de marcă ai celor două partide au fost prezenți la festivitățile de la Alba Iulia, respectiv domnii Emil Boc, din câte știm încă președinte executiv al PD și Călin Popescu Tăriceanu, vicepreședinte PNL și purtător de cuvânt al alianței dadaiste. Ambii au depus coroane de flori și s-au aflat în tribuna oficială la Alba Iulia.
    Să înțelegem că, fie în cazul lor poșta funcționează mai bine, fie că domniile lor au devenit între timp persoane neimportante în cadrul celor două partide și nu pot deține un mandat de reprezentare la nivel politic?
    Adevărul este că Traian Băsescu și Theodor Stolojan, deși au fost invitați de organizatori, nu au vrut să vină la Alba Iulia, fiind mult mai interesați să inaugureze iluminatul de sărbători al Bucureștiului, încă o ocazie de a-și face campanie electorală pe banii contribuabililor. Ar fi fost mult mai cinstit să spună deschis acest lucru, nu să mintă că nu au fost invitați.
    Considerăm că atitudinea PD și PNL este și de această dată una incorectă și nu are nici o legătură cu relația ce trebuie să existe între Putere și Opoziție, într-o țară democratică.
O soluție pentru a pătrunde rapid în viața politică
"Alianța Populară caută simpatizanți pentru înscriere în partid"
      tDeclarație politică rostită în plenul Camerei Deputaților de Codrin ȘTEFĂNESCU, secretarul executiv al PSD, deputat de Alba
      Iată că Acțiunea Populară nu se dezice de comportamentu-i îndreptat exclusiv spre o politică distructivă, atacând, din nou, cum este obiceiul, fără argumente, aleatoriu și deja plictisitor, membri ai Guvernului actual. De această dată, ținta degetului maladiv, dar acuzator al purtătorului de cuvânt Mugur Ciuvică, este îndreptată către președintele Agenției pentru Strategii Guvernamentale, domnul Vasile Dâncu. Cine este acest Mugur Ciuvică nu putem ști, însă este, cu siguranță, o persoană care, în disperare de cauză și în căutare de simpatizanți, apelează la aceleași mijloace desuete, declarații căzute în derizoriu, care nu provoacă decât amuzament. Și pentru că aceștia nu găsesc alt mod de a se face totuși vizibili pe scena politică, le sugerăm noi câteva soluții care oricum sunt mai la îndemână și mai eficiente. Cu alte cuvinte, ce poate fi mai sigur decât un anunț la mica publicitate, de genul: " Alianța Populară caută urgent simpatizanți pentru înscriere în partid" ? Dacă nici acesta nu dă roade, încercați să mergeți cu capra sau de ce nu chiar cu țapul, la colindat electoratul, că tot se apropie Crăciunul și Anul Nou! Pe de altă parte, nu mă îndoiesc însă că singura lor șansă de relativă izbândă este să bată la ușa domnului Ciorbea și să-l roage să-i primească înapoi, doar, doar li se mai îngroașă rândurile... De aceea le transmit domnilor din Acțiunea Populară să nu mai viseze cu nostalgie la vremurile în care se credeau "stăpâni" și să încerce să facă și altceva decât să ne bombardeze cu declarații stupide sau să caute în gunoaie după scrisori anonime. În ceea ce-l privește pe domnul Dâncu, vă informez pe această cale că este bine, sănătos, însă deși i-am explicat că totuși existați pe undeva, în sondajele pe care domnia sa le analizează, culmea, nu apăreți ...
În județul Alba, pe parcursul anului 2003
Amenzi de miliarde de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale în piețele și magazinele agroalimentare
      Ieri, în cadrul ședinței Comisiei Consultative a județului Alba au fost prezentate mai multe informări ale instituțiilor abilitate cu controlul mărfurilor în piețele, magazinele agroalimentare și târgurile de pe raza județului Alba. Datele furnizate se referă la perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2003. Astfel, din perspectiva Direcției Sanitar Veterinare, inspectorii de specialitate au efectuat un număr de 626 de controale în piețe și târguri și 2186 de controale la magazine și puncte alimentare fiind aplicate în total 94 de amenzi contravenționale în valoare de 1,5 miliarde lei. Au fost de asemenea confiscate produse alimentare în valoare 450 milioane lei. Direcția de Sănătate Publică a dispus, în perioada sus-menționată, la unitățile de profil alimentar 6536 acțiuni de supraveghere și inspecție sanitară și au fost recoltate 1405 probe de alimente pentru verificarea calității acestor produse din punct de vedere microbiologic și fizico- chimic. Din probele analizate au fost găsite ca fiind necorespunzătoare 301. Au fost aplicate 828 de amenzi în valoare de 1,7 miliarde lei, au fost retrase 50 de autorizații sanitare de funcționare, a fost suspendată activitatea a 17 unități, au fost scoase din consum 225,8 kg de alimente.
    Referitor la activitatea Oficiului județean pentru Protecția Consumatorilor Alba, aceasta s-a concretizat în 2153 de acțiuni de control care au fost finalizate prin întocmirea a 2120 procese verbale de constatare, o atenție sporită fiind acordată agenților economici din afara reședinței de județ (1167 acțiuni). Valoarea totală a amenzilor aplicate de OJPC Alba în 2003 a fost de aproximativ 2 miliarde lei din care 1,2 miliarde lei - persoanelor juridice, iar diferența - persoanelor fizice. La un număr de 93 de agenți economici s-a dispus sistarea temporară a fabricației, importului sau prestării serviciilor. În fine, Serviciul județean de Metrologie Legală Alba a întreprins 891 acțiuni de control, fiind aplicate 47 de amenzi contravenționale, valoarea ridicându-se la 765 milioane de lei. Majoritatea amenzilor au fost determinate de neverificarea metrologică la termen a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal, aparținând agenților economici.
Răzvan JURCĂ

Acțiunea "Fonduri pentru pensionari"
      În ședința din data de 27 noiembrie 2003, Guvernul a aprobat propunerea referitoare la colectarea, în luna decembrie a.c. a unor fonduri destinate persoanelor vârstnice. Inițiativa executivului, deopotrivă apreciată și contestată, se adresează persoanelor ale căror venituri le permit să ofere, în acord cu propriile convingeri, un plus de sprijin categoriei sociale a pensionarilor. Astfel, potrivit propunerilor cabinetului Năstase, la nivel local, ar putea dona o sumă în contul 2511010319-3036 deschis la CEC, următoarele persoane, după cum urmează: președintele și vicepreședintele Consiliului județean - câte 3 milioane de lei; prefect și primar - câte 2 milioane de lei; subprefect și viceprimar - câte 1,5 milioane de lei. Sumele astfel colectate vor fi distribuite caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor, pentru a fi utilizate în completarea fondurilor proprii destinate acordării de împrumuturi, în conformitate cu prevederile legii 540/2002. (R.J.)
Se caută specialiști pentru evaluarea și monitorizarea furnizorilor de formare profesională
      Comisia de autorizare a furnizorilor de formare profesională, înființată la Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Alba, conform prevederilor OG 129/2000 privind formarea profesională a adulților și a HG 522/2003, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanței sus enunțate, este în căutare de specialiști pentru activitatea de evaluare și monitorizare a furnizorilor de formare profesională. În vederea întocmirii listelor cu specialiști sunt așteptate propuneri din partea întreprinderilor din zonă, Inspectoratului Școlar județean, AJOFM Alba, instituțiilor de învățământ superior acreditate, Camerei de Comerț, asociațiilor profesionale, organizațiilor partenerilor sociali și furnizorilor de formare. Condițiile ce trebuie îndeplinite de către o persoană pentru a putea fi trecută în lista de specialiști pe domenii ocupaționale sunt următoarele: să facă dovada că are studii de specialitate și experiență de muncă sau de formare în domeniul respectiv de cel puțin 2 ani de dată recentă; să fie recomandată, după caz, de organizația unde lucrează, de o asociație profesională în domeniu, de o organizație a partenerilor sociali (sindicat, patronat) sau de alte organizații reprezentative pentru domeniul respectiv. Persoanele care întrunesc condițiile și doresc să facă parte din corpul de specialiști ai comisiei de autorizare vor lua legătura cu secretariatul tehnic al acesteia, la sediul DDFSS Alba.(R.J.)
Accident stupid
Un băiețel de aproape doi ani a fost ars cu aparatul de cauterizare a negilor
      Victima a fost transportată la Clinica de chirurgie infantilă din Cluj Napoca
      La sfârșitul săptămânii trecute, la spitalul județean Alba s-a produs un accident stupid, ce putea avea un sfârșit tragic. Micuțul Andrei C., de numai un an și 10 luni, a fost adus de părinți la spital pentru cauterizarea unor negi de pe spatele băiatului. În timp ce medicul se pregătea să utilizeze aparatul de cauterizare, din motive neelucidate încă, a avut loc un scurtcircuit, ce a dus la încălzirea rapidă a unui conductor metalic. Din acest motiv, băiețelul a suferit arsuri de gradul IV. După producerea acestui incident nedorit, băiețelul a fost transportat de urgență la Clinica de chirurgie infantilă din Cluj Napoca, pentru a i se acorda tratament de specialitate și îngrijiri medicale. Medicul chirurg Horia Jidveianu și-a manifestat regretul pentru acest incident, adăugând că aparatul cu pricina a fost utilizat la sute de pacienți fără a crea probleme. Acesta a fost achiziționat pe baza unui program al Băncii Mondiale și este încă în termen de garanție. După producerea accidentului, s-a instituit o comisie independentă care va investiga cazul, pentru a se stabili cine se face vinovat de incident și care sunt motivele ce au dus la producerea lui.
Florin ROMAN

Revin în actualitate "Cluburile Femina"
      Recent, la sediul PSD a avut loc o întâlnire între femeile social-democrate, lideri ai organizațiilor municipale și orășenești din județul Alba și vicepreședintele organizației de femei, Tania Vasile. Discuția care a durat nu mai puțin de 4 ore, a fost deosebit de relaxantă, deschisă și constructivă, femeile din PSD Alba exprimându-și dorința de a se implica mai mult în politică, deoarece consideră că au calități care le recomandă pentru această activitate. Promovarea femeii în structurile de partid, consolidarea organizațiilor de femei a PSD Alba și nevoia de unitate au fost temele centrale ale discuției. Pentru a se cunoaște mai bine și a fi mai aproape unele de celelalte, femeile social-democrate au luat inițiativa înființării la nivelul județului Alba a unor "Cluburi Femina" care să le ofere un cadru plăcut de întâlnire și sub egida cărora să se desfășoare diferite activități cultural-artistice, sociale, mondene etc, ale căror protagoniste vor fi în exclusivitate femei. (R.J.)
Cum au votat cetățenii...
      Așa după cum se cunoaște, la nivelul județului Alba, reprezentanții comunității locale din 6 sate - Cut, Șard, Bucerdea Grânoasă, Benic, Vinerea, Războieni-Cetate - și-au exprimat dorința ca acestea să capete statutul superior de comună. Din informațiile noastre, în zilele următoare se va decide la nivelul administrației centrale care vor fi localitățile ce vor face acest pas. Până atunci însă, iată care au fost rezultatele referendumurile organizate în comunele din care fac parte și satele mai sus amintite: La Cut - au votat 94,36% din cetățeni, iar pe total comuna Câlnic - 60,6%; La Șard - 78%, comuna Ighiu - 35,46%; La Bucerdea Grânoasă - 41,47%, comuna Crăciunelu de Jos - 24,9%; La Benic - 51,49%, comuna Galda de Jos - 23,76%; La Vinerea - 67,27%, orașul Cugir - 24,38%; La Războieni Cetate - 66,43%, orașul Ocna Mureș - 8,4%. (R.J.)
"Studenții de azi, liderii de mâine"
      Aceasta este tema unui proiect aflat în plină derulare la Liga Studenților din Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia, un proiect destinat a atrage atenția studenților asupra importanței implicării lor directe în rezolvarea problemelor care-i privesc. Pentru ca acest lucru să se întâmple, în universitatea albaiuliană se urmărește îmbunătățirea mijloacelor de informare pentru membrii pasivi ai LSUA, precum și crearea unor noi oportunități motivaționale. În cadrul acestui proiect au avut loc mai multe dezbateri și întâlniri cu lideri, au fost elaborate strategii de acțiune. Liga Studenților are ca parteneri Universitatea "1 Decembrie 1918" și Primăria municipiului Alba Iulia. (A.D.)
Concurs de desene
      Timp de o săptămână s-a desfășurat un concurs de desene dedicat sărbătorilor de iarnă. Aflat la cea de-a doua ediție, la acest concurs au participat elevii claselor a treia de la Șc. gen. Uioara de Sus, Șc. gen. Uioara de Jos, Șc. gen. Lucian Blaga și Lic. teoretic Petru Maior. După selecție, au mai rămas în competiție 40 de desene iar în final au fost acordate 4 premii pentru Diana Marton, Petronel Petruțiu, Diana Roșian și Călin Todea. De menționat că toți cei 40 de copii, care au ajuns în faza finală au primit diverse cadouri din partea organizației locale a PSD, precum și din contribuția unor sponsori generoși. (R.J.)
Ajutoare de urgență
      Primăria Roșia Montană, prin intervenția directă a d-lui primar Virgil Narița, a acordat ajutoare de urgență la peste 60 de familii nevoiașe din comună, acestea constând în materiale de construcții pentru acoperișul caselor. Ajutoarele s-au acordat înainte de căderea zăpezii care aici s-a produs chiar de Sf. Nicolae. (I.R.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.